S. O. S.

O-ho-ho! O-ho-ho! Iaata vine Turadot!

2009-09-17T13:30:00.034+03:00

10 of Wands, Rider Waite Tarot

“Undeva, intr-un tinut indepartat, traia o printesa pe nume Turandot, fiica regelui Turan. ("dokht" -> dokhtar (daughter) si Turan – cu sensul peiorativ de primitiv, barbar).

Un blestem teribil se abatuse asupra printesei – orice print care vroia sa se insoare cu ea, trebuia sa raspunda correct la 3 ghicitori. Daca nu stia raspunsul, isi pierdea capul.

In ziua aceea, multimea insetata de sange aclama executia Printului Persiei care tocmai esuase sa raspunda la cele 3 ghicitori ale printesei Turandot. In mijlocul acestei multimi, un tanar calator isi intalneste tatal pe care-l credea pierdut. Acesta este printul Calaf, fiul regelui Timur, exilat din Tartaria cucerita. Impreuna cu regele e si o servitoare, Liu, singura care i-a mai ramas credinciaosa batranului rege. Liu ii marturiseste lui Calaf ca loialitatea i-a fost castigata cu un zambet pe care Printul il aruncase cu mult timp in urma.

Multimea cere extaziata ca executia sa aiba loc, si Printesa Turandot refuza inca o data sa-i salveze viata printului invins. Nici nu s-a rostogolit capul printului ucis, ca necunoscutul inca Print Calaf, indragostit pe loc de Turandot, anunta ca vrea sa fie supus incercarii celor 3 ghicitori – batand de 3 ori gongul si strigand numele printesei de 3 ori. Nimic nu-l poate face pe print sa se razgandeasca.

Inainte de a-i spune noului pretendent ghicitorile, Turandot ii explica sursa blestemului: Lou-Ling, o printesa care condusese singura cu success multi ani imparatia fusese brutal cucerita de catre un Print, care pusese astfel capat prosperitatii Imparatiei. Ca raspuns, Lou-Ling jurase ca niciodata, niciun barbat nu o va mai poseda nici pe ea, nici Imparatia ei.

Turandot ii pune lui Calaf cele 3 ghicitori, si Calaf raspunde correct la fiecare dintre ele:
1.Ce se naste in fiecare noapte si moare in zori? Speranta.
2.Ce luceste rosu si cald, dar nu e foc? Sangele.
3.Ce e rece ca ghiata, dar arde ca focul? Turandot.

Desi ghicitorile au fost rezolvate correct, Turandot isi roaga tatal sa n-o abadoneze strainului. Miscat de spaima printesei, Calaf ii face o propunere surprinzatoare: daca reuseste sa-I afle numele pana a doua zi in zori, isi va pierde si el viata ca toti ceilalti printi inaintea lui, si printesa Turandot nu va mai trebui sa se marite cu el.

In tot orasul, nimeni nu doarme in noaptea aceea. In timp ce multimea insetata de sange incearca sa-I smulga lui Calaf secretul numelui sau, Turandot ii tortureaza pe batranul rege si pe servitoarea lui. Anuntand ca doar ea singura cunoaste secretul printului, Liu se sinucide in numele dragostei ei pt Calaf.

Fata in fata cu Turandot, Calaf ii fura un sarut, apoi ii sopteste printesei la ureche cum il cheama, punandu-si soarta in mainile ei. Spre nemultumirea multimii, Turandot esueaza in incercarea ei de a scapa de maritisul cu Printul, spunand ca numele lui este Dragoste. “

Ce avem noi aici?

O poveste despre puterea Numelui asupra celui pe care il numeste, il identifica.

Multe mituri si povesti reiau aceiasi tema. Lucrurile numite sunt aduse la viata - se insufletesc (capata un suflet). A sti numele cuiva iti da puterea de posesiune asupra lui, si – ca toate lucrurile care iti apartin pe drept, ii poti decide viata sau moartea. Motiv pt care, vrajitorii puternici aveau grija sa-si tina secret adevaratul nume, pastrandu-si puterea de autodeterminare intacta. Numele secret al lui Dumnezeu deschide multe usi si pecetluieste multe secrete.

Printii isi pierd capul nu pt ca nu stiu ca-l foloseasca, ci pt ca cele 3 ghicitori sunt extrem de subiective si personale. Ceea ce le lipseste pentru a raspunde corect este aceasta conexiune personala cu ‘fiica barbarului’ (anima). Prin cele 3 ghicitori, printesa alta data luata cu forta, nu cere o cunoaste obiectiva a lumii, ci ii cere pretendentului sa o cuoasca pe ea, viata ei interioara.

Simplist, povestea celor 3 ghicitori pt care barbatii isi pierd capul/viata ar putea fi redusa la atat de mediatizatul mister
“ce vor femeile?”
Ce ar putea fi mai clar decat faptul ca barbatii cad pe capete tocmai ptr ca si le folosesc exagerat, chiar si cand nu e nevoie de ele – pt ca se identifica cu ele in detrimentul celorlalte laturi care le raman in umbra.

Multe lucruri mor noaptea si renasc in zori. Pentru Turandot, raspunsul corect era Speranta. Si numai jumatatea ei de drept, barbatul care privind-o pe ea, se vede pe sine in oglinda, poate sti raspunsul corect. Noaptea Printesa merge la culcare deznadajduita: inca un barbat care pretindea ca o iubeste nu reuseste sa vada dincolo de aparente, nu reuseste sa o vada cu adevarat pe Ea: rece ca ghiata in aparenta, arzand ca focul dincolo de privirile iscoditoare ale neavenitilor.

Printii mincinosi trebuie sa moara, pt ca identitatea lor este una falsa - iar adevarata lor indentitate a murit nefiind recunoscuta si imbratisata ca atare, inlocuita cu minciuna. Pt ca s-au identificat cu o minciuna care a fost descoperita – nu stiau raspunsul corect, nu iubeau cu adevarat. Din acelasi motiv Liu isi pune singura capat vietii, ducand cu sine secretul numelui celui pe care il iubeste, dar care n-o iubeste la randul lui. Numele lui a ucis-o pe ea, la fel de bine cum l-ar fi putut ucide pe el. Cine nu-si recunoaste imaginea reflectata in oglinda, isi gaseste moartea in ea. Si Liu s-a identificat gresit, s-a privit in alta oglinda si a cazut in ea.

Care e numele meu? Care e al Tatalui meu nume? Cine sunt eu, calator azi prin lume?

Calaf se descopera pe sine in Turandot, motiv pt care – o data ce are aceasta revelatie – ii ofera printesei o dilema in oglinda: eu stiu cine esti tu cu adevarat, tu stii cine sunt eu? Problema reciprocitatii care o ucide pe Liu i se ridica si lui Calaf. Unitatea dintre Yin si Yang are la baza faptul ca fiecare il recunoaste pe celalalt ca fiind sine, in oglinda, si impreuna, acelasi unu.

Numele Tatalui poarta in sine puterea misterului, pt ca numele Mamei este de obicei bine cunoscut. Mama, elementul Pamant, material, corporal, ne este intodeauna mai la indemana, cumva. O recunoastem cu usurinta – si recunoscand-o, ne identificam cu ea.

Dar fiecare dintre noi existam la 3 niveluri de energie: fizic (corp), emotional (suflet) si spiritual (spirit). Aceleasi 3 niveluri le regasim In Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh – pe care gresit le identificam a fi masculine.

Daca Tatal reprezinta aspectul activ al naturii lucrurilor, Fiul o reprezinta de fapt pe Mama – principiul pasiv-receptiv, in aspectul fecunditatii ei, potentialului ei datator de viata - activat doar prin uniunea cu Tatal, principiul activ. Transformarea Mamei in Fiu reprezinta de fapt uniunea dintre Mama – fizic, corp, pamant, si Tata – spirit, cuvant, aer.

Apa, care fecundeaza pamantul asa cum Sf Duh a fecundat-o pe Maria, este elementul emotie, suflet – si numele ei este Dragoste, asa cum corect o identifica si Turandot. Legatura secreta dintre Mama si Tata, care da nastere uniunii in care se regasesc amandoi, si prin care in acelasi timp se pierd si mor, lasand loc noului, Fiului, sau Fiicei (dupa chipul si asemanarea lor).

Am devenit atat de orbi incat nu ne mai vedem pe noi insine in oglinda. Orbirea in sine opreste accesul la lumea exterioara, fortand o concentrare a atentiei in interior. Daca nu te mai vezi in afara, unde in alta parte sa te cauti?

Problemele de vedere reflecta intotdeauna o legatura sufocanta cu o mama dominatoare, intrusiva, care isi vrea copilul numai pt ea (care refuza sa se dea la o parte, refuza sa moara pt a face loc vietii noi). Elementul Pamant/material fiind deja in exces, accesul la mai mult este taiat, pentru a fi facilitat accesul la elementul lipsa, Spiritul – tatal absent.

Sa porti ochelari iti da iluzia ca ai recapatat ceea ce pierdusei - cand, in realitate, te indeparteaza si mai mult de adevarata solutie – iti ofera o carja sa mergi, dar in directia gresita.

