My intuition almost compensates for my lack of self-understanding

Almost.

"Life Is An Unacceptable Outcome" (gapingvoid)

Profu de mate mi-a spus fiu atenta, sa nu ma indragostesc. Trebuia sa intru la liceu. Aveam lucruri imp de facut. Era un tip destept si rabdator, si avea multa experienta cu copiii. Cum naiba nu stia ca e o idee proasta sa-i interzici ceva unui adolescent?

Evident, am plecat de la meditatii cautand, cu ochii in patru. Nu-mi pusesem niciodata problema pana atunci, dar parea fascinant. Periculos. Fascinant. Well … aveam de ales intre asta si probleme de geometrie in spatiu, la care oricum ma pricepeam. Dar asta… asta ce naiba era? Cum de nu ma gandisem eu singura la asta, inainte?

Si’asa a inceput. Cautarea. Vanatoarea. De senzatii, nu de baieti.

Aveam 3 ani cand m-am indragostit. Mama inca nu l-a uitat – inca ma intreaba de el. Eu da, de tot, si foarte repede. Nu era ‘el’. Cred ca am stiut foarte repede asta. Pentru o vreme insa, a fost ok sa fiu indragostita de el. Era ingrozitor de plictisitor la gradinita. Aveam nevoie de un motiv sa ma duc in fiecare zi. Laurentiu-1 a fost primul meu motiv.

Un an mai tarziu, in vacanta -un student la medicina, si chelner la hotelul in care am stat noi. Cred ca era dragut. Tatei i s-a parut ingrozitor de amuzant, si e posibil ca asta sa fi fost tot. Cred ca laurentiu-2 a fost inventia alor mei – motivatie pt mine, sa mananc in cantina aia infecta. Am rezistat eroic – inclusiv in ziua in care dupa ce au laudat-o, s-au imbolnavit toti de la tocanita. Mama inca n-a uitat. Eu da. Imi amintesc perfect tocanita si sentimentul ala difuz, inexplicabil de “nu, nu vreau” – dar cum i-am convins pe ai mei sa nu manance nici ei, nu mai stiu. Sau poate tot concediul a fost teribil de plictisitor –cu exceptia meselor, desigur.

In alt concediu, am incercat sa-i conving sa-l infiem pe … george? Asa isi aminteste mama, anyways. Eu stiu ca era foarte roscat si plin de pistrui. E suspect ca nu-mi amintesc sa-l fi vrut eu. Nu s-a putut, ceva probleme legale. Nu i-am spus mamei niciodata, dar cred ca pe George ea l-a vrut. Si tata? Tata avea deja un baiat.

Apoi au fost cei doi adrian de la gradinita din bucuresti – nr.189. Dap, imi amintesc perfect numele lor de familie, si cum aratau, si multe dintre bataile noastre. Nu m-am putut hotara niciodata pe care il vroiam mai mult, asa ca-i bateam pe amandoi la fel. Nici mama n-a putut sa aleaga.

Apoi au fost un fotbalist, un sebastian, alt fotbalist, un vecin de bloc, undeva printre ei – ochii albastri ai unui var cu care dormeam in fan si ma uitam la stele. Nope, mama nu stie nimic de astia.

Ma plictisisem deja de jocul asta: parea lipsit de substanta si nu-mi oferea mai mult decat o motivatie sa merg undeva sau sa stau intr-un loc plictisitor (de ex, la scoala; intotdeauna dintr-o alta clasa, ca sa evit supradoza din timpul orelor).

Apoi a aparut domnu dumitru cu sfatul lui lipsit de inspiratie, ca o reclama de sapun. Si m-am tinut tare o vreme. Tare, dar cu ochii larg deschisi. Aveam deja tone de experienta. Asta nu, asta nu, nici asta…

Aveam 14 ani si el era rocker, si avea cei mai ireali ochi albastri pe care i-am vazut vreodata. Dar nu m-am indragostit. Il ascultam vorbind cu pasiune despre muzica lui, si in sinea mea eram ingrozitor de plictisita. Asteptam pericolul promis. Eram dezamagita. Era un tip de treaba, dar nu era ‘el’.

El a aparut la timp, intr-o zi de 22 iulie. Asta e singura tema pe care am facut-o eu pt profu de mate: am asteptat sa intru la liceu, si pe urma m-am indragostit. Avea ochii negri, si parul la fel si lung, si era un fustangiu. Am simtit pericolul de la distanta – si m-am indragostit. N-o sa pot pleda niciodata pt inconstienta. Am stiut exact ce fac. Fusesem prevenita. Vedeam, cu mintea limpede, fiecare bucatica de zahar care ma atagea in capcana, dar nu m-am oprit.

Viata mea era total lipsita de sens, si el avea sa faca asta pentru mine. Sa-mi dea un motiv sa respir, sa cant, sa plang, sa sufar, sa astept, sa sper.

Pana la el, toate melodiile alea triste, superbe, nu avusesera nici un sens. Le ascultam rece, detasata, impasibila. “One more try, I didn’t know how much I love you…” Nu rasuna in mine nimic, nici o coarda. Ma temeam ca eram insensibila si pierduta pt societate. Apoi a aparut el, am zambit in sinea mea la replica lui ieftina de agatat, l-am privit superior ‘stiu exact ce faci’ si am stiut ca versurile melodiei aleia vor deveni importante pt mine. “Don’t you cry tonite, I still love you baby”.

Ok, poate am vrut eu sa devina, nu stiu. Eram in fata a 2 saptamani pe un platou de munte plin cu fete. Borrring! Ce era sa fac? Avea un tricou albastru, moale, care flutura fin in bataia vantului. Un alt fotbalist. Faptul ca parea ingrozitor de indragostit (n.r. de mine), ca toata ziua jucasem carti si taiasem numai juveti, ca invata la liceul unde vrusesm eu sa dau si nu m-au lasat… toate astea erau coincidente cu sens. Iar sensul era ca el era “el”, si viata mea trebuia sa se schimbe. In sfarsit!

Mama a stiut automat ce se intamplase cand am venit acasa de la munte si am izbucnit in plans. Sigur, m-a dat de gol si faptul ca nu mai plansesem niciodata pana atunci in fata ei (sau in public).

Nu mai stiu ce pozitie a adoptat mama fata de alex-1, dar 2.5 ani mai tarziu l-a urat din suflet pe alex-2. Sentiment impartasit din plin de mama lui – fata de mine, desigur. S-au urat si una pe alta, fara indoiala. Cum s-a intamplat ca 9 ani mai tarziu eram apropiate, si tineam una la alta - n-am nici cea mai vaga idee. Probabil sunt totusi o fiinta adorabila. Dupa ce ajungi sa ma cunosti macar un pic.

Pe primul nu stiu daca l-am iubit cu adevarat, dar pe al doilea l-am adorat. O vreme. Undeva intre lunile in care am plans ca l-am gasit cu una la mare si alea in care am aflat ce egoist insensibil era. Nici mama lui, nici a mea nu stiu nimic de asta. Am iubit fiecare bucatica din el, pt ca fiecare parea absolut perfecta. Si am fost ngrozitor de fericita. Cateva luni – am bifat-o si p’asta.

Apoi ani de zile am luptat sa simt iar macar o particica din ce-am simtit atunci. N-a fost sa fie. Nu stiu de mama lui, dar mama a refuzat sa creada ca s-a terminat mult timp dupa aceea. Ea si prietenii mei. Paream un cuplu ‘perfect’. Banuiesc ca nu era “el”.

Alex-3 a aparut cand ma asteptam mai putin. Eram atat de amarata si zdrobita incat uitasem sa respir. Am simtit pericolul, si ceva in minte s-a trezit din nou la viata. Ochii lui tulburi ma priveau sfidator, dar imi evitau privirea, si n-am putut sa cred in dragostea lui. Am refuzat sa cred intr-a mea. Un pericol nou, necunoscut mie pana atunci, caruia nu stiam cum sa-i fac fata. N-am vrut sa fie “el”, si pana la urma nici el n-a mai vrut.

Cum zboara timpul cand te distrezi!

Mi-ar fi placut la nebunie sa iubesc o singura data. Imi displace teribil atata promiscuitate emotionala din partea mea. Cum sa mai crezi cu tot sufletul, cum sa-l mai pui la bataie fara indoiala, cum sa pui capat cautarii – cand stii atat de bine ca de fiecare data ai luat-o de la inceput. Si cum sa mai crezi in iubirea altuia cand stii ca au fost atatea inaintea ta – toate la fel de speciale, la fel de “pentru totdeauna”.

Stiu ce am de facut, si parca mi-e sila s-o fac. Nu vreau s-o mai iau de la capat. Nu vreau! Nu vreau! Fir-ar sa fie! ... Si-am zis c-o sa fiu atenta! Am zis ca n-o sa-mi mai irosesc vremea si sentimentele pe cauze pierdute. Fir'ar! M-am saturat de jocul asta, m-am saturat de ...

Okay. Inca o data, si gata. Pot s-o fac. Sa-mi dovedesc mie! Ca nu sunt superficiala, ca nu ma joc cu sentimentele altora; nici cu ale mele. Inca o data. Poate de data asta imi iese.

“Did I Walk Or Did You Run? What’s The Way To Love Someone?”

Ma intreb daca ar trebui sa explicitez povestea aia scandinava… In ultimii ani, simbolurile au devenit pentru mine o a doua limba, o eliberare de limitarile limbajului obisnuit. Dar o discutie in contradictoriu cu cineva mi-a ridicat o noua problema. Cat de personale si interpretabile sunt simbolurile? Cat de maleabile sunt, cat de …personalizabile? (sper ca Jung nu se rasuceste acum in mormant. Calm! Calm! Ne punem intrebarea ca sa o lamurim. Atat. Orice intrebare e valida. Pana cand desconspiram motivele ei :-)

Ma rog, intre timp am inteles mai bine ‘lupta de eliberare’ dusa de persoana respectiva impotriva oricarei rigori sau restrictii. Dar nevoia de ‘liberatate’ e alt subiect. Povestea noastra depinde mult de simboluri si de receptarea lor – de cele mai multe ori inconstienta. Dar multimea de sensuri care-i corespunde unui simbol e… intotdeauna acceasi, in masura in care poti spune asta despre ceva infinit, intr-un univers in care toate se inrudesc cu toate.


Una din capcanele simbolismului este aceea ca ‘poti reprezenta ceva prin orice’. Sigur. Teoretic, poti. Practic, nu vrei sa faci asta decat daca te atrage ideea de am muri cu ‘secretul’ in brate; pentru ca, daca vrei ca altcineva sa-ti descifreze mesajul, trebuie sa faci doua lucruri: 1. sa te exprimi intr-un cod re-cunoscut 2. sa oferi legenda codului tau.

Simbolurile, in forma lor ‘arhetipala’ (aia pe care ar apara-o Jung si de dincolo de moarte) sunt un fel de cod implantat adanc in inconstientul nostru (colectiv, desigur). Noi toti stim, instinctiv, cum sa-l decodificam. Intelegem mesajul automat, fara effort constient. Ce-i drept, multi dintr noi facem asta automat, si nu constientizam nici procesul, nici mesajul receptat. Ne-am pierdut exercitiul.

Nu-i problema, e tratabila chestia – printr-o lectura unui dictionar de simboluri (ala in 3 volume e rezonabil). Daca aveti ‘muschi’, rabdare si o pasiune pentru povesti, mituri si legende (prin ‘pasiune’ inteleg si un bagaj zdravan de cunostinte, fara de care te uiti ca matza’n calendar) – poti incerca Jung. Chiar daca n-o sa pricepi mare lucru de la inceput, iti garantez niste vise fantastice si puternice. (nu stiu de voi, dar eu cand nu visez, ma simt ‘singura’).



O chestie interesanta si utila pt noi toti ar fi ce a inteles fiecare din povestea de mai jos. E ca la plansele Rorschach : ce vezi tu aici? Ceea ce ne intereseaza sunt bucatile de poveste incarcate emotional pentru fiecare – alea care te-au facut sa tresari, sa razi, sa plangi, sa misti nervos din picior, sa vrei sa pleci, sa bei apa, sa tusesti…. alea pe care ti le mai amintesti si dupa mult timp.

Secretul succesului este, din nou, sinceritatea. Daca te minti singur, iti furi singur caciula. Incep eu, ca-s mai curajoasa

Primul lucru care m-a surprins si care, in plus, a trezit in mine un cald sentiment de recunoastere si validare, a fost frica.

Dupa toate filmele americane si povestile nemuritoare pe care le-am incorporat, pt mine ‘dragostea’ vine cu “fluturi in stomac”, “ameteala”, “fior pe sina spinarii” – in niciun caz n-as fi recunoscut-o in spatele unei frici atat de mari incat sa vrei sa fugi. Well, mea culpa ar fi ca exact asa am facut in viata reala – n-am recunoscut-o.

S-a intamplat acum trei ani sa ma indragostesc de cineva, cineva care ma facea ad-literam sa fug. De fapt, in noaptea dinaintea primului nostru ‘date’, n-am putut deloc sa dorm, sau sa stau locului. Mintea mea de psiholog ‘normal’ a recunscut atacul de panica in acea terifianta iminenta a mortii. Inexplicabila, covarsitoare, paralizanta. Intr-o incercare (disperata?) de a ma salva de sursa de stres, mi-am spus ca nu putea fi dragoste ceea ce simteam si am luat o decizie (jnconstienta) de a-l respinge pe El. El era de vina, nu?

Va mai amintiti articolul meu “catch me when I fall?”. P’asta am invata-o de la papa Jung: sa 'vad' chestii cu sens luand ad-literam expresii verbale si/sau in originea lor. Englezii au niste expresii interesante. Ei ii zic “falling in love” [a cadea in dragoste; a te in-dragosti]. Stim toti ca e nashpa cand cazi. Dap: poti sa si mori! (simptom definitoriu al ataclui de panica ;-)

Sentimentul lipsei de control (asupra corpului tau, asupra vietii tale) e nashpa. E terifiant. Banuiesc ca ai timp sa-l constientizezi cand cazi de sus, de undeva. Cateva secunde bune de “omg! omg! Ma prabusesc!”. Pe urma, asa cum stim foarte bine, cand cazi te lovesti, faci buba. Curge/nu-curge sange, oricum o parte din tine e anihilata pt o vreme. Distrusa. Tre sa stai la pat :-)

D’aia ziceam eu atunci, intr-un dialog imaginar cu El (imaginar, ca nu cred ca a avut rabdare sa citeasca, si nici nu cred ca a inteles; ca e un barbat ‘normal’)- ii ziceam “prinde-ma cand ma prabusesc. Eu imi asum riscul asta (ma indragostesc de tine), imi infrang frica (groaza!), dar da si tu o mana de ajutor! De exemplu, asigura-ma ca n-o sa ma omoare... ca o sa fie okay.”

O alta chestie care cred ca rezoneaza bine in orice suflet de femeie ‘educata’ (in cultura Playboy/Cosmopolitan) este, inversand povestea, momentul in care el se ingrozeste de ea cand o vede.

Stiu, stiu - in povestea asta scandinava, el a scos din apa un schelet. La naiba, oricine s-ar fi speriat! Stiu. Nu sunt eu chiar asa urata. Nu? :-) (zambet nervos, cautand validare). Dar hai sa o citesc simbolic (asa cum ar trebui citita si biblia ;-). ‘Scosul ei din apa’ e cod pentru o proiectie inconstienta, pentru constientizarea unui continut inconstient. (apa=inconstient; scos din apa = constientizare; realizare). Deci, simbolic, asta e momentul in care el recunoaste in ea (proiectia) ceva de care ii e lui frica (intimitatea? Nevoia de intimitate? Frica de intimitate? Who knows? Fiecare stie pentru el ;-)

De ce mi s-a facut mie frica in noaptea aia? Naiba stie! Ma gandesc la asta de trei ani, si inca nu stiu (si stiu ca nu stiu pt ca nevoia de sens a ramas puternica; cand clarifici, iti gasesti linistea – the truth will set you free ;-). Am mai multe variante – poate toate sunt ‘adevarate’. Suntem fiinte complexe – raspunsul nu e niciodata simplu.

"Era prea frumos ca sa fie adevarat. Era o smecherie la mijloc! Mi se parea incredibil ca sentimentele noastre erau reciproce. Cum era posibil? Chiar ma iubea? No way! Aaah. Dar stai putin! Era doar inceputul. Ar fi urmat apropierea si intimitatea… M-ar fi cunoscut mai bine si ar fi descoperit ca nu eram asa grozava (si deci, nu meritam sa ma iubeasca) si... m-ar fi sufocat!" (simptom cunoscut al atacului de panica). Mie imi era frica de intimitate. Mie! Eu ma sufocam. Eu am fugit. De fiecare data.

E atat de simplu cu cei de care, de fapt, nu-ti pasa, nu? Dar cand gasesti persoana "potrivita", totul devine al naibii de greu. Pe el… pe el nu pot sa-l refuz (nici macar acum). Nu pot sa-l ranesc si, de cate ori ma raneaste el, sunt incapabila sa ma apar. Cred, chiar cred asta, ca l-as lasa sa ma omoare - fara nici o impotrivire. E ca si cum instinctele mele de conservare sunt anulate total. Acel ‘fa ce vrei cu mine’ din romanele de dragoste ieftine? O fi ceva adevarat si acolo, ca prea au succes, huh? Naiba stie!

Cum sa nu-ti fie frica de asa ceva? Cum sa nu fugi? Well… si pescarul nostru a fugit. (subtil, huh – ca personajul e ‘pescar’ – cel care ‘scoate chestii din apa’; adica cel care activeaza contnuturi inconstiente; cel care incearca sa se cunoasca mai bine). Mi-a placut ca, in fuga lui, a tarat-o si pe ea dupa el. Avem si un proverb pe tema asta: frica te urmareste oriunde, oricat de tare ai fugi. Logic, pt ca e 'in tine'.


Si eu am incercat de atatea ori sa fug de el, sa-l anulez prin distanta, tacere, respingere. Dar ramasa singura cu mine insami, el era mereu acolo. Am ras cand mi-a spus ca-i e frica de ‘implicatii’. (in primul rand pt ca i-a luat cam mult sa se prinda). Si pe urma... Hei, pariez ca mie mi-e muuuult mai frica decat ti-e tie! Care dintre noi fuge mai tare? Care dintre noi fuge primul? Oops: ma tem ca eu.