Ce mi-a venit?
Well, intr-o zi cu soare, cam acum o luna, m-am trezit ca nu mai pot merge. As zice brusc, dar ar fi nedrept fata de multele dureri de genunchi peste care am trecut cu prea multa usurinta. Ca intotdeauna, am cedat presiunilor oamenilor de bine si am mers sa caut o explicatie la oamenii in alb (mai nou in verde, roz, bleu, dupa preferinte). Diagnosticul nu are nicio relevanta, asa cum solutia nu face decat sa ma ingrozeasca si mai tare – am lasat deja de prea multe ori strainii sa taie bucati din mine, bucati pe care nu i-a interesat sa le inteleaga inainte de a le inlatura.

Dupa ce mi-am linistit copilul adaptat din mine facand ceea ce un om ‘civilizat’ face (ignorandu-si natura complexa, reducandu-se pe sine la o halca de carne, ignorand absurditatea explicatiilor cauzale in universul post Eistenin si Bell), am facut ceea ce fac eu cel mai bine: mi-am pus intrebari de bun simt

De ce acum? De asta?
Apoi au venit de la sine: la ce ma obliga? De la ce ma opreste?
Si cumva, urmand firul rosu (firul sangelui, al orginii, al apartenentei ereditare), am ajuns la singura intrebare care conteaza: cine sunt eu? de unde vin si incotro ma indrept? de ce intr-acolo? Si vechea poveste a copilariei mele mi-a revenit in minte – “… calator azi prin lume”. Povestea printului ratacitor care se regaseste cu riscul de a-si pierde viata.

Nu cred ca o sa mor din asta, dar toata viata mi-a trecut prin fata ochilor. Ai dintr-o data al naibii de mult timp la dispozitie cand esti fortat sa stai cuminte in pat, saptamani la rand, fara sa te poti misca.

Cred ca viata iti trece prin fata ochilor in momentul dinaintea mortii ca o balanta, o trecere in revista a trecutului in fata unui moment de trecere inspre viitor, in fata unei Porti. In tarot, Moartea se mai cheama si Marea Trecere sau Marea Transformare. Ceva trebuie sa moara, ca restul sa mearga inainte, si dupa principiul vaselor comunicante, daca nu moare ceva spiritual sau emotional, moare ceva fizic. Dar ceva trebuie sa moara, ca sa faca loc, sa elibereze energia prizoniera (enegia legata).

Dar de ce nu-mi mai pot indoi deloc genunchii?
In primele 2 saptamni de teroare, si sa-mi tin picioarele drepte, intinse, era atat de dureros ca-mi provoca greata. Puteam sta pe burta, apasandu-mi stomacul care se revolta, dar nu pentru mult timp (in stomac, sunt procesate emotiile, mai ales furia si frica). Ca un compromis, am reusit sa supravietuiesc tinandu-mi artificial, cu multe perne, picioatele intr-o pozitie semi-indoita.

Indoirea genunchilor are fara indoiala o legatura directa cu tema umilinta. Omul ingenunchiat e omul supus, tributar, care cere su primeste ceva pe degeaba, care cerseste sau primeste – indurare, ajutor, recunoastere.

In mers, articulatia genunchlor cu complicatele ei parghii permite o flexibilitate in lupta impotriva gravitatiei, ne permite sa stam, intre cer si pamant, sa ne mentinem pozitia, sa stam drept sustinand-o, sa inaintam pe drumul nostru, ne amortizeaza caderile, ne sustine in sarituri – peste obstacolele ridicate de mama-pamant, si salturi - aspirational, catre spiritul-tata.

Imi lipsise oare aceasta flexibilitate? Ma apropiasem prea mult de pamant, intr-o inacceptabila si continua umilinta? Chiar si acum, cand pot iar sa merg, singura pozitie care imi e permisa e una de mijloc. Daca indoi prea mult genunchiul, durerea aia sfasietoare, care-mi strapunge parca intreaga fiinta, revine cu toata puterea nestirbita.

Ruediger Dahlke, in “Boala ca sansa”, imi spune ca “orice boala e expresia unei idei scufundate in corp, a unui model care lipseste din constiinta”. Citindu-I cartea in cautare de solutii pt inexplicabila mea problema, modelul vaselor comunicante nu m-a parasit nicio clipa. Daca energia e respinsa din constiinta, ea va creste in corp, pt ca niciodata nu se pierde.

Mai spune si ca fiecare boala are o cauza materiala, identificabila de obicei in trecut, dar si model de dezvoltare specific care se indreapta catre un scop viitor, un sens.

Tarotul imi ofera propria lui interpretare pt dilema mea: 10 of Wands. Imaginea omului care duce prea mult, singur. Omul infrant, ingenunchiat de greutatea care il apasa - sau care il treage in jos. Sigur, o imagine superba si impresionanta prin potrivire (din 72 de carti, sansa putea alege orice altceva).

Wands/Bate reprezinta elementul Foc – Inspiratie, Intuitie, Energie - si ne apar sub forma unor bate - alea cu care lupti, sau in care te sprijini. Si nu ma mira deloc ca personajul meu duce 10 bete, 10 carje pentru un efort "supraomenesc".

(in limbaj psihologic, un conflict psihic solicita din ce in ce mai multa energie, pe care o deturneaza de la alte activitati, pana cand intreaga energie disponibila e blocata la acest nivel)

Mergeam oare in directia gresita? Ma incapatanam sa urnesc muntii din loc, ca un om neintelept ce sunt? (daca muntele te recunoaste drept stapan - daca-i cunosti numele - vine el la tine)

In ziua in care n-am mai putut sa merg, trebuia sa ma apuc de treaba. Era totul planificat, decis. Vacanta mea, oficial, incheiata, impachetata, pusa deoparte. Si apoi asta, care m-a fortat, ad-literam, sa ma opresc, sa stau. Vroiam sa merg mai departe, si corpul meu a strigat ingrozit:
– Nu acum! (Nu intr-acolo?) Trebuie mai intai sa ne gandim.

La ce?

If I Love You, What Business Is It of Yours?

2009-08-10T19:04:00.015+03:00

(Goethe)

Am o prietena (care n-o sa citeasca niciodata blogul asta) care de fiecare daca cand ii spun de o problema, incepe prin a-mi sublinia ce am gresit si cum as fi putut sa fac altfel, ca sa nu ajung aici.

Si totusi, daca o intrebi direct, ar jura ca sunt unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care ii cunoaste. Hmm… poate tocmai de aceea! Oamenii foarte inteligenti nu fac greseli…

Mama n-are puteri magice, dar cand deschide gura vad automat rosu in fata ochilor si mi se infunda urechile. “Ce vrea sa manance copilul meu?”, “A venit copilul meu acasa?”, “Ce sa-i faca mama de mancare copilului?”

Copilul deja s-a saturat, i-a ajuns pana peste urechi, nu-i mai trebuie nimic/Nu stiu, n-am vazut niciun copil pe aici: cum arata? / Niste piure, ca tot nu-i place.

I-am privit amuzata de mai multe ori privirea perplexa, neintelegand in ruptul capului de ce naiba il iubesc tocmai pe el?

si fara inima e vai de picioare, nu doar fara cap. / capul e limitat la ce poate sti aici si acum. /viitorul e intotdeauna o aberatie statistica. /oamenii nu regreta niciodata ce au facut din dragoste, ci doar ca si-au pierdut capul.

Chestiile astea pe care le stii, dar nu le-ai verificat niciodata. Chestiile astea pe care iti pariezi viata zi de zi, care formeaza insasi fundatia lumii tale – axiomele. Intangibile. Imuabile. Nemuritoare.

Daca ai o problema, inseamna ca ai facut ceva gresit. (faci totul corect/perfect, n-ai probleme; daca ai fi facut totul bine, nu ajungeai aici)

Hrana inseamna iubire. Ca sa ma iubesti tre sa te hranesc.
Hrana inseamna mancare.
Daca-ti dau ceva de care ai nevoie, o sa ai nevoie de mine.Daca ai nevoie de mine, ma iubesti.

Daca accept ca tu nu mai esti un copil, trebuie sa accept ca eu am imbatranit si o sa mor mai curand decat sunt eu pregatita.
Cand imbatranesti mori.
Daca esti pregatit, poti sa faci fata la orice.
Nu putem fi egali, sau adulti in acelasi timp.

Daca eu nu accept ceva, nu exista.

Toate au o logica, inclusiv iubirea.
Toate trebuie sa aiba o logica.
Nu poti iubi pe cineva fara motiv, si ala trebuie sa fie rational (cu cap).
Iubesti numai atunci si pe aceia care se justifica rational. Altfel, e o prostie. O greseala. Sau nu exista (vezi mai sus).
Daca iubesti pe cineva nepotrivit, e o prostie. Potrivirea e o chestiune rationala.
Ce nu e rational, e o prostie. Sau o greseala. Sau nu exista.

Pot sa controlez numai ce inteleg.
Ceea ce inteleg, controlez.
Ceea ce controlez, nu ma raneste.
Si nu ma controleaza la randu-i.
Totul va fi ok, daca e sub controlul meu.
Trebuie sa controlez totul. Cu orice pret.
Daca nu controlez ceva, totul e pierdut, si sunt un prost.
Daca sufar sunt un prost.

asteptarile:
binenteles ca… e de la sine inteles ca…toata lumea… normal ca… doar n-o sa… stim cu totii ca… evident ca… bine ca… doamne ajuta!

frustrarea:
ti-am spus de o mie de ori! Cine naiba ti-a spus ca…?! Ce bou! Ce idiot! tu n-ai vazut ca…? Cine naiba te crezi?! ? trebuia sa…! Unde ti-a stat capul? Asta gandeste cu picoarele! Sper ca nu te astepti ca…Tu n-ai vazaut ca… Nu gandesti? Pai asa se face…? Data viitoare…De fiecare data…

la baza umanitatii noastre, sta increderea mea in axiomele tale, si invers.
ce ne facem?