In caz ca n-ai observat ;-) bataile inimii lui au transformat-o pe ea din ceva terifiant si ingrozitor in ceva uman, frumos, tangibil. Face your fear, eh?

E ca’n cosmarurile alea repetitive in care esti absolut ingrozit de ‘ceva’ – fara forma, fara sens – pt ca, dupa mai multe ‘confruntari’, cand in sfarsit iti iei inima’n dinti si, in loc sa fugi, iti privesti frica ‘in ochi’, descoperi cu surprindere ca nu e nimic ingrozitor acolo. Asta e momentul in care interegrezi un continut inconstient – o parte din tine, necunoscuta pana atunci (monstrul indescifrabil) este activata, este integrata in tine. De obicei, visul asta coincide (si noi stim ca nu exista coincidente, nu?) cu ceva din viata ‘reala’ – un succes, o realizare, o transformare personala.

De ce transformarea ei a avut loc in timp ce el dormea, e (inca) un mister pt mine. Ce-i drept, e drept: omul isi infransese groaza; isi castigase linistea. Poate pt ca transformarile se intampla pe nesimtite – te trezesti doar intr-o dimineata un ‘alt om’. Ea, la urma urmei, era o parte din el, necunoscuta lui pana atunci. Nici macar ‘lipsa ei' nu-i era cunoscuta. In dimineata in care a plecat la ‘pescuit’, din cate stia e, viata lui era "completa". Dar in inconstient, ‘dormea’ nevoia de "mai mult".



Oh. faza aia cu 70% apa? e un fapt stiintific, nu? Simbolic vorbind, suntem 70% EMOTIE. Dar ne prefacem destul de bine, nu? (ca suntem fiinte rationale, ca avem motive 'serioase', blah-blah-blah) .

titlul - "Vision Of You", Belinda Carlisle; o lectura educativa (artistii sunt mai pe faza cu chestiile astea)


Disclaimer: sunt si eu om! Ar fi o prostie imensa sa dai vina pe celalalt pt frica ta. Ca celalalt te-ar putea ajuta, asta e clar. Dar ce ne facem cand si el traieste 'aceeasi poveste'?

70% APA (Spune-mi de cine ti-e frica, ca sa-ti spun pe cine iubesti)

“Ceea ce facuse ea il suparase foarte tare pe tatal ei. Ce anume era, nimeni nu-si mai aduce aminte. Dar tatal ei fusese atat de furios incat o tarase pana pe stanci, si de acolo ii facuse vant in apele involburate ale marii.

Mult timp a trecut dupa aceea – nimeni nu mai stie cat – si ea a asteptat tacuta in adancuri. Vietatile marii s-au hranit din carnea ei, astfel incat cu timpul, din corpul ei nu mai ramasese decat scheletul – si acela ingalbenit de vreme si acoperit de corali si alge.

Intre timp, povestea ei devenise legenda, iar locul in care fusese aruncata de catre tatal ei capatase renumele de a fi bantuit. Oamenii se temeau de Doamna din Adancuri, si apele involburate spargandu-se de stanci ii umpleau de spaima si-I faceau sa ocoleasca cu grija zona.

Si alt timp a trecut, mult, nimeni nu mai stie cat, pana-ntr-o zi cand un pescar nou se abatu prin apele acelea involburate. Poate nu auzise legenda, poate era mai curajos decat altii – nu se mai stie. Apele pustii, ocolite de toate navele de la mare distanta, I s-au parut pascarului numai bune pentru o prada bogata, si plin de entuziasm si-a aruncat navodul. Se gandea probabil ca, chiar daca nu ar fi prins nimic, nu avea totusi nimic de pierdut.

Cand navodul aruncat in adancuri a inceput sa atarne greu, pescarul s-a bucurat teribil: “am prins probabil un peste mare! O captura importanta” si-a zis, si plin de energie si de entuziasm a inceput sa traga navodul afara din apa.

Ea se trezi brusc, smulsa din patul moale de alge. Incerca sa se impotriveasca, dar cu cat se zbatea mai tare, cu atat oasele i se impleteau si mai tare in sforile navodului lui – pana cand, dandu-si seama ca nu se poate opune, sa lasa trasa spre suprafata.

Nu se stie de ce, pescarul se intoarsese cu spatele catre navodul care iesea din apa, astfel incat o vazu d’abia cand intreg scheletul atarna deasupra valurilor. O privire scurta a fost indeajuns ca sa-l umple de groaza. Ea era, cu siguranta, cel mai infricosator lucru pe care-l vazuse vreodata.
Doar o secunda a stat asa, incremenit, paralizat de frica, apoi, cu o zmucitura, el incerca sa o zvarle inapoi in valuri. Dar ea era atat de bine prinsa in navod, ca efortul lui fu zadarnic. O porni atunci catre tarm, vaslind din ce in ce mai tare, din ce in ce mai repede, incercand din toate puterile lui sa scape de grozavia pe care o scosese din adancuri. Dar ea, prinsa in navodul lui, il urma indeaproape, fara sa se poate impotrivi.

Ajuns la tarm, pescarul isi abandona barca, si o rupse la fuga. Frica ii dadea puteri supra-omenesti, si cu toate astea ea era mereu cu doar cativa pasi in urma lui. Epuizat, ajunse acasa si tranti usa dupa el, ferecand-o cu toate lacatele, in sfarsit sigur ca a scapat si ca e in siguranta. Dar cand aprinse lampa, o decoperi cu groaza acolo, tacuta, ghemuita intr-un colt, ferindu-si fata, ca sa nu-l sperie si mai tare.

Nu se stie daca lumina lumanarii o facu sa arate mai putin infricosatoare, sau daca el, obosit de atata alergat, nu mai avea puterea sa se impotriveasca. Fapt este ca de data asta, in loc sa-si intoarca privirea ingrozit, el indrazni sa o priveasca. Si cu cat o privea mai mult, frica i se risipea. Astfel incat, dupa un timp, el se linisti, si privind-o, isi dadu in sfarsit seama ca biata creatura era prinsa inca in sforile navodului lui, si ca fara sa stie, el insusi o tarase cu el pana acasa.

Nemaifiindu-i frica, el se apropie de ea si cu mare grija, o ajuta sa-si elibereze oasele din sforile navodului, apoi se intoarse la locul lui si continua sa o priveasca cu curiozitate. Stinghera, simtindu-se expusa sub privirile lui, ea se cuibari mai bine in coltul ei, fara sa-si ridice fata. Intr-un tarziu, rapus de oboseala, el adormi.

Eliberata de privirile lui necrutatoare, reusi si ea sa se linisteasca. Bataile inimii lui rasunau in intuneric, si ritmul ii coplesi mintea. Si cu cat le asculta, cu atat se simtea mai atrasa, irezistibil catre el, pana cand se trezi langa el, magaiindu-i parul, inspirand cu nesat caldura degajata de corpul lui. Ca vrajita, isi trecu degetele descarnate peste corpul lui, avida sa–i simta pielea, sa-i simta caldura.

Cand isi lipi mana de pieptul lui, inima lui salta brusc. Isi trase mana, speriata – dar observa cu surprindere ca inima lui ii statea acum in palma, batand in continuare ritmul acela obsedant, care-i cuprinse corpul, si-l facu sa vibreze. Din inima lui se scurse lin un fior, care se raspandi de-a lungul oaselor ei, in ritmul batailor inimii, si carnea incepu sa creasca pe ele, si organe, si piele, si toate cele – pana cand, intr-un tarziu, spre dimineata, ea se trezi brusc din vraja si se descoperi iar femeie.

Il privi, si propria ei inima incepu sa bata, din ce in ce mai tare; din ce in ce mai puternic. Atunci ii puse lui cu grija inima la loc in piept, se intinse langa el in pat si-si lipi corpul de a-l lui. Caldura corpului lui o invalui, si viata prinse iar sa vibreze.

Au dormit asa, imbratisati, pana dimineata. Nimeni nu stie ce s-a intamplat dupa aceea. Unii spun ca pescarul si-a continuat munca, apele involburate unde o gasise pe ea fiindu-i loc prielnic de pescuit. Altii zic ca s-au intors in mare, unde vietatile care-i tinusera ei companie atata amar de timp i-au hranit si i-au protejat. Ceea ce se stie sigur este ca, din noaptea aceea, nu s-au mai despartit niciodata, caci pe buna dreptate se castigasera unul pe altul pentru eternitate."

Legenda scandinava, repovestita de mine dupa Clarissa Pinkola Estes, Ph.D. - "Women Who Run With The Wolves".

P.S. apa = emotii / inconstient

Hate Is Just A Word For Somebody You Love, But No Longer Believe In

“toata lumea iubeste pe cine nu trebuie” spunea cineva zilele trecute.
Credeam ca eu sunt in cacat, dar femeia de langa mine iubeste un nemernic mai mare decat al meu. Niste ochi albastri absolut superbi, si un decolteu imbietor care-mi atrage ca un magnet privirea. Eu sunt ignorabila, ba si dificila pe deasupra (vorba lui), dar ea? Ea e o femeie incredibil de frumoasa, si desteapta, care asteapta rabdatoare ca nemernicul sa aiba chef sa o ‘vada’. Si, cand el nu mai raspunde din senin la telefon, si-i respinge apelurile, ea nu poate decat sa planga, si sa regrete sms-ul suparat pe care i l-a trimis intr-un moment de impertinenta “te rog frumos, suna-ma. Vreu doar sa stiu daca e totul ok. Nu inteleg ce s-a intamplat”

Nici eu nu inteleg ce naiba l-a apucat. CE NAIBA L-A APUCAT? Hei – ce bine de mine! Al meu (acum) ma suna inapoi. Ba chiar, de o vreme, imi raspunde si la sms-uri. Wait… nu e al meu. Eu sunt cantitate neglijabila.