Death explains it at the end.

2009-05-14T12:10:00.008+03:00

gapingvoid.com

De cand a inceput anul, am inceput sa am atacuri de panica. Mai ales noaptea - cand trebuie sa las inca o zi sa treaca, fara urme consistente in viata mea - si nu ma indur. Inca 10 min, inca 30 - poate vor reusi sa-mi justifice umbra pe pamant.

Nu pot trai pur si simplu: trebuie sa merit asta; sa-mi castig dreptul.
Cum? Sincer nu-mi e clar.
Nu reusesc sa-mi explicitez propriile axiome - cantaresc automat consistenta si valoarea lucrurilor, persistenta lor in timp - si, din pacate, rare ori ma insel. Stiu exact cat o sa dureze o decizie - daca maine, sau peste 10 ani o sa o judec drept buna sau ingrozitor de proasta. De fapt, asta e sita prin care le trec pe toate.

Toate au o explicatie - dar asta nu valoreaza absolut nimic. Sa stii 'de ce' - atunci cand stii - nu te ajuta. Unii cred ca iti ofera argumente sa combati, sa controlezi, sa te impui. Asta e o iluzie. 31 de ani de observat lumea imi spun ca singura explicatie, la baza a absolut tot ce exista, e necesitatea - in forma cea mai basic, cea mai primara. Ceea ce se intampla e necesar sa fie fix asa, si nu altfel. Daca putea sa fie si altfel, ar fi fost.

Oamenii care judeca stramb, schimba contextul si nici macar nu observa. Judeca decizii trecute in contextul a ceea ce sunt si stiu in prezent; ii judeca pe altii, in propriul lor context, nu al alora. E absurd - si obositor pt mine sa tot observ asta si sa caut modalitati dragute de a le spune, sau a tacea.

Anyways... Am senzatia ca s-a inchis un cerc. Am strabatut un drum, si m-am intors intr-un punct in care am mai fost, de mult, cand eram mica. Si acum trebuie sa o iau de la capat. Si d'aia mi-e frica. Intre timp, mi-am pierdut increderea nezdruncinata in mine. Mi-am pierdut naivitatea. Am pierdut o gramada de timp.

De ce? Ce am luat cu mine? Si ce rol joaca?

Am adunat un soi de umilinta combinata cu vinovatie. Fac misto de mama cand lasa apa curgand aiurea - ca sunt copii in Africa care nu au ce bea. Ea rade, dar eu ma simt vinovata pe bune. Am vazut o femeie la vreo 30 de ani dand inapoi cand rujul pe care il vroia era 3 lei, nu 2 cat crezuse. Am inghetat instant. Cu ce sunt eu mai buna ca ea? Ce-am facut eu sa merit sa fiu aici unde sunt azi? Nu-mi vine nimic in minte.

Nu sunt vreo altruista. E pur si simplu spaima - de a nu controla absolut nimic din ce sunt si ce am eu azi. M-am nascut asa. Parintii mei, pur si simplu, au avut chestii. Am primit chestii pt ca sunt ceea ce sunt.

Ma gandesc uneori ca tot ceea ce sunt eu e in cap. In capul meu - la propriu. Daca as avea un accident, daca mi-as praji creierul, daca n-as mai avea ideile pe care le am, daca n-as mai putea sa comunic asa cum o fac - n-ar mai ramane nimic din mine. Personalitatea mea, dintotdeauna, s-a bazat pe faptul ca sunt desteapta - mai desteapta ca altii; mai rapida; mai... nimic. Atat.

Ii ajut pe altii - pentru ca inteleg prin ce trec. Preiau conducerea atunci cand inteleg situatia si stiu o solutie. Le spun altora lucruri pt ca le stiu, stiu ce stiu, si stiu ce nu stiu altii. Imi recunosc limitele pt ca stiu ce poate fi si ce nu. Totul se reduce la asta.

Si acum mi-e frica, pt ca trebuie sa fac ceva. Si pt prima oara in viata mea - tre sa fac ceva ce nu stiu ca pot face bine. E un gamble. Si mai rau - ii implica pe altii, ii afecteaza.
Si nimeni nu poate sti ce-i in capul meu, daca vreau sa iasa bine.
Trebuie sa fac ce fac eu atat de bine de atata timp - sa fac pe desteapta; sa par ca am toate raspunsurile, ca stiu exact ce fac - doar ca de data asta trebuie sa o fac eu, cu buna stiinta. Si sa fiu recunoscatoare ca ceilalti cred. Toata datile alea cand ma revoltam ca se asteapta prea mult de la mine, nerezonabil de mult... Ha! It's pay-back time! Trebuia sa ma multumesc cu ceea ce am, cu ceea ce primeam.

Si pt un om care se lauda cu stiinta lui, e ironic sa descopar ca certitudinile ma inspaimanta. Ca de fapt, nu vreau sa stiu.
Vreau sa ramana totul o impresie, un potential.

Viata mea e exact asa cum trebuia sa fie - plina de incertitudini. Si eu o traiesc pretinzand ca incerc sa le lamuresc. Ca toata lumea.

Daca visezi sa castigi la loterie, CUMPARA-TI BILET!

2009-05-08T20:57:00.005+03:00

Asta e pentru toti actorii tineri care se miorlaie ca 'stau pe bara'.

Uite: eu, fac un film. Scurmetraj. Sunt o fata desteapta - cine stie? Ar putea iesi ceva bun.

Dar de unde naiba te iau?
Cum dau de tine?
Sigur ai un numar de telefon, o adresa de email macar. Ce faci cu ele: le-ai pus la naftalina? Astepti sa faca pui? La ce-ti folosesc daca le stii doar tu, mama ta si prietenii tai apropriati?

De ce sa muncesc eu zeci de ore numai ca sa vad ca existi, sa-ti vad mutra, si alte zeci de ore ca sa gasesc pe cineva care te stie sau stie de unde sa te iau?

Cum pana mea esti tu actor si n-ai 2 poze undeva, sa stie lumea cum arati. Nu zic sa ai mai multe, ca deja exagerez. 2 poze si date de contact. Nu-i asta jobul tau? Nu asta ti-ai ales tu sa fii? Sau crezi ca o sa intervina Dumnezeu personal ca sa joci tu intr-un filmulet? Ei bine, nu! Dumnezeu are lucruri mai bune de facut. Mor aia in Africa de foame, stii?

Si, intre noi, e de cacat sa deranjez regizori, si alti actori, si directori de teatre ca sa dau de nr tau de telefon. E si mai de cacat sa ma uit ore intregi la poze in baza de date a unei agentii, de ma usturau ochii si-mi amortise mana pe mouse, ca sa descopar la sfarsit ca pozele sunt din 2007 si tu arati cu 2 ani si 10 kile mai batran.

Daca vroiam sa ma fac detectiv, ma faceam!

Si pentru D-zeu - nu mai zice niciodata: "n-am poze". Fa-ti!
Da dovada de un minim de profesionalism.
Si asta nu inseamna ca tre sa arati ca in playboy: nu toate filmele sunt cu curve. Mi se rupe cat de sexi poti sa fii - poti sa arati ca un om normal? Mi se rupe cati muschi ai - ai vazut vreun Rambo facut de romani? Chiar crezi ca o sa facem curand? Ok, atunci fa-ti o poza cu muschi, just in case. Pentru restul cazurilor, incearca niste poze in care sa te gandesti la ceva pe bune. Privirile goale si tampe gen buletin nu te recomanda. (doar daca vrei sa joci rolul de cadavru in vreun CSI, atunci, da! excelenta idee!)

Am gasit o baza de date excelenta la Casandra. Guess what: niciun nr de contact, niciun email. La ce v-ati mai pus acolo CV-urile? Sa-mi faceti in ciuda?

V-a iesit beton. Mor de ciuda.

Everything will be fine in the end. If it’s not fine, it’s not the end.

2009-01-31T17:20:00.039+02:00

DOUGLAS BIZZARO & ELIZABETH MOSS - USA- the spider awards.com

Am 31 de ani si sunt un looser.
Ratat nu suna la fel de bine. Si nu pentru ca mi-au spalat creierul filmele americane (n-am vazut chiar asa multe); Ci pentru ca ratezi numai cand faci chestii; ca sa ratezi un penalty, tre sa fii deja in careu, singur, fata’n fata cu portarul. Ai parcurs un drum care te-a dus acolo. Ratezi o calificare pentru ca altii sunt mai buni ca tine sau tu nu esti sufficient de bun, dar la un moement dat, erai printre ei, erai ‘in carti’. Nu nimeresti, dar esti pe aproape. Esti viu. Nu suficient de bun, dar viu.

Nu – ceea ce tot pierd eu este ‘viata’. Orice context artificial creat are niste reguli clare, si mai ales logice. Stiu exact ce trebuie sa fac – ca sa castig. De trait nu-mi dau seama cum se face.
Viata n-are niciun sens. Nu pricep o iota.