“ba nu poti sa-mi zici “fuck off!” imi reproseaza el cu siguranta de sine.
Ma simt slaba si vinovata. Am gasit 2 apeluri ratate de la el, si l-am sunat imediat inapoi. S-o fi intamplat ceva. Nu e genul lui sa sune de 2 ori. Cateva ore mai tarziu, ii explic, prin sms, de ce nu i-am raspuns. Doua ore in care m-am uitat de 100 de ori la telefon. Era in priza, mergea ok, si – da, chiar ma sunase. De 2 ori. S-o fi intamplat ceva. Sunt o femeie disperata si nesigura. D’aia nu ma iubeste, d’aia nimic din ce fac n-o sa conteze niciodata pentru el. Barbatii, cica, iubesc femei puternice, care stiu ce vor. Femei care nu se lasa calcate in picioare. Femei care ii umilesc si-i abuzeaza. Abuzul e un semn de putere, intelegi? Sunt slaba si nepriceputa – si o sfarsesc singura si neiubita de nimeni. Asta daca n-o sa ma multumesc sa fiu amanta unuia. Aud ca se poarta. Se poarta femeile ‘mature’ care au viata ‘lor’ si nici nu observa ca el a sunat, sau nu; ca el iubeste, sau nu; femeile care se gandesc numai la ele. (daca-l prind p’ala care umple netu de cacaturi d’astea, ii rup gatul).
Are dreptate. Nu pot. Inca.

Intr-o lume de adulti crescuti peste noapte din copii ignorati si abuzati, tandretea, grija, afectiunea, altruismul nu sunt decat relicve ridicole. Nu pot sa ranesc omul pe care il iubesc. Il mai iubesc? Naiba stie? Iubirea asa… are un gust dulce-amar. Citisem – dar d’abia acum il inteleg. Imi sta in gat.


“credeam ca sunteti mai tanara!” ma asigura groparul.
Cum isi permite zdrenturosul asta sa ma agate? Ce anume face sa fie rezonabila invitatia lui la o cafea? Ce dracu am avea noi de vorbit? Ce sa caute mainile lui, cu unghii pline de pamant, pe corpul meu? Indignarea ma amuteste, si ramane fara ecou: muncitorii carand saci de ciment, taximetristii, pustii de liceu care pica bacul cu 2, chiar si barbatii din masini scumpe care opresc langa mine pe strada si deschid portiera – eu sunt doar un corp, printre alte milioane de corpuri. Toate – mult mai disponibile decat al meu. Dezavantaj eu, ca’s fraiera. In fiecare an, fiecare generatie scoate pe piata cateva mii de corpuri proaspete. Ce am eu in plus fata de o ‘femeie’ de 14 ani? 15 ani de… experienta?


N-am nimic de oferit. Toate calitatile mele s-au transformat miraculos in cerinte, si conditii. Barbatul modern vrea sa se simta bine; are destule probleme la servici. Are destule lucruri importante, si mize in viata lui – eu nu trebuie sa fiu – nici importanta, nici miza. Trebuie sa fiu ‘acolo’, mereu acolo. Tacuta, ascultatoare, cuminte. Sau rea, amenintatoare, puternica? Nu mai stiu. Ma simt in plus, si probabil asa si sunt.


“Learn to accept your situation so that the healing process will not become blocked.”
Asta raspunde Universul strigatului meu disperat – ce sa fac???? Ce ma fac? Cum am ajuns aici? Cum naiba ies? “Don’t avoid doing the right thing when you know it to be right, only because it will entail hurt.” Care naiba e ‘the right thing”? Mai stie cineva? Credeam ca daca-mi urmez si-mi respect sentimetele, o sa fie bine. De ce ma tradeaza propriile mele sentimente? De ce iubesc pe cine nu trebuie? De ce cel care nu iubeste ma tine legata? La ce-i foloseste dragostea mea terfelita, calcata in picioare, umilita? Se sterge cu ea la fund? “No longer letting emotions get in the way of clear reasoning and decisiveness.” Asta trebuie sa fac. Stiu, de mult. De ce n-o fac? Ce ma opreste? Nu mai cred de mult jumatatile lui de adevar. Nu mai sper nimic. Viitorul e clar, si nu ma include. Viitorul a inceput ieri, si ieri nu s-a intamplat nimic. Trecutul e deja dincolo de granitele memoriei. Barbatul care-mi mangaia picioarele nu mai exista. Pentru ce mai lupt cu mine insami? “Cowardice, weakness, avoidance of necessary suffering despite the positive outcome.”

Daca nu mai vreau sa fiu aici, eu unde ma duc?

Pentru omul absent din tine …

… cunoasterea a ceea ‘ce este’ este cunoasterea a ceea ‘ce vreau’…

Imi tin privirea atintita asupra scopului, in timp ce adevarul mijloacelor prin care ajung la scop ramane implicit. Astfel, orice ‘adevar’ este o ipotecare a viitorului meu, o pretentie asupra libertatii mele…

(pentru ca eu indreptandu-ma catre ceea ce vreau, resimt mijloacele de a ajunge acolo ca fiind straine mie - refuz sa accept ca ele sunt de fapt implicite in dorinta mea initiala; ma prefac ca-mi sunt impuse cumva din afara - ca ma obliga sa fac lucruri pe care eu nu vreau sa le fac; ca-mi descriu calea pe care eu nu am ales-o explicit. Tocmai pentru ca 'uit' ca pentru a ajunge de la orice A la orice B trebuie sa parcurg drumul dintre ele. Daca vreau sa ajung de la A la B, trebuie sa parcurg distanta dintre ele)


Daca “vrei X”, trebuie sa “vrei Y”.


‘Dorinta mea’ ma arunca in lume, lumea mi-o intoarce sub forma unei exigente – iar eu n-o mai recunosc (io am vrut x, nu y; am vrut sa mananc friptura, n-am ucis eu puiul; nu sunt responsabil de moartea lui).




'A ignora' inseamna sa vrei sa fii ‘libertatea care profita’ in dauna ‘libertatii care face’…aceasta ignorare nu este posibila decat intr-o lume a opresiunii

(in care un altul poarta responsabilitatea faptelor si dorintelor tale; in care esti liber sa ignori ceea ce faci ca nefiind al tau, fara insa ca asta sa te opreasca din facut. eu sunt doar cel care-si savureaza elegant friptura; nu sunt macelarul primitiv si plin de sange, care suceste gatul puiului).



Omul absent – este omul care se gandeste mereu la ‘altceva’ tocmai pentru a ocoli valoarea revelatorie a comportamentului sau. Omul care gandeste pentru a nu vedea… pentru a nu intelege.

(nu soarta puilor din lumea'ntreaga ma preocupa pe mine. ori a ucigasilor de pui. Mananc puiul ucis si ma gandesc 'la ale mele'. toale lucrurile frumoase si destepte prin care imi place sa ma definesc. sunt cine aleg eu sa fiu. alegere pe care o fac simplu, ignorand cine sunt cu adevarat)



oldies but goldies: Sartre - adevar si existenta, explicitat fara bolduri - pentru aceia dintre voi care pretind ca traiesc; si se fac ca nu inteleg ce spun eu aici. recunosc! va dispretuiesc pentru ca sunt tentata de aparenta de calm si comfort pe care o aveti. tentatia renuntarii... tentatia somnului. somnul de veci, dragilor. somn usor!

We, The People.

Nu sunt la curent cu politica. Nu stiu cine e cu cine, cine - ce a facut. Sa fie clar!

Asta e o incercare de analiza non-exhaustiva (adica partriala, incompleta ) a campaniei electorale in curs prin prizma mesajelor ajunse la mine intamplator prin afise, fluturasi si sloganuri – pe care va incurajez macar sa le observati cu detasare si simt al umorului.

Deci, avem 2 tabere:
(malitiozitatea nu e intamplatoare, si cauza va deveni clara la sfarsit)

• “Base” - Basescu, presedinte-suspendat, (cica) mare bautor de wiskey, fost-marinar, fost primar al capitalei, prieten si cu Becali, microbist, gura-sparta, cu 2 fete (una frumoasa, alta divortata si notar), etc. – printre altele Presedinte ales cu majoritate de voturi la alegerile din 2004.

• Ceilalti - Inamicii lui Basescu, pe scurt “Inamicii” – o vaga gramada, cel mai probabil membrii PSD, usor de identificat dupa mirosul de mici si burta de bere, initiatorii miscarii de eliberare parlamentara fata de restrictiile abuzive (aka “legi”), marii victoriosi in lupta de destabilizare a situatiei politice interne si de ingrozire a opiniei publice internationale cu referinta directa la UE (pe directia ‘ce-a fost in capul nostru de i-am inclus p’astia?!?’)

Pornind de la t₀ – “n-am nici cea mai vaga idee cine conduce tara si cu ce-si ocupa timpul toata ziua, si nici nu ma intereseaza”, am ajuns aici: t1 = sfarsitul ignorantei. (aka asumarea mijloacelor, nu numai a scopului, asumarea responsabilitatii pentru ceea ce este - cum ar zice Sartre)

E mai putin credibil ce declara cineva despre cum ar face o treaba. Campania asta E o treaba de facut - ia sa vedem cat de bine isi FACE fiecare treaba,

“Base”

• Consistenta si unitate de imagine si stil : toate afisele/fluturasii au aceeasi combinatie de culori: “ferm” & “cald”, aceleasi fonturi, aceeasi organizare in pagina, aceeasi grafica, etc.
• Comunicarea e personalizata, individualizata – fiecare conteaza: “eu” (presedintele) vorbesc cu “tine” (you and me, baby!)
• Individul se simte bagat in seama si important.
• Sunt sustinute si promovate constientizarea si asumarea responsabilitatii
• “Puterea” si “controlul” situatiei sunt definite ca apartinand alegatorului.

“tu ce vrei?”

“e decizia ta”

“puterea e acum la tine”

• in acelasi timp, este subliniata ideea de solidaritate, “impreuna” (mesaj implicit ‘eu, ca presedinte, te reprezint pe tine si interesele tale’)

“am nevoie de votul tau” / “am nevoie de tine”.

“singur nu-i pot invinge” / “singur nu pot”

Toate aceste formule trasmit putere interlocutorului – ceea ce englezii numesc “empowerment” / si “apartenenta la un bine comun” – ceea ce Captain Planet spunea prin “the power is yours!”

• Complexitatea mesajului adreseaza subtil (implicit) aspectele delicate ale situatiei, fara a re-aduce in discutie aspectele controversate si dificil de controlat (mesajul asta e despre vot, votul e despre demiterea presedintelui, presedintele e ales de popor… si asta e tot ce conteaza.).

• Asocierea reusita intre comportamentul dorit (vot ‘nu’), si opozitia dintre tine (alegerea ta) si ceva ce ti se impune din afara (demisia este hotarata de altii).

“spune NU demiterii presedintelui ales"

• Implicit (subliminal, dc vreti) se transmite ideea de onestitate, sinceritate, “nu am nimic de ascuns”

In absolut toate fotografiile, apar prim-planuri (apropiere) ale unui Basescu care isi priveste interlocutoul (agresorii?) in ochi. Faptul ca are ochii albastri nu strica deloc; observati ca au fost intelept evidentiati prin alegerea culorilor camasii – asortate atat la albastrul ochilor, cat si la movul fonturilor.

• Si mai subtil apare ideea de siguranta, stabilitate, incredere (“sunt om serios”). Observati ca in multe fotografii este vizibila verigheta.
• Non-comformism si degajare. (ca opus elitismului? Un fel de ‘sunt aproape de tine?)
  Prin alegerea fonturilor. "Singur nu pot. Am nevoie de tine' – o combinatie de comic-sans si scris de mana.

• NU in ultimul rand, o inteleapta subliniere prin MAJUSCULE a comportamentului (votului) dorit – care permite o citire rapida si faciliteaza asocierea dintre Basescu si ‘NU”, si clarifica scopul mesajului (vreau sa votezi ‘nu’ / “nu” inseamna ca ‘nu esti de acord cu demisia’)

“Spune NU demiterii presedintelui ales”.

Ok. ajunge. Ce inteleg eu din asta?

Ca Base asta e serios, destept si responsabil. Intelege miza a ceea ce se intampla, si cand are ceva de facut – o face profesionist. Pentru un lider, e mai putin important sa aiba el abilitati in toate domeniile, cat sa stie sa gaseasca, recunoasca si foloseasca talentele altora.

Deci:

• Basescu este un bun administrator al resurselor disponibile.
• Basescu este un lider care-i respecta pe cei pe care ii reprezinta – le vorbeste ca si cum ar fi destepti, responsabili, parteneri.
• Basescu face o treaba buna in campania asta.
  

Tabara adversa. “Inamicii”

Arata de parca si-ar fi angajat rudele s-o puna de o campanie electorala. Imagini si mesaje disparate, disociate, diferite, … dar hai sa le luam pe rand!

• aspect vizual neingrijit, neprofesional, culori stridente (albastru strident ca fond), colaje de imagini cu o impresie clara de fals, facatura, amatorism.
• limbaj primitiv si ofensiv (daca as zice ‘de cartier’ as nedreptati cele mai mizerabile cartiere de pe lumea asta).
• infantilitate.
• agresivitate pronuntata.
• adresare catre persoana lui Basescu (facand abstractie totala de adevarul situatiei – e vorba de un presedinte, de o campanie, de o demisie – nu o cearta intre 2 vecini despre un pom din gradina).
• mesaje neclare, ambigue, ne-directionate.
• acuzatii speculative (ne-dovedite, ne-explicate, ne-clarificate) – si a caror legatura cu situatia in cauza este neclara.
• promisiuni (electorale) vagi, generale SI greu de definit, greu de tinut.

“Basecu – presedinte in Congo” (ce anume ar trebui sa cred despre Congo? Daca ‘eu’ l-am ales, asta inseamna ca ‘eu’ sunt congalez? Asta e de rau? E o jignire?)

“Base, nu uita, Congo este tara ta” (@&*%$ copiii sub 7 ani parca n-au drept de vot, eh?!? Cui se adreseaza campania asta? Mie?!?)

“vrei sa nu mai fie coruptie in tara?” (ce legatura are asta cu demisia presedintelui? Se sugeraza o legatura intre faptul ca base e presedinte si coruptia din tara. Se sugereaza o legatura intre demiterea lui si incetarea coruptiei. Ok… Cum anume o sa le reuseasca asta?)

“s-a schimbat. e obsedat de putere”

Asta e mai profunda. Deci:

- “s-a schimbat” – nu mai e cel pe care l-am ales (activare informatia cum ca el e cel ales).

- s-a schimbat din ‘ce’ in ‘ce’? Aha. Inainte nu era obsedat de putere – acum e. De unde stiu asta? Cum se manifesta asta la Basescu? Simplul fapt ca… nu renunta? Ca lupta sa fie anulata demisia si sa revina pe postul pe care a fost ales de milioane de oameni? Hmmm… Dar asta nu e ‘obsesie a puterii’, e tinere de promisiune. Si-a asumat un job (o raspundere) – o duce pana la capat. Nu renunta. Adica sa nu vreau un om care lupta pentru ceea ce crede ca e bine. Sa vreau unul care renunta? Hmm…. Asta nu poate fi o idee buna…

BIG MISTAKE: Imagini ale lui Basescu in posturi interpretabile - in favoarea lui:

Basescu cu bratul ridicat de parca s-ar apara de o lovitura peste fata.

• Un om este atacat fizic, personal – si se apara. Daca votez pentru demiterea lui, devin agresor si eu… vreau sa fiu partas la o agresiune?

Basescu cu spatele. (il vorbim de rau pe la spate; il atacam pe la spate)

• Cea mai mare greseala: Demiterea e definita ca un act agresiv, un atac personal la adresa lui Basescu – Credeam ca demiterea e un gest politic justificat.

Altele n-am vazut, dar n-o sa uit prea curand impresia lasata de Parcul Izvor in seara mitingului PSD: nori de fum putzind a mici; munti - si campii acoperite de gunoaie; o multime de… cetateni putind a bere ieftina, parfum ieftin, traspiratie si 3 ani d’acasa; niste gagicute aproape dezbracate pe scena dand din … diferite parti ale corpului pentru a satisface audienta; o mare de scaune albe de plastic. MIZERIE.

Recunosc – mascota PSD-istilor – FURNICILE – mi s-a parut o idee funny. O gramada de furnici acolo. Mici si rosii. Si multe. Muncind pt supravietuire. Lipsite de constiinta de sine, constiinta valorica, abilitatea de a comunica altfel decat prin semne, mirosuri…

Furnicile din tara asta se vor duce ascultatoare sa voteze. Cu cine? Nu-mi pasa. Nu stiu cine are dreptate. Asta am inteles eu din campania asta total dezechilibrata.

Toate astea NU conteaza. Singurul lucru care conteaza e asta:

Sambata, 19 mai,

vor vota 50%+1 dintre romanii cu drept de vot.

inclusiv TU!

Heart Shaped World

Cineva imi zicea zilele trecute despre un post de pe blog – “nu l-am citit, dar m-a speriat titlul”. Incerc sa ma explic:

cris: barbatul perfect e o constructie imaginara
cris: adica 'eu' l-am 'facut'
cris: doar ca uneori e bine sa te intorci la realitate si sa-ti 'ucizi' fanteziile

e bine ce-am zis! vine momentu' cand trebuie sa-ti ucizi fanteziile; crima care iti salveaza sufletul! tara arde si io ...

un altu, imi zicea la un mom dat ca e prea complicat ce scriu io aici. Altu zicea ce e elitist – ca d’aia n-am miile lui de cititori. Cum ar veni, poporu’ nu serveste filosofie; prefera ‘divertisment’. I'auzi! ( sarcasm! sugerez ca 1)stiam 2)e evident 3) esti un idiot ca-mi subliniezi chestii evidente 4)oricum esti idiot pt ca crezi ca conteaza)

Un studiu zicea ca poporu nu face eforturi sa citeasca – ca daca e la nivelul lui, bine. Daca nu, la revedere. Ma rog – poporu’ nu mai face eforturi in general. “Comfortul” e dumnezeul contemporanilor mei. Din pacate, conform logicii oricarui test de inteligenta si curbei lu’ gauss, cei mai multi e si prosti – deci ce ne facem?