Cand eram mica eram grozava; si al naibii de curajoasa. Intotdeauna am facut ce-am vrut, dar in secret respectam logica regulilor. Ordinea lucrurilor. Si faceam, in felul meu, ceea ce se astepta de la mine.

A fost o surpriza neplacuta sa ma trezesc intr- zi – teribil de nefericita.
Avem un job, castigam foarte bine, imi admiram sefa, ma intelegeam grozav cu colegii, aveam niste prieteni beton, un barbat superb si al dracului de intelegator, o relatie invidiata de toti, absolvisem un master cu 10 pe linie, si-mi statea bine blonda (cel putin barbatii pareau sa creada asta).

Asta era acum 4,5 ani, si m-am descurcat cum m-am priceput mai bine. Toate astea trebuiau sa se termine.

I-am dat papucii omului care avea rabdare cu crizele si depresiile mele, e drept ignorandu-le. Pentru ca eram ‘perfecta’ si-mi ieseau toate ‘perfect’, el avusese bunul simt sa se simta complexat si nervos in preajma mea. Enervandu-ma nesiguranta lui, i-o accentuam. Ma infuriau minciunile cu care incerca sa se scoata, de care ma prindeam greu si cu putin noroc. Era superb, dar ma saturasem sa admir, de 9 ani, o statuie. El nu era niciodata langa mine.Gandurile lui umblau aiurea si oricat ma zbateam sa-l prind, imi scapa mereu printre degete. (Sexul era bestial; si eu, proasta, am crezut ca asa e peste tot.)

Asa ca m-am indragostit de un mitocan mincinos, care ma trata ca pe-o servitoare si pe-o proasta; care ma mintea in fata si care ma bloca prin sinceritatea debordanta cu care ma calca in picioare, cu aroganta si indreptatirea unei mari increderi in sine, necunoscuta mie pana atunci – dar atat de fascinanta.

Nu mai fusesem niciodata umilita in felul asta, nu simtisem niciodata ca sunt atat de nepriceputa, de stangace, ca mai am atatea de invatat. Nu intelesesem niciodata cat de greu era sa ascult vorbe goale, sa ma supun, sa tac, sa mint. O fascinatie morbida a pus stapanire pe mine. O situatie noua, incitanta; orice secunda de relaxare ea dusmanul meu. Am invatat sa-mi fie frica, si sa stau mereu incordata, sa multumesc pentru fiecare lovitura sub centura, sa fiu recunoscatoare pentru fiecare firmitura pe care o lingeam de pe jos.

De cealalta parte, era placerea pe care o savurez in secret de fiecare data, de a-i surprinde pe ceilalti. De a-i soca, de a lupta contra curentului, si cea mai fascintanta dintre toate - de a lupta cu mine insami – de a ma convinge pe mine si pe toti cei care-mi 'vroiau binele', ca monstrul ala egoist merita sa fie iubit, si admirat. El era un scump, ei nu vedeau asta. Ca umilintele imi dovedeau slabiciunile, si incapacitatea mea de a face fata. Eram o biata tarancuta luptandu-ma sa inteleg si recunoscatoare da a fi acceptata intr-o lume sofisticata si atat de superioara.

Si pentru prima data in viata ma simteam mica, si vulnerabila, si incapabila, si-mi era rusine cu mine insami.

Dar aveam in sfarsit ceva in care sa cred, si pentru care sa lupt.
Cum ce?
Dragostea noastra.

Recunoscand in nefericirea mea rodul compromisurilor de o viata, am decis sa fac, pentru prima data, ceea ce vroiam cu adevarat.
Si pentru ca nu mai stiam de mult asta, m-am intors in timp, am cautat prin amintiri, lucrurile pe care le pierdusem.

Era insa prea tarziu sa-mi continui studiile de balet, iar dansatul prin baruri pe cand aveam 15-16 ani m-a convins pentru totdeauna ca privirile lipite de fundul meu au un effect nedorit asupra stomacului; mi-l intorc pe dos. Pianul – am senzatia ca nu mi-a placut de fapt niciodata. Mi-a placut pianina pe care a vrut mama s-o cumpere, pentru broderiile ei minutios sculptate si materialele pretentioase. Admiram obiectul, nu functia lui.
In facultate decisesem cu dezamagire ca marele meu talent de a copia fidel orice desen, picture, poza - nu era cu adevarat arta, si nici nu avea sa fie vreodata. Imi lipsea cu desavarsire inspiratia, si fiecare minut de rabdare si concentrare ma omora cu zile. Nu era niciun mare pictor ascuns in mine, aveam doar o nefericita coordonare perfecta intre ochi si mana.

Nefericita pentru ca si azi ma simt vinovata ca n-am facut nimic cu toate lucrurile care mi-au fost date.

Le-am irosit.

N-o sa fiu niciodata frumoasa. E timpul sa accept asta. Sa fii slaba nu e mare chestie - cand esti. Cine sunt eu ii tine pe unii la distanta. Cine sunt ei ii tine pe ceilalti. As fi putut arata oricum.

Sunt desteapta degeaba. Capacitatea mea de a procesa cantitati mari de informatie complexa, repede, si de a intelege sisteme complexe e egala cu zero. N-o sa fac niciodata ‘avere’, si nici imprumut la banca, n-o sa am o ‘cariera’ si nici ‘succes’. Mi-ar placea uneori, dar imi place mai mult sa ma simt libera, in orice moment, de orice obligatii.

Capacitatea mea de a intelege oamenii e nula si neavenita – si un pericol social, atat vreme cat oamenii isi gandesc vietile pentru a ascunde si falsifica ceea ce sunt. Ei valorizeaza jocul, mai precis jocul de-a, si minciunile pretioase care-l ridica la rang de arta si religie. Mie mi se pare o prostie, si o pierdere de timp si energie. Pierderea mea, dupa ultimele calcule – sunt ‘pe rosu’.

N-am niciun fel de ambitie de cucerire. Niciun plan.
Vreau sa fiu iubita, dar nu pentru ceea ce fac – nu vreau sa castig asta.
Vreau sa fiu acceptata, dar nu pentru ceea ce sunt.
Vreau sa fiu iubita si acceptata in ciuda a ceea ce fac sau a ceea ce sunt. Se ofera cineva?

M-as distra, dar in baruri e fum si discutii pretioase purtate de oameni care n-au nici cea mai vaga idee cine sunt, dar stiu exact ce vor si cum sa ajunga acolo.

Oameni care sunt adjective sau verbe, si adverbe - oameni cool, oameni creativi, liberi, noncomformisti, ambitiosi, interesanti, oameni care vor sa fie bogati si celebri.
Oameni care iubesc provocarea.
Oameni care-si iubesc aproapele, fizic, si la propriu – indifferenti la cine sau ce e.
Oameni care iubesc petrecerile si distractia, care traiesc clipa, dar ignora timpul, si lasa lucrurile importante pentru maine.
Oameni care iubesc cu tot sufletul – iar, si iar, si iar.
Oameni care nu mai cred in Dumnezeu, cred in ei insisi.
Oameni care nu se mai tem de nimic – pentru ca Dumnezeu iarta.
Oameni care au prieteni si relatii, dar nu asculta niciodata si se evita cu succes pe ei insisi.
Oameni care urasc Minciuna, dar sunt sociabili, si comunicativi.
Oameni care cer Adevarul, dar cred chestii.
Oameni carora le pare sincer rau cand gresesc, dar nu schimba nimic.
Oameni care nu se schimba pentru ca ‘nu poti invata un caine batran trucuri noi’. Toata lumea stie asta.
Oameni care dispretuiesc ceea ce e al lor by default – si scoala, si job-ul, si familia, si tara, si limba.
Oamenii care-si regasesc sufletul in supa de pui.

Am esuat.

Nu pot sa salvez sufletul nimanui; mi-e rusine acum ca am indraznit sa cred ca am dreptul sa o fac - si al meu se stinge vazand cu ochii.

Mi-am pierdut speranta, nu pentru ca ceea ce am inceput sa fac nu avea sanse sa-mi reuseasca; ci pentru ca ar fi trist daca mi-ar reusi.

Barbatul pe care il iubesc, meseria pe care mi-am ales-o, obsesia mea cu frumusetea si perfectiunea – pe toate le dispretuiesc - si am muncit din greu pentru ele. Toate s-au dovedit a fi prostii iremediabile. Cine sunt eu sa va spun voua ce sa faceti?!

Sunt ca un peste pe uscat.
Mi se pare o prostie sa zaci pe nisip la soare toata ziua, dar ma simt un looser pentru ca nu fac plaja 'ca toata lumea'. Pentru ca ma sufoc. Pentru ca din nou, sunt al dracului de nefericita.

Si de data asta, nu mai e nimic de facut.

You Will Still Be Here Tomorrow, But Your Dreams May Not

2009-01-24T00:49:00.013+02:00

Subject: Re: Your Contribution to Emotional Suicide
Date: 21.01.2009 at 23:12 [UT+2]

Hello Cris: Thank you for such an insightful note. [...]

Your PM was certainly one of the more vivid notes you've sent to me. I sincerely appreciate your honesty and your generosity in sharing yourself with me in this way. You are a wonderful person and I delight in my good fortune at being in touch with you when you have time and interest. Learning about you, gaining by your insights from your experiences, is a joy for me.
Please take the best of care.
Be well and be safe, Cris.
Randy

Subject: Re:
Date: Today at 00:07 [UT+2]

I don't know what to say. :D

I somehow feared you may be put off by the 'intensity'. Some ppl take it like it's against them, when it's just my way of expressing things I care about. I'm relieved I don't scare you.
[...]
yesterday, yet another friend asked me IF I want a relationship. I'm beginning to ask myself that.
what if I don't?
what do I do for a happy ending?
what do I do with all my fantasies about it?

I dreamed of a wedding dress that turns black when I put it on, then into pants. Is that who I am - and I've just let others fool me into thinking I want a princess off-white dress, with the prince that goes with it?
or am I just giving up?

(1/21/2009 8:28:45 PM):
auzi
ma gandeam sa te intreb ceva, sper sa nu te superi
Cris: pai nu stiu dinainte :D
Probabil ca nu …mda
Cris :D
daca te intereseaza sa ai o relatie …de cuplu, evident
Cris:
Cris: mah, in principiu, da
in principiu?
Cris: in realitate, nu neaparat

Cris: vreau, daca pot avea ceva altfel decat am avut
eeehhheeeiiii
Cris: ma rog, fix cum cred eu ca ar fi bine
fix? ;;)
Cris: Adica... am ajuns eu la niste concluzii, ce chestii nu merg, desi par super in teorie
daca nu se poate fara, atunci nu
ce? ca sunt curioasa; daca vrei sa-mi zici, bineinteles
Cris: vreau, doar ca e dificil

Cris:… nu mai vreau sa fac concesii stupide …ma rog...:) complicat
da, foarte
Cris: e genul de lucru pe care il recunosti cand il vezi
si care si dureaza?
Cris: pai, m-am gandit eu - ca daca eu sunt asa, si relatiile mele dureaza… deci e posibil
si...astepti?
Cris: nu neaparat :)

Cris: mie mi-a placut de cand eram mica sa fiu indragostita de cineva; asta e singurul lucru pe care il caut cu adevarat; restul - e o chestie de noroc, banuiesc
ma gandeam daca faci ceva concret; in sensul asta
Cris: nu, si imi displace si ideea;
cand cauti ceva esti limitat de ceea ce stii si crezi ca stii; dar realitatea intotdeauna depaseste experienta ta. si solutia poate fi in afara a ceea ce as sti si deci as cauta eu
nu sunt de acord
pentru ca poti sa cauti ceva anume si realitatea sa vina peste tine cu ceva total neasteptat insa potrivit
Cris: pai tocmai; excelent. sa faca asta :D

Cris: mi-am verificat teoria asta de n ori
daca 'incerci' chestii, poate sa-ti placa si lucruri pe care stii ca NU le vrei
si din diferite motive, sa ramai cu ele.
daca probezi cizme cu un nr mai mare, sigur iti vin
nu esti constient ca alea nr tau ti-ar veni la fix
i-am zis ioanei sa nu vada ap la et 10 ca e posibil sa-i placa unul. :D
sincer, mi-e greu sa inteleg cum ai putea sa intelegi la inceput ca omul ala e ceea ce-ti trebuie; asta-i buna
Cris: pai; din experienta, stiu ca la etajele 9 -10 nu e apa, nu e caldura, si se strica mereu liftul; daca ma duc sa vizitez ap o data, de doua ori, e posibil ca in ziua aia sa fie si apa si caldura si lift; si sa-mi placa la nebunie
mda
Cris: dupa ce il iau, ma lovesc fix de problemele de care stiam

Cris: mda…asa e mereu… nici nu ne dam seama cate concesii facem
eu cred totusi in surprize placute
Cris: pai d'aia imi tot cumpar eu reviste glossy pt femei ;)
mai ales cand au rujuri cadou
:) anunta-ma cand ai noutati
Cris: ok :D

Evident.

2008-02-25T19:49:00.004+02:00

Evident, ca peste tot si de fiecare data, eu eram singura, singura. Cel putin de data asta, n-a mai comentat nimeni, nimic. Aveam deja raspunsul pregatit : de-aia.

Intre noi fie vorba, m-am gandit ca – realist vorbind – trebuie sa ma obsinuiesc cu ideea. Sunt cine sunt, si asta are cumva un efect direct asupra situatiei – si se zice ca daca te zbati, te duci mai repede la fund. Deci, ok, nu ma mai zbat.

Dar nici sa ma gandesc n-am voie ? Trebuie sa ma gandesc. E ceva in neregula, si nu poate fi decat cu mine, pt ca lumea se descurca de minune. Deci doar eu, nu. E vina mea. Ceva ce fac; sau ceva ce nu fac. Dar ce ? Ce ?

Nu-mi vine nimic. Habar n-am. O sa raman singura pentru tot restul vietii. Ce zic eu? Pentru totdeauna. Pentru ca e ceva in neregula cu mine si nu stiu ce.

Stai putin. Asta-i gandire din aia nashpa, totul-sau-nimic. Deci, nu. Si daca e ‘numai vina mea’, tot nu e bine – cine ma cred? adica cum? Eu ii controlez pe toti? Normal ca nu. Deci as vrea sa-i controlez. Nu, n-as vrea, ai innebunit? N-as mai avea timp sa merg la buda. Adica noi vorbim chestii serioase, si tu tot la cacat te gandesti. Nu, mah, stai un pic…

Deci.

Nu rade ca nu-i nimic de ras in chestia asta. O femeie la 30 de ani nu-si permite sa fie singura, pricepi ? N u – s i p e r m i t e.

Aoleu, nu trebuia sa zici asta. De ce naiba ai zis asta ? Pai tu nu stii cu cine vorbesti ? Cum adica nu-mi permit ? Io imi permit orice vreau, auzi. Cine-mi zice mie ce sa fac ? Nu zice nimeni, doar ca… nu se face. Cine, mah ? Care ? Adu-l aici sa-l vad si io. Sa se uite’n ochii mei si sa-mi zica : n-ai voie sa faci asta. Ba ai voie, n-a zis nimeni ca n-ai. Doar ca… Auzi. Tu chiar nu vrei pe nimeni ?

Bai, ma lasi ? De unde naiba veniti toti cu ideile astea ? Aha ! Deci ai mai auzit asta. Da, sigur, prostiile se invata repede. De ce sa fie prostie ? Daca nu vrei, e ok, e treaba ta. Pai parca ziceai ca nu e treaba mea. Ok, gata, am inteles, deci nu vrei. Pai zi asa. Pai zic, da’ ma intreaba pe mine cineva?!? Toti ma intrebati ‘cand - auzi ‘cand am de gand sa …’ de parca e cu programari. In martie, la 16:22. Intr-o miercuri, e bine?

Daca faci misto, n-are sens.

Altfel, are? Daca sunt serioasa, si iau lucrurile astea in serios, are sens? Care-i ala, daca nu te superi, ca vad ca te pricepi.

"Inconsequential”

2008-02-13T23:48:00.001+02:00

Cuvantul asta imposibil de pronuntat e cea mai recenta contributie a Universului la educatia mea, inca o piatra de temelie pt initierea mea in arta sarcasmului desavarsit. De care numai Universul poate fi in stare – si noi, diletantii, ne minunam.

Daca sunteti ca si mine, o sa va displaca sa aflati – daca o sa aflati – ca momentele de “ironie a sortii” nu sunt, in niciun fel, vreo dovada a existentei vreunui Sens in Univers. Dimpotriva. Sunt o dovadaa capacitatii noastre infinite de autoamagire si justificare a lipsei de sens, a dezordinii. Adica, exceptia nu demonstreaza regula.

“Inconsequential” este chintesenta oricarei forme de viata de pe terra – viata constienta, dotata cu ratiune si pretentii.

“Inconsequential” este Secretul Fericirii, al Sublimului, al somnului linistit de la 10 la 8, al fripturii cu cartofi prajiti + Cola.

“Inconsequential” este legatura mistico-magica dintre “tu” si “mine”, oricine am fi noi, in oricare “acum” – asta-i frumusetea si perfectiunea lui – e singur mai presus de spatiu si timp, fie ele si subiective.

“Inconsequential” raspunsul eternei lupte intre obiectiv si subiectiv, intre empiric si stiintific, formal si informal, legal si ilegal, frumos si urat. Oricare ar fi intrebarea, “Inconsequential” e raspunsul, sensul, fundamentul si implicatiile conexe.

“Inconsequential” se defineste prin el insusi, si renaste de fiecare data cand moare, din propria lui cenusa. “Inconsequential” e dovada perfectiunii creatiei – ochiul care se vede pe sine, gandul care se gandeste pe sine, emotia care se consuma pe sine.

“Inconsequential” e destinul omului.

PS asta e filmul pe care l-am facut anul trecut, de valentine, in bucuresti, pt examenul de 'reportaj'. p'ala de mai jos l-am facut tot anu' trecut, in sesiunea din vara, pt alt examen.

My intuition almost compensates for my lack of self-understanding

2007-12-24T17:15:00.000+02:00

Almost.