Pai, cica Isus zicea ca daca vorbesti pe intelesu’ copiilor, te inteleg toti. Dincolo de optiunile personale legate de credinta religioasa, 2007 de ani de crestinism si procentu de crestini din populatia globului ar fi argumente sa credem ca fiul_omului se pricepea macar la propaganda si comunicare.

Singuratatea m-a facut sa valorizez mai mult compania altuia – recunosc, inainte eram mai pretentioasa; imi alegeam audienta dupa viteza cu care pricepea corect ce ziceam io. Acum… cred ca m-am speriat: de unde au aparut gramezile astea de oameni prosti?!? Unde au fost pana acum? Cum de nu mi-am dat seama ca exista?

Suntem oare atat de bine protejati de grupurile noastre de prieteni, familie, colegi de facultate/master/servici incat nu mai intelegem cum stau cu adevarat lucrurile?

In prostia mea, am crezut ca e suficient sa-mi exersez dreptul de a alege – mi-am ales prietenii, cartile, filmele, emisiunile tv, revistele si ziarele. Inca din facultate am fost criticata ca sunt … well, he-he-he, prea critica! Asa ca mi-a fost simplu sa schimb canalul, sa-mi gasesc linistea la umbra prietenilor mei care – nu-i asa? gandesc 'la fel’. (cin' s'aseamana...)

Primul semn de alarma a venit de la o prietena. Discutam o chestiune de principiu si i-am aruncat in fata, cu trufie, increderea mea in specia umana: “daca eu pot, oricine poate!” A ras.

I-am explicat cum ca eu nu sunt cu nimic speciala – ca ma servesc de fix aceleasi resurse pe care le are toata lumea. Ca succesele mele s-au dovedit de fiecare data o simpla chestiune de ambitie si effort. Toata lumea vrea chestii. E suficient sa vrei (mult) ceva – se cheama ambitie, si e urmata natural de efortul de a obtine chestia aia. Ma rog.

Prin facultate ma preocupa o problema – aparent pur teoretica, abstracta, de-a dreptu’ filosofica: care e diferenta de responsabilitate intre “a gandi” si “a face” ceva. Mai precis, un om responsabil si serios (ca mine, asa) ar trebui sa-si cenzureze si gandurile? (pe criterii morale, de exemplu). Sau e okay sa gandesti orice, pt ca e doar un exercitiu mental??

Varianta comerciala a acestei dileme morale o gasiti in playboy la capitolul fantezii erotice: "sunt femeile curve pentru ca se viseaza violate de straini?" (okay, nu discutam aici daca femeile au cu adevarat asemenea fantezii erotice sau daca ele apartin de fapt editorilor playboy care propun cumparatorilor scuze perfecte pt lipsa de responsabilitate – pt ca ‘au un produs de vandut’).

Sau sunt fanteziile si gandurile absolvite de responsabilitate, eventual tocmai pt ca ar avea un rol de tensionare fara consecinte reale? Adica imi ucid sefu linistit in capul meu de cate ori ma enerveaza, si gata! Energia se consuma, io raman un om bine integrat social si fara cazier. Fac sex cu toata echipa de fotbal a italiei fara sa dau vreun ban pe biletu de avion (okay, si cu reputatia intacta; am ales Italia aleator, pe baza prejudecatilor ca italienii sunt mai, aah, pasionali.)

Dilema mea din facultate a pornit de la incapacitatea mea sincera de a decide daca as consuma cu adevarat droguri. In teorie (fantezie), suna... "interesant". "Fun". Cunosc suficient de multe despre consecintele consumului/dependentei pt a ma tine departe de ele. Dar, hey! M-am lasat io de fumat! Sunt puternica! Am vointa! Nu mi se intampla mie asta! Freud a facut experimente cu LSD...

In ce masura pot sa am incredere in mine? In ce masura pot sa-mi pastrez fanteziile ne-cenzurate, cu credinta ca voi fi in stare sa le cenzurez in realitate?

Oare o fantezie consumata imaginar nu lasa nici o urma? Orgasmul unei masturbari e identic cu orgasmul unui act sexual cu o alta persoana? Identic cu orgasmul unui act sexual cu o persoana pe care o iubesti? Identic?? Sigur? Daca imi omor imaginar vecinul de deasupra cu 50 de lovituri de cutit, eu raman aceeasi? Sau devin o criminala?

Data viitoare cand ma va trezi la 7 dimineata cu lovituri de ciocan, nu voi avea oare senzatia unui deja-connu? Cunoscand deja satisfactia crimei comise si lipsite de consecinte, o sa mai am oare argumente sa ma cenzurez? Hey – data trecuta nu m-au prins! Va sti creierul meu sa faca diferenta?

Voua vi s-a intamplat vreodata sa tineti minte fantezii si vise, si sa vi le amintiti dupa o vreme? Erau diferite de amintirile unor intamplari reale? Ma tem ca raspunsul ar putea fi ‘nu prea’.

Ma tem ca masa mare de oameni are o judecata morala de nivelul 1. Si zic asta dupa ce m-am gandit la ea cativa ani si am tot adunat date. Ceea ce-i opreste pe oameni sa faca chestii este teama de a fi prinsi si pedepsiti. Atat. Sunt inconjurata de imbecili (termen stiintific: IQ<50!) care - daca nu-i opreste nimeni (adica altcineva!) fac orice. FAC – nu “ar face”. Ii recunoasteti dupa formula imbatabila de provocare: “nu poti sa faci asta?!?” Nimeni nu mai pune problema “vrei sa faci?!?” Protozoare!

Blogul asta despre asta e: striga in gura mare frustrarea si teama mea ca ne pierdem sufletele. Le vindem? Le mancam? N-as comenta, dar le vindem ieftin! (‘libertatea’ costa 5500 vechi; si e al dracului de usor de citit) Si le mancam - repede (aluzie). Ne-am gandit bine? Vrem asta?

Mi-ar placea la nebunie sa zic “sa va ia dracu! Daca sunteti prosti, ce-mi pasa!? Fiecare pt el’. Dar nu e chiar asa de simplu. Si nu, nu ma refer la faptul ca se topeste gheata la poli sau se subtiaza stratul de ozon. In momentul asta, sa murim ar fi o solutie frumoasa. Au trimis aia in spatiu niste urme ale culturii noastre – poate viitorul o sa ne inregistreze ca pe o specie de poeti si filosofi. Ce romantic! (sarcasm )

Mai teama mi-e ca ecosistemul asta al nostru o sa se regleze singur (implicit, ca asa fac sistemele astea, deh) – ca o sa supravietuim, ca o sa ne adaptam. Ca alegand biologia ca singura explicatie a faptelor, gandurior, viselor noastre – incet-incet, o sa ni se atrofieze sufletele.

O sa ajungem sa fim ce zicem ca suntem: sa reactionam automat, inconstient la mediu – ca niste masini destepte, ca niste organisme biologice ce suntem!

E irelevant daca e adevarat ca dragostea e un dezechilibru chimic in creier, ca schizofrenia e genetica, ca barbatul e “biologic programat” sa perpetueze specia, ca-ti place sa fumezi/droghezi, ca femeia e inferioara barbatului, ca homosexualitatea e ne-naturala, ca donatorii de organe sunt opriti la poarta raiului de Sfantu Petru si re-distribuiti in iad… (rai si iad se scriu cu litere mari?)

Importante sunt consecintele.

Consecintele pe termen lung.

Viata e o chestiune de credinta.

ALEG sa cred ceva - nu pentru ca stiu ca e adevarat - ci pentru ca 'e bine'. Oricum alegi - macar fa-o constient! Nu exista certitudini – si nu exista glorie in a merge mereu “la sigur” – si un soarece gaseste drumul pana la branza. Cu asta te lauzi?? (sarcasm sugerez ca 1) o faci si 2)deci esti un cretin)

Paranteza:
Daca tu crezi ca “studiile stiintifice” reflecta realitatea si stabilesc ‘adevarul’ – esti un IDIOT! (termen stiintific – IQ<20). Dispari de pe blogul meu! Daca ai si facut o facultate – cere banii inapoi! Ai fost jecmanit! Mai bine te invatau sa impletesti sosete de lana – faceai si tu un ban cinstit. Inchis paranteza.

Concluziile pe care le-am tras io azi (“PE care”, nu “care”) sunt:

este inacceptabil ca o persoana inteligenta sa aleaga explicatia “biologia e de vina”. Acest argument, in orice fel de discutie, atrage dupa sine, automat, descalificarea de la rangul de “Om” si retrogradarea pe alte trepte ale evolutiei speciilor (de stabilit ulterior, dupa ce verificam prezenta/absenta coloanei vertebrale).

"imi pare rau" nu se pune. Daca ti se pare o prostie, n-o face!!! da, stiu. pt asta e necesar sa te gandesti inainte de a actiona si sa-ti dai atunci seama ca e o prostie.

nu pt ca te va prinde cineva. nu pt ca vei fi pedepsit. si pt ca ASA E BINE.