"Life Is An Unacceptable Outcome" (gapingvoid)

2007-10-30T01:25:00.000+02:00

Profu de mate mi-a spus fiu atenta, sa nu ma indragostesc. Trebuia sa intru la liceu. Aveam lucruri imp de facut. Era un tip destept si rabdator, si avea multa experienta cu copiii. Cum naiba nu stia ca e o idee proasta sa-i interzici ceva unui adolescent?

Evident, am plecat de la meditatii cautand, cu ochii in patru. Nu-mi pusesem niciodata problema pana atunci, dar parea fascinant. Periculos. Fascinant. Well … aveam de ales intre asta si probleme de geometrie in spatiu, la care oricum ma pricepeam. Dar asta… asta ce naiba era? Cum de nu ma gandisem eu singura la asta, inainte?

Si’asa a inceput. Cautarea. Vanatoarea. De senzatii, nu de baieti.

Aveam 3 ani cand m-am indragostit. Mama inca nu l-a uitat – inca ma intreaba de el. Eu da, de tot, si foarte repede. Nu era ‘el’. Cred ca am stiut foarte repede asta. Pentru o vreme insa, a fost ok sa fiu indragostita de el. Era ingrozitor de plictisitor la gradinita. Aveam nevoie de un motiv sa ma duc in fiecare zi. Laurentiu-1 a fost primul meu motiv.

Un an mai tarziu, in vacanta -un student la medicina, si chelner la hotelul in care am stat noi. Cred ca era dragut. Tatei i s-a parut ingrozitor de amuzant, si e posibil ca asta sa fi fost tot. Cred ca laurentiu-2 a fost inventia alor mei – motivatie pt mine, sa mananc in cantina aia infecta. Am rezistat eroic – inclusiv in ziua in care dupa ce au laudat-o, s-au imbolnavit toti de la tocanita. Mama inca n-a uitat. Eu da. Imi amintesc perfect tocanita si sentimentul ala difuz, inexplicabil de “nu, nu vreau” – dar cum i-am convins pe ai mei sa nu manance nici ei, nu mai stiu. Sau poate tot concediul a fost teribil de plictisitor –cu exceptia meselor, desigur.

In alt concediu, am incercat sa-i conving sa-l infiem pe … george? Asa isi aminteste mama, anyways. Eu stiu ca era foarte roscat si plin de pistrui. E suspect ca nu-mi amintesc sa-l fi vrut eu. Nu s-a putut, ceva probleme legale. Nu i-am spus mamei niciodata, dar cred ca pe George ea l-a vrut. Si tata? Tata avea deja un baiat.

Apoi au fost cei doi adrian de la gradinita din bucuresti – nr.189. Dap, imi amintesc perfect numele lor de familie, si cum aratau, si multe dintre bataile noastre. Nu m-am putut hotara niciodata pe care il vroiam mai mult, asa ca-i bateam pe amandoi la fel. Nici mama n-a putut sa aleaga.

Apoi au fost un fotbalist, un sebastian, alt fotbalist, un vecin de bloc, undeva printre ei – ochii albastri ai unui var cu care dormeam in fan si ma uitam la stele. Nope, mama nu stie nimic de astia.

Ma plictisisem deja de jocul asta: parea lipsit de substanta si nu-mi oferea mai mult decat o motivatie sa merg undeva sau sa stau intr-un loc plictisitor (de ex, la scoala; intotdeauna dintr-o alta clasa, ca sa evit supradoza din timpul orelor).

Apoi a aparut domnu dumitru cu sfatul lui lipsit de inspiratie, ca o reclama de sapun. Si m-am tinut tare o vreme. Tare, dar cu ochii larg deschisi. Aveam deja tone de experienta. Asta nu, asta nu, nici asta…

Aveam 14 ani si el era rocker, si avea cei mai ireali ochi albastri pe care i-am vazut vreodata. Dar nu m-am indragostit. Il ascultam vorbind cu pasiune despre muzica lui, si in sinea mea eram ingrozitor de plictisita. Asteptam pericolul promis. Eram dezamagita. Era un tip de treaba, dar nu era ‘el’.

El a aparut la timp, intr-o zi de 22 iulie. Asta e singura tema pe care am facut-o eu pt profu de mate: am asteptat sa intru la liceu, si pe urma m-am indragostit. Avea ochii negri, si parul la fel si lung, si era un fustangiu. Am simtit pericolul de la distanta – si m-am indragostit. N-o sa pot pleda niciodata pt inconstienta. Am stiut exact ce fac. Fusesem prevenita. Vedeam, cu mintea limpede, fiecare bucatica de zahar care ma atagea in capcana, dar nu m-am oprit.

Viata mea era total lipsita de sens, si el avea sa faca asta pentru mine. Sa-mi dea un motiv sa respir, sa cant, sa plang, sa sufar, sa astept, sa sper.

Pana la el, toate melodiile alea triste, superbe, nu avusesera nici un sens. Le ascultam rece, detasata, impasibila. “One more try, I didn’t know how much I love you…” Nu rasuna in mine nimic, nici o coarda. Ma temeam ca eram insensibila si pierduta pt societate. Apoi a aparut el, am zambit in sinea mea la replica lui ieftina de agatat, l-am privit superior ‘stiu exact ce faci’ si am stiut ca versurile melodiei aleia vor deveni importante pt mine. “Don’t you cry tonite, I still love you baby”.

Ok, poate am vrut eu sa devina, nu stiu. Eram in fata a 2 saptamani pe un platou de munte plin cu fete. Borrring! Ce era sa fac? Avea un tricou albastru, moale, care flutura fin in bataia vantului. Un alt fotbalist. Faptul ca parea ingrozitor de indragostit (n.r. de mine), ca toata ziua jucasem carti si taiasem numai juveti, ca invata la liceul unde vrusesm eu sa dau si nu m-au lasat… toate astea erau coincidente cu sens. Iar sensul era ca el era “el”, si viata mea trebuia sa se schimbe. In sfarsit!

Mama a stiut automat ce se intamplase cand am venit acasa de la munte si am izbucnit in plans. Sigur, m-a dat de gol si faptul ca nu mai plansesem niciodata pana atunci in fata ei (sau in public).

Nu mai stiu ce pozitie a adoptat mama fata de alex-1, dar 2.5 ani mai tarziu l-a urat din suflet pe alex-2. Sentiment impartasit din plin de mama lui – fata de mine, desigur. S-au urat si una pe alta, fara indoiala. Cum s-a intamplat ca 9 ani mai tarziu eram apropiate, si tineam una la alta - n-am nici cea mai vaga idee. Probabil sunt totusi o fiinta adorabila. Dupa ce ajungi sa ma cunosti macar un pic.

Pe primul nu stiu daca l-am iubit cu adevarat, dar pe al doilea l-am adorat. O vreme. Undeva intre lunile in care am plans ca l-am gasit cu una la mare si alea in care am aflat ce egoist insensibil era. Nici mama lui, nici a mea nu stiu nimic de asta. Am iubit fiecare bucatica din el, pt ca fiecare parea absolut perfecta. Si am fost ngrozitor de fericita. Cateva luni – am bifat-o si p’asta.

Apoi ani de zile am luptat sa simt iar macar o particica din ce-am simtit atunci. N-a fost sa fie. Nu stiu de mama lui, dar mama a refuzat sa creada ca s-a terminat mult timp dupa aceea. Ea si prietenii mei. Paream un cuplu ‘perfect’. Banuiesc ca nu era “el”.

Alex-3 a aparut cand ma asteptam mai putin. Eram atat de amarata si zdrobita incat uitasem sa respir. Am simtit pericolul, si ceva in minte s-a trezit din nou la viata. Ochii lui tulburi ma priveau sfidator, dar imi evitau privirea, si n-am putut sa cred in dragostea lui. Am refuzat sa cred intr-a mea. Un pericol nou, necunoscut mie pana atunci, caruia nu stiam cum sa-i fac fata. N-am vrut sa fie “el”, si pana la urma nici el n-a mai vrut.

Cum zboara timpul cand te distrezi!

Mi-ar fi placut la nebunie sa iubesc o singura data. Imi displace teribil atata promiscuitate emotionala din partea mea. Cum sa mai crezi cu tot sufletul, cum sa-l mai pui la bataie fara indoiala, cum sa pui capat cautarii – cand stii atat de bine ca de fiecare data ai luat-o de la inceput. Si cum sa mai crezi in iubirea altuia cand stii ca au fost atatea inaintea ta – toate la fel de speciale, la fel de “pentru totdeauna”.

Stiu ce am de facut, si parca mi-e sila s-o fac. Nu vreau s-o mai iau de la capat. Nu vreau! Nu vreau! Fir-ar sa fie! ... Si-am zis c-o sa fiu atenta! Am zis ca n-o sa-mi mai irosesc vremea si sentimentele pe cauze pierdute. Fir'ar! M-am saturat de jocul asta, m-am saturat de ...

Okay. Inca o data, si gata. Pot s-o fac. Sa-mi dovedesc mie! Ca nu sunt superficiala, ca nu ma joc cu sentimentele altora; nici cu ale mele. Inca o data. Poate de data asta imi iese.

“Did I Walk Or Did You Run? What’s The Way To Love Someone?”

2007-08-26T15:03:00.001+03:00

Ma intreb daca ar trebui sa explicitez povestea aia scandinava… In ultimii ani, simbolurile au devenit pentru mine o a doua limba, o eliberare de limitarile limbajului obisnuit. Dar o discutie in contradictoriu cu cineva mi-a ridicat o noua problema. Cat de personale si interpretabile sunt simbolurile? Cat de maleabile sunt, cat de …personalizabile? (sper ca Jung nu se rasuceste acum in mormant. Calm! Calm! Ne punem intrebarea ca sa o lamurim. Atat. Orice intrebare e valida. Pana cand desconspiram motivele ei :-)

Ma rog, intre timp am inteles mai bine ‘lupta de eliberare’ dusa de persoana respectiva impotriva oricarei rigori sau restrictii. Dar nevoia de ‘liberatate’ e alt subiect. Povestea noastra depinde mult de simboluri si de receptarea lor – de cele mai multe ori inconstienta. Dar multimea de sensuri care-i corespunde unui simbol e… intotdeauna acceasi, in masura in care poti spune asta despre ceva infinit, intr-un univers in care toate se inrudesc cu toate.

Una din capcanele simbolismului este aceea ca ‘poti reprezenta ceva prin orice’. Sigur. Teoretic, poti. Practic, nu vrei sa faci asta decat daca te atrage ideea de am muri cu ‘secretul’ in brate; pentru ca, daca vrei ca altcineva sa-ti descifreze mesajul, trebuie sa faci doua lucruri: 1. sa te exprimi intr-un cod re-cunoscut 2. sa oferi legenda codului tau.

Simbolurile, in forma lor ‘arhetipala’ (aia pe care ar apara-o Jung si de dincolo de moarte) sunt un fel de cod implantat adanc in inconstientul nostru (colectiv, desigur). Noi toti stim, instinctiv, cum sa-l decodificam. Intelegem mesajul automat, fara effort constient. Ce-i drept, multi dintr noi facem asta automat, si nu constientizam nici procesul, nici mesajul receptat. Ne-am pierdut exercitiul.

Nu-i problema, e tratabila chestia – printr-o lectura unui dictionar de simboluri (ala in 3 volume e rezonabil). Daca aveti ‘muschi’, rabdare si o pasiune pentru povesti, mituri si legende (prin ‘pasiune’ inteleg si un bagaj zdravan de cunostinte, fara de care te uiti ca matza’n calendar) – poti incerca Jung. Chiar daca n-o sa pricepi mare lucru de la inceput, iti garantez niste vise fantastice si puternice. (nu stiu de voi, dar eu cand nu visez, ma simt ‘singura’).

O chestie interesanta si utila pt noi toti ar fi ce a inteles fiecare din povestea de mai jos. E ca la plansele Rorschach : ce vezi tu aici? Ceea ce ne intereseaza sunt bucatile de poveste incarcate emotional pentru fiecare – alea care te-au facut sa tresari, sa razi, sa plangi, sa misti nervos din picior, sa vrei sa pleci, sa bei apa, sa tusesti…. alea pe care ti le mai amintesti si dupa mult timp.

Secretul succesului este, din nou, sinceritatea. Daca te minti singur, iti furi singur caciula. Incep eu, ca-s mai curajoasa

Primul lucru care m-a surprins si care, in plus, a trezit in mine un cald sentiment de recunoastere si validare, a fost frica.

Dupa toate filmele americane si povestile nemuritoare pe care le-am incorporat, pt mine ‘dragostea’ vine cu “fluturi in stomac”, “ameteala”, “fior pe sina spinarii” – in niciun caz n-as fi recunoscut-o in spatele unei frici atat de mari incat sa vrei sa fugi. Well, mea culpa ar fi ca exact asa am facut in viata reala – n-am recunoscut-o.

S-a intamplat acum trei ani sa ma indragostesc de cineva, cineva care ma facea ad-literam sa fug. De fapt, in noaptea dinaintea primului nostru ‘date’, n-am putut deloc sa dorm, sau sa stau locului. Mintea mea de psiholog ‘normal’ a recunscut atacul de panica in acea terifianta iminenta a mortii. Inexplicabila, covarsitoare, paralizanta. Intr-o incercare (disperata?) de a ma salva de sursa de stres, mi-am spus ca nu putea fi dragoste ceea ce simteam si am luat o decizie (jnconstienta) de a-l respinge pe El. El era de vina, nu?

Va mai amintiti articolul meu “catch me when I fall?”. P’asta am invata-o de la papa Jung: sa 'vad' chestii cu sens luand ad-literam expresii verbale si/sau in originea lor. Englezii au niste expresii interesante. Ei ii zic “falling in love” [a cadea in dragoste; a te in-dragosti]. Stim toti ca e nashpa cand cazi. Dap: poti sa si mori! (simptom definitoriu al ataclui de panica ;-)

Sentimentul lipsei de control (asupra corpului tau, asupra vietii tale) e nashpa. E terifiant. Banuiesc ca ai timp sa-l constientizezi cand cazi de sus, de undeva. Cateva secunde bune de “omg! omg! Ma prabusesc!”. Pe urma, asa cum stim foarte bine, cand cazi te lovesti, faci buba. Curge/nu-curge sange, oricum o parte din tine e anihilata pt o vreme. Distrusa. Tre sa stai la pat :-)

D’aia ziceam eu atunci, intr-un dialog imaginar cu El (imaginar, ca nu cred ca a avut rabdare sa citeasca, si nici nu cred ca a inteles; ca e un barbat ‘normal’)- ii ziceam “prinde-ma cand ma prabusesc. Eu imi asum riscul asta (ma indragostesc de tine), imi infrang frica (groaza!), dar da si tu o mana de ajutor! De exemplu, asigura-ma ca n-o sa ma omoare... ca o sa fie okay.”

O alta chestie care cred ca rezoneaza bine in orice suflet de femeie ‘educata’ (in cultura Playboy/Cosmopolitan) este, inversand povestea, momentul in care el se ingrozeste de ea cand o vede.

Stiu, stiu - in povestea asta scandinava, el a scos din apa un schelet. La naiba, oricine s-ar fi speriat! Stiu. Nu sunt eu chiar asa urata. Nu? :-) (zambet nervos, cautand validare). Dar hai sa o citesc simbolic (asa cum ar trebui citita si biblia ;-). ‘Scosul ei din apa’ e cod pentru o proiectie inconstienta, pentru constientizarea unui continut inconstient. (apa=inconstient; scos din apa = constientizare; realizare). Deci, simbolic, asta e momentul in care el recunoaste in ea (proiectia) ceva de care ii e lui frica (intimitatea? Nevoia de intimitate? Frica de intimitate? Who knows? Fiecare stie pentru el ;-)

De ce mi s-a facut mie frica in noaptea aia? Naiba stie! Ma gandesc la asta de trei ani, si inca nu stiu (si stiu ca nu stiu pt ca nevoia de sens a ramas puternica; cand clarifici, iti gasesti linistea – the truth will set you free ;-). Am mai multe variante – poate toate sunt ‘adevarate’. Suntem fiinte complexe – raspunsul nu e niciodata simplu.

"Era prea frumos ca sa fie adevarat. Era o smecherie la mijloc! Mi se parea incredibil ca sentimentele noastre erau reciproce. Cum era posibil? Chiar ma iubea? No way! Aaah. Dar stai putin! Era doar inceputul. Ar fi urmat apropierea si intimitatea… M-ar fi cunoscut mai bine si ar fi descoperit ca nu eram asa grozava (si deci, nu meritam sa ma iubeasca) si... m-ar fi sufocat!" (simptom cunoscut al atacului de panica). Mie imi era frica de intimitate. Mie! Eu ma sufocam. Eu am fugit. De fiecare data.

E atat de simplu cu cei de care, de fapt, nu-ti pasa, nu? Dar cand gasesti persoana "potrivita", totul devine al naibii de greu. Pe el… pe el nu pot sa-l refuz (nici macar acum). Nu pot sa-l ranesc si, de cate ori ma raneaste el, sunt incapabila sa ma apar. Cred, chiar cred asta, ca l-as lasa sa ma omoare - fara nici o impotrivire. E ca si cum instinctele mele de conservare sunt anulate total. Acel ‘fa ce vrei cu mine’ din romanele de dragoste ieftine? O fi ceva adevarat si acolo, ca prea au succes, huh? Naiba stie!

Cum sa nu-ti fie frica de asa ceva? Cum sa nu fugi? Well… si pescarul nostru a fugit. (subtil, huh – ca personajul e ‘pescar’ – cel care ‘scoate chestii din apa’; adica cel care activeaza contnuturi inconstiente; cel care incearca sa se cunoasca mai bine). Mi-a placut ca, in fuga lui, a tarat-o si pe ea dupa el. Avem si un proverb pe tema asta: frica te urmareste oriunde, oricat de tare ai fugi. Logic, pt ca e 'in tine'.

Si eu am incercat de atatea ori sa fug de el, sa-l anulez prin distanta, tacere, respingere. Dar ramasa singura cu mine insami, el era mereu acolo. Am ras cand mi-a spus ca-i e frica de ‘implicatii’. (in primul rand pt ca i-a luat cam mult sa se prinda). Si pe urma... Hei, pariez ca mie mi-e muuuult mai frica decat ti-e tie! Care dintre noi fuge mai tare? Care dintre noi fuge primul? Oops: ma tem ca eu.