(nu stii diferenta dintre "bine" si "rau"? oh, in acest caz probati va rog aceasta frumoasa camasa alba: nici o grija! va ajutam noi sa va legati toate sireturile alea la spate. de acum inainte nu va trebui sa va mai faceti griji! o sa avem noi grija de dvs.!)

in timp ce io gandesc, prostul face.

Nota pt viitor: Sa urli la un idiot ‘esti un idiot!’ e o ineficient. Tre sa gasim solutii sa ne intelegem. Argumentele nu ajuta la nimic. FRICA e singura care are sens pt un idiot.

Vorba unui copil de 7 ani, brusc cuprins de apatie, care refuza sa manance sau sa-si faca temele:

- Ce ai? Ce te-a apucat?
- Nu mai are nici un sens!
- Cum adica? De ce spui asta?
- N-ai auzit? Soarele galaxiei noastre se stinge. O sa murim cu totii.

DA, stiu, dar NU AZI.
Azi luptam.

"Toate durerile se uita, dar nu uitam nici o umilinta…" (Cioran)

pic by darkbean

“… pierderea sperantei inseamna moarte vie. Sunt oameni, cum sunt si eu, pentru care viata e o eterna pedeapsa, asa cum va fi si restul vietii mele.

Am un bagaj informational suficient ca sa stiu sa fiu fericit, sa fac din a trai o arta. Daca as vrea, as putea fi fericit. Nu vreau! In matricea mintii mele s-a intiparit o conditie.

Fi-voi fericit in clipa cand si doar atat cat Dumnezeul meu imi va zambi cu dragoste. Dumnezeul meu este o entitate complexa, formata din sotia si fiul meu.

Se pare ca am compromis definitiv acest zambet. Am ales sa mor cate putin in fiecare clipa.”

Frumos, nu? Profund? Sincer? Emotionant? De bun simt?

Autorul cuvintelor de mai sus este un oarecare A. Radulescu. Gandurile lui au ajuns pana la noi pentru ca intr-o zi a anului 2001, o femeie nu si-a tinut gura facand observatie extrem de nepoliticoasa: “se pare ca esti impotent!”. I-a zdrobit craniul cu lovituri repetate de ciocan. A taiat-o apoi in bucati, pe care le-a imprastiat prin tot Bucurestiul.

Un altul, refuzand sa se apere:

"Am ucis 6 persoane: n-am nici o scuza. Remuscari?
Pentru ce? Imi erau complet straini..."

Omul cu doua ceasuri nu stie niciodata sigur cat e ora.

Cand Coco s-a indragostit imediat si total de prima femeie care a intrat in viata lui, am fost dezamagita. Orbita de orgoliul meu, am simtit un fel de superioritate morala fata de papagalul care imbratisa cu tot sufletul singura optiune disponibila lui.

Acum inteleg insa ca lipsa optiunilor (sau alternativelor de inlaturat) nu-i diminueaza nicidecum valoarea; ca alegerea lui Coco e semnificativa tocmai prin faptul ca legitimeaza ca pe o responsabilitate personala ceva ce altfel n-ar fi decat necesitatea destinului sau.

*

"Nu exista nici o posibilitate de a afla care hotarare e cea mai buna..."

*

In carte, Tomas se vede pus in fata unei alegeri – o vrea sau nu pe Tereza? In acest moment, ambele optiuni ii par egale. Pentru ca Tomas crede ca Tereza devine semnificativa sau insignifianta pentru el ca urmare a optiunii lui.

*

Citim aceeasi carte, vedem acelasi film, si totusi intelegem altceva. (eu invat noi motive sa ma schimb; "voi" gasiti noi confirmari sa ramaneti la fel. cum e mai bine?!?)

*

"daca ar invita-o acum, Tereza ar veni ca sa-i ofere toata viata ei. Se temea de aceasta responsabilitate. Sau, mai bine, sa renunte, si sa nu-i mai dea niciun semn? in cazul asta, Tereza ar ramane o simpla chelnerita intr-un local pierdut undeva..."

"constiinta totalei sale neputinte avea asupra lui efectul unei lovituri de maciuca in moalele capului. dar, in acelasi timp, avea darul sa-l linisteasca. Nimeni nu-l silea sa ia o hotarare.... Tereza hotarase totul de una singura"

"tereza se indragostise intamplator de el... [intelegea acum ca] in afara iubirii ei realizate cu Tomas, mai existau in imensul posibilului, un numar infinit de iubiri nerealizate cu alti barbati"

"profunda perversiune morala inerenta unei lumi intemeiate esential pe inexistenta eternei reintoarceri. o lume in care totul e dinainte iertat si, in consecinta, totul e permis..."

"in lumea eternei reveniri, fiecare gest poarta greutatea unei poveri insuportabile"

*

stii de ce trag eu mereu concluziile, Bogdane? de ce nu va las pe "voi" sa le trageti?

pt ca "voi" alegeti mereu varianta usoara!

Oh. cartea e de kundera - ceva cu usuratatea fiintei... eu aflu intotdeauna ultima... noroc ca ma prind si singura. pacat ca "voi" va prindeti degeaba.

"Frankly, my dear, I don't give a damn"

Cabaret by Bob Fosse feat. Liza Minelli

observ cu surprindere ca toate cantecele care mi-au placut in copilarie si-au gasit mai tarziu un moment al lor in viata mea - un moment pe care il descriu perfect, mai bine decat as putea-o face eu in cuvinte. ca un regizor metodic ce sunt, mi-am stabilit atunci nu numai scenariul de viata, dar si coloana sonora...

Riddle Me This!

articol intr-o revista pentru barbati (italics-urile le apartin; boldurile in rosu sunt all mine):

What's the right attitude to have when you are meeting a woman? (link)

• You should be totally detached from the "outcome" of any situation with a woman.
• What that means is that no matter what she says or does, your life goes on the same way.
• If a woman rejects you, it is no big deal.
• If a woman goes home with you, it is also no big deal.
• Try to become the guy who doesn't care either way. This attitude of indifference is magnetically attractive to women.
• They can sense it the moment they start talking to a man.
• But this isn't a way you can "act" or something you can say. It has to come from inside of you.
• Make it a point to avoid the "scarcity" way of thinking at all costs.
• Stay committed to your overall goal of success with women, but don't worry about success with any one woman.
• There will always be another. Always.

bai, baieti! cine pacaleste pe cine?!?

Sunt bine. Foarte Bine. N-am nimic.

pic by elena getzieh

Sunt oarecum racita si am senzatia aia vaga ca nu’s cu adevarat nici treaza, dar parca nici nu dorm. Mi se invalmasesc toate in cap; imi vine sa rad, imi vine sa plang – dar sunt okay. Stiu ca sunt okay pentru ca n-am nimic – n-am absolut nimic. Sunt plictisita – dar asta nu e niciodata o tragedie – nu poate fi, pentru ca oricine altcineva in locul meu s-ar simti excelent. Doar eu – eu vreau mereu mai mult, mai repede – si ‘filmul’ nu e niciodata suficient de bun ca sa ma “prinda” pana la sfarsit. Aproape niciodata.

Stiu foarte bine logica lucrurilor – stiu ordinea lor, si cu toate astea ma ucid perioadele astea luungi de “nimic” – nimic asezonat cu toate chestiile plictisitoare, repetitive, rutiniere, cotidiene pe care noi toti le numim “viata”. Voi toti! Eu nu! Sa fie clar!

Daca asta e viata, imi bag picioarele! Ma rog – adica prostestez, public, cu toata convingerea si energia de care sunt in stare (si sunt in stare: o-ho! Am o gramada de energie; acu’ sunt oarecum racita, dar imi trece… aoleu! Cred ca am somatizat plictiseala asta! M-am imbolnavit ca sa am ceva de facut! Clar! Acum inteleg si deja mi-e mai bine. Okay… unde eram? Stai sa vad daca am febra …
Am. Deci:

Acu’ o saptamana-si am facut o chestie… mare! Am pus bazele unui scenariu – de altfel bestial! Mai trebuie lucrat la detalii, facute dialoguri, dar in principiu – e gata. Stiu care-cine-ce.
Normal, l-am lasat pe ultima clipa – adica trebuia dat la scoala pe la 12, vineri – m-am trezit la 6 dim si m-am apucat de scris. La 13 era gata. Nu-mi venea sa cred.

Eram in al 9-lea cer. Parca pluteam.

Nu ma intelege gresit, nu e nici o magie la mijloc – de cateva luni ma gandeam la asta. Facusem deja profilele psihologice ale personajelor, le alesesem cate un nume, o poveste de viata, un trecut. Stiam care e ideea. Si aveam cateva scene cheie foarte clar in cap – trebuia doar sa le gasesc locul in logica povestii. Ma rog – si trebuia sa gasesc povestea - legaturile.

Si in dimineata aia totul a curs pe hartie ca o poezie invatata pe din’afara. “Stiam” totul. Si toate bucatile se potriveau unele cu altele ca prin minune.

Si dupa ce l-am lasat la scoala … era o zi superba, soare, cald - si am pornit-o asa usor spre cismigiu; eram in al 9-lea cer… si nu era absolut nimeni cu care as fi putut sa impartasesc chestia asta. Absolut nimeni.

Am cautat disperata – mi-am rascolit mintea, am luat la rand toate intrarile din agenda telefonului.

Prietena cu care vorbesc mai des era la servici – nu mi-a raspuns; nu m-a sunat inapoi. Are si ea o gramada de probleme. E psihoterapeut si stiu ca daca o sun sunt sanse infime sa-mi poate raspunde. Nu stiu niciodata cand incep si cand se termina sedintele ei.

Mai e un … barbat cu care … vorbesc, din cand in cand. Nu stiu daca suntem prieteni – sau ‘ce’ suntem. E unul dintre oamenii singuri care a gasit in mine un confident, un ascultator fidel. Si ma suna cand are chef de vorba. Nu prea vorbim despre mine. Ca toti ceilalti, nu vrea sa stie ca si eu am probleme. Prefera sa ramana cu o imagine oarecum idealizata despre mine, sa pastreze distanta si detasarea – si e ok. Inteleg. E un schimb. Ne oferim unul altuia impresia de intimitate emotionala, si asta e. Doi oameni singuri.

Stiu ca atunci cand o sa apara o femeie reala in viata lui, n-o sa ma mai caute – si uneori ma intreb daca eu i-as mai raspunde daca ar fi un barbat real in viata mea. Nu stiu. Uneori mi-e sila de joaca asta de-a intimitatea. Apoi trece timpul si fug inapoi in ea ca intr-un refugiu. Mi-e dor de emotii reale… m-am cam saturat de jumatati de masura.

In ziua aia eram atat de fericita – si pur si simplu simteam nevoia sa impartasesc asta cu cineva. Cu oricine. L-am sunat. Nu mi-a raspuns. Nu m-a sunat inapoi. Nu m-a surprins. Entuziasmul meu real din ziua aia ar fi sunat straniu in povestea noastra. Era vorba de mine, numai de mine… n-avea absolut nici o legatura cu el.

Nu m-am simtit niciodata mai singura ca in ziua aia …si se zice ca atunci cand esti fericit e usor sa gasesti ‘prieteni’!?!

eh… Am sunat un prieten mai vechi, unu care nu vrea nimic de la mine, care mi-a raspuns – si apoi m-a sunat inapoi sa mai vorbim, si a fost sincer bucuros sa ma auda razand. Si am stat pe o banca in Cismigiu si mi-am amintit ce norocoasa sunt sa pot face asta oricand am chef…

Si apoi, joia trecuta, am facut un film. Primul meu film.

A aparut din nimic – nici nu mai stiu cum gramada aia de imagini si povesti a inceput sa se inchege, si sa capete sens. Mai stiu momentele de haos si de panica, in care ma invarteam haotic prin casa frecandu-mi fruntea nervos, uitandu-ma in gol. Apoi ma asezam iar la masa si … timpul se scurgea…

Si chiar in clipa cand l-am terminat, si ma ridicasem in picioare sa-l vad de la distanta, cu un amestec de mandrie si uimire - partenerul meu de discutii in miez de noapte m-a sunat pe neasteptate. Si pentru o clipa, doar pentru o clipa, am crezut ca o sa pot impartasi ceva - cuiva din bucuria mea…

Si am vorbit … iar... despre el, despre viata lui, in timp ce micul meu succes astepta tacut sa-i vina randul. Si l-am privit din cand in cand, vinovata – la inceput facandu-i semn sa aiba rabdare, apoi i-am evitat privirea plina de repros pentru ca stiam ca iar nu e loc de el; de mine.

Si l-am dus la scoala, l-am privit inghetata impreuna cu ceilalti, abia controlandu-mi tremuratul in linistea salii – si cand s-a terminat am fugit sa-mi iau cd-ul. Mi-a fost frica sa-i privesc. Sa vad ce cred. Stiu, ca prin vis, ca au aplaudat. Stiu ca s-au identificat cu unul dintre personaje si au reactionat cand el a suferit. Si stiu ca profu mi-a cerut filmul.

Si apoi am plecat. Confuza. Neclara. Asta e tot. Gata. O luam de la capat. Peste doua saptamani o sa vorbim despre el…

Sambata seara, la petrecere, am aruncat asa, intr-o doara, o vorba despre el, prietenilor. M-au privit pentru o clipa ca pe o extraterestra. Apoi si-au vazut de ale lor.

O prietena mi-a cerut fimul sa-l vada – dar tot aman. Nu stiu de ce. Poate pt ca ma tem ca n-o sa “inteleaga” - ca o sa se uite ca la un obiect strain, ca n-o sa ma intalneasca 'pe mine' nicaieri.

Si iar am avut senzatia aia apasatoare, terifianta – ca sunt absolut singura. Ca dac’as disparea peste noapte - nu mi-ar simti nimeni lipsa, nu mi-ar duce nimeni dorul. Mama, poate, s-ar simti abandonata; si furioasa ca nu i-am dat nici o explicatie. Sigur – prietenii ar fi surprinsi, uimiti, contrariati – pentru o vreme. Dar nimeni nu ar fi profund afectat de lipsa mea.

Viata nimanui nu ar fi mai goala decat este acum – in clipa asta. Totul ar fi exact la fel – cu sau fara mine. Micile roluri pe care le joc eu in viata fiecaruia ar fi preluate de altcineva, sau s-ar topi pe nesimtite.

Fetele graviteaza invariabil catre barbatii din viata lor. Sunt singura. Prietenele mele s-au maritat sau ‘au pe cineva’. Nu mai e nimeni cu mine – in afara jocului. Ma simt irelevanta si inlocuibila – si nu e un sentiment grozav.

Ok, stiu ca am febra si asta ‘ajuta’. Dar e un fapt absolut indiscutabil ca in clipa asta nu se gandeste nimeni la mine, nu vrea nimeni sa ma vada, nu e nimeni care arde de nerabdare sa-mi spuna ce i s-a intamplat. Nu e nimeni cu adevarat ingrijorat ca sunt oarecum racita. Nu se intreaba nimeni ce fac la ora asta.

Si nu e nimeni la care sa ma gandesc eu, nu e nimeni cu care sa ma vad, sau sa-i povestesc ce mi s-a intamplat. Nu e nimeni cu care sa-mi impartaseasc bucuriile si tristetile, nu e nimeni cu care sa-mi impart viata. Nu e nimeni care sa ma faca sa visez sau sa sper. Nu e nimeni care sa ma faca sa plang.

Vezi? Ti-am spus ca sunt ok. N-am nimic. N-am absolut nimic.

P.S. ok. universul are simtul umorului. recunosc! m-au sunat 2 prietene. sa vada ce fac. la naiba! si io care ma simteam atat de singura...

"Mie ar trebui sa-mi fie rusine! Nu-mi inteleg propriul suflet..."

cea mai originala cerere in casatorie pe care am auzit-o vreodata:

"Pana acum, de cate ori am vrut sa fac ceva rau, am facut-o.
Astfel am suferit mai putin.
Dar acum e altceva.

Te-am avut deja, dar nu m-am saturat.

E foarte greu.
Te implor sa-mi fii sotie.


Faimosul bandit Tajomaru te implora în genunchi.
Daca vrei, ma las de talhareala.
Am agonisit destul ca sa-tipot oferi o viata fara griji.
Dar daca nu vrei banii mei murdari sunt în stare sa si muncesc.
Ma voi umili vanzand maruntisuri pe strada, ca sa te întretin.
Voi face orice daca ma urmezi.

Ia-ma de barbat, te rog.

Te rog, spune ca vrei.

Nu mai plange si raspunde-mi.
Spune ca-mi vei fi sotie!
Spune!


Daca spui 'nu', nu-mi ramane decat sa te omor."

Rashômon (1950) de Akira Kurosawa.

"If people are truly, madly, deeply in love with each other, they will find a way.”

or so the legend goes...

traducere libera pentru merce

adica: daca oamenii se iubesc cu adevarat, la nebunie, etc, or sa gaseasca o cale. asa zice legenda (care legenda, e drept, am facut-o io in paintbrush.)

(pt ca ma pricep!)

***

mada: mai, pe blog remarc ca sunt in forma de inimi toate
mada: in rest...
cris: da sunt semne de circulatie, see...

mada: nu e f clar
cris:
mada: are noima inima in lucru
mada: dar
cris: offf.... tie nu-ti trebuie sa "citesti" in inimile celorlati?
cris: asa
mada: inima cu circulatie din ambele sensuri?!?!?
cris: unii vin, altii pleaca
mada: inima cu sens giratoriu?
mada: ei, nu e f clar
cris: e confuza, nu stie ce vrea
mada: ca putea fi si "ambii se iubesc"
mada: adica iubirea merge in ambele sensuri
cris: ar putea fi si sex, simbolic
cris: exact!
mada: vezi, sunt interpretabile
cris: ai dreptate
mada: prima poza era ff clara (alta, pe mail)
cris: pai asa sunt oamenii
mada: ne-ambigua
cris: interpretabli
cris: ambigui
mada: at nu sunt niste semne bune
cris: transmit mesaje alambicate, codate
mada: nu pt a circula dupa ele
mada: vor provoca accidente
cris: primul titlu era 'si ne mai miram ca sutn atatia oameni siguri?!?"
mada: si toti vor avea dreptate
mada: nu singuri
cris: daaa...sunt multe accidente
mada: ci loviti
cris: dap
mada: pai vezi

mada: deci nu sunt bune