In caz ca n-ai observat ;-) bataile inimii lui au transformat-o pe ea din ceva terifiant si ingrozitor in ceva uman, frumos, tangibil. Face your fear, eh?

E ca’n cosmarurile alea repetitive in care esti absolut ingrozit de ‘ceva’ – fara forma, fara sens – pt ca, dupa mai multe ‘confruntari’, cand in sfarsit iti iei inima’n dinti si, in loc sa fugi, iti privesti frica ‘in ochi’, descoperi cu surprindere ca nu e nimic ingrozitor acolo. Asta e momentul in care interegrezi un continut inconstient – o parte din tine, necunoscuta pana atunci (monstrul indescifrabil) este activata, este integrata in tine. De obicei, visul asta coincide (si noi stim ca nu exista coincidente, nu?) cu ceva din viata ‘reala’ – un succes, o realizare, o transformare personala.

De ce transformarea ei a avut loc in timp ce el dormea, e (inca) un mister pt mine. Ce-i drept, e drept: omul isi infransese groaza; isi castigase linistea. Poate pt ca transformarile se intampla pe nesimtite – te trezesti doar intr-o dimineata un ‘alt om’. Ea, la urma urmei, era o parte din el, necunoscuta lui pana atunci. Nici macar ‘lipsa ei' nu-i era cunoscuta. In dimineata in care a plecat la ‘pescuit’, din cate stia e, viata lui era "completa". Dar in inconstient, ‘dormea’ nevoia de "mai mult".

Oh. faza aia cu 70% apa? e un fapt stiintific, nu? Simbolic vorbind, suntem 70% EMOTIE. Dar ne prefacem destul de bine, nu? (ca suntem fiinte rationale, ca avem motive 'serioase', blah-blah-blah) .

titlul - "Vision Of You", Belinda Carlisle; o lectura educativa (artistii sunt mai pe faza cu chestiile astea)

Disclaimer: sunt si eu om! Ar fi o prostie imensa sa dai vina pe celalalt pt frica ta. Ca celalalt te-ar putea ajuta, asta e clar. Dar ce ne facem cand si el traieste 'aceeasi poveste'?

70% APA (Spune-mi de cine ti-e frica, ca sa-ti spun pe cine iubesti)

2007-08-05T16:26:00.000+03:00

“Ceea ce facuse ea il suparase foarte tare pe tatal ei. Ce anume era, nimeni nu-si mai aduce aminte. Dar tatal ei fusese atat de furios incat o tarase pana pe stanci, si de acolo ii facuse vant in apele involburate ale marii.

Mult timp a trecut dupa aceea – nimeni nu mai stie cat – si ea a asteptat tacuta in adancuri. Vietatile marii s-au hranit din carnea ei, astfel incat cu timpul, din corpul ei nu mai ramasese decat scheletul – si acela ingalbenit de vreme si acoperit de corali si alge.

Intre timp, povestea ei devenise legenda, iar locul in care fusese aruncata de catre tatal ei capatase renumele de a fi bantuit. Oamenii se temeau de Doamna din Adancuri, si apele involburate spargandu-se de stanci ii umpleau de spaima si-I faceau sa ocoleasca cu grija zona.

Si alt timp a trecut, mult, nimeni nu mai stie cat, pana-ntr-o zi cand un pescar nou se abatu prin apele acelea involburate. Poate nu auzise legenda, poate era mai curajos decat altii – nu se mai stie. Apele pustii, ocolite de toate navele de la mare distanta, I s-au parut pascarului numai bune pentru o prada bogata, si plin de entuziasm si-a aruncat navodul. Se gandea probabil ca, chiar daca nu ar fi prins nimic, nu avea totusi nimic de pierdut.

Cand navodul aruncat in adancuri a inceput sa atarne greu, pescarul s-a bucurat teribil: “am prins probabil un peste mare! O captura importanta” si-a zis, si plin de energie si de entuziasm a inceput sa traga navodul afara din apa.

Ea se trezi brusc, smulsa din patul moale de alge. Incerca sa se impotriveasca, dar cu cat se zbatea mai tare, cu atat oasele i se impleteau si mai tare in sforile navodului lui – pana cand, dandu-si seama ca nu se poate opune, sa lasa trasa spre suprafata.

Nu se stie de ce, pescarul se intoarsese cu spatele catre navodul care iesea din apa, astfel incat o vazu d’abia cand intreg scheletul atarna deasupra valurilor. O privire scurta a fost indeajuns ca sa-l umple de groaza. Ea era, cu siguranta, cel mai infricosator lucru pe care-l vazuse vreodata.
Doar o secunda a stat asa, incremenit, paralizat de frica, apoi, cu o zmucitura, el incerca sa o zvarle inapoi in valuri. Dar ea era atat de bine prinsa in navod, ca efortul lui fu zadarnic. O porni atunci catre tarm, vaslind din ce in ce mai tare, din ce in ce mai repede, incercand din toate puterile lui sa scape de grozavia pe care o scosese din adancuri. Dar ea, prinsa in navodul lui, il urma indeaproape, fara sa se poate impotrivi.

Ajuns la tarm, pescarul isi abandona barca, si o rupse la fuga. Frica ii dadea puteri supra-omenesti, si cu toate astea ea era mereu cu doar cativa pasi in urma lui. Epuizat, ajunse acasa si tranti usa dupa el, ferecand-o cu toate lacatele, in sfarsit sigur ca a scapat si ca e in siguranta. Dar cand aprinse lampa, o decoperi cu groaza acolo, tacuta, ghemuita intr-un colt, ferindu-si fata, ca sa nu-l sperie si mai tare.

Nu se stie daca lumina lumanarii o facu sa arate mai putin infricosatoare, sau daca el, obosit de atata alergat, nu mai avea puterea sa se impotriveasca. Fapt este ca de data asta, in loc sa-si intoarca privirea ingrozit, el indrazni sa o priveasca. Si cu cat o privea mai mult, frica i se risipea. Astfel incat, dupa un timp, el se linisti, si privind-o, isi dadu in sfarsit seama ca biata creatura era prinsa inca in sforile navodului lui, si ca fara sa stie, el insusi o tarase cu el pana acasa.

Nemaifiindu-i frica, el se apropie de ea si cu mare grija, o ajuta sa-si elibereze oasele din sforile navodului, apoi se intoarse la locul lui si continua sa o priveasca cu curiozitate. Stinghera, simtindu-se expusa sub privirile lui, ea se cuibari mai bine in coltul ei, fara sa-si ridice fata. Intr-un tarziu, rapus de oboseala, el adormi.

Eliberata de privirile lui necrutatoare, reusi si ea sa se linisteasca. Bataile inimii lui rasunau in intuneric, si ritmul ii coplesi mintea. Si cu cat le asculta, cu atat se simtea mai atrasa, irezistibil catre el, pana cand se trezi langa el, magaiindu-i parul, inspirand cu nesat caldura degajata de corpul lui. Ca vrajita, isi trecu degetele descarnate peste corpul lui, avida sa–i simta pielea, sa-i simta caldura.

Cand isi lipi mana de pieptul lui, inima lui salta brusc. Isi trase mana, speriata – dar observa cu surprindere ca inima lui ii statea acum in palma, batand in continuare ritmul acela obsedant, care-i cuprinse corpul, si-l facu sa vibreze. Din inima lui se scurse lin un fior, care se raspandi de-a lungul oaselor ei, in ritmul batailor inimii, si carnea incepu sa creasca pe ele, si organe, si piele, si toate cele – pana cand, intr-un tarziu, spre dimineata, ea se trezi brusc din vraja si se descoperi iar femeie.

Il privi, si propria ei inima incepu sa bata, din ce in ce mai tare; din ce in ce mai puternic. Atunci ii puse lui cu grija inima la loc in piept, se intinse langa el in pat si-si lipi corpul de a-l lui. Caldura corpului lui o invalui, si viata prinse iar sa vibreze.

Au dormit asa, imbratisati, pana dimineata. Nimeni nu stie ce s-a intamplat dupa aceea. Unii spun ca pescarul si-a continuat munca, apele involburate unde o gasise pe ea fiindu-i loc prielnic de pescuit. Altii zic ca s-au intors in mare, unde vietatile care-i tinusera ei companie atata amar de timp i-au hranit si i-au protejat. Ceea ce se stie sigur este ca, din noaptea aceea, nu s-au mai despartit niciodata, caci pe buna dreptate se castigasera unul pe altul pentru eternitate."

Legenda scandinava, repovestita de mine dupa Clarissa Pinkola Estes, Ph.D. - "Women Who Run With The Wolves".

P.S. apa = emotii / inconstient

Hate Is Just A Word For Somebody You Love, But No Longer Believe In

2007-07-12T12:45:00.000+03:00

“toata lumea iubeste pe cine nu trebuie” spunea cineva zilele trecute.
Credeam ca eu sunt in cacat, dar femeia de langa mine iubeste un nemernic mai mare decat al meu. Niste ochi albastri absolut superbi, si un decolteu imbietor care-mi atrage ca un magnet privirea. Eu sunt ignorabila, ba si dificila pe deasupra (vorba lui), dar ea? Ea e o femeie incredibil de frumoasa, si desteapta, care asteapta rabdatoare ca nemernicul sa aiba chef sa o ‘vada’. Si, cand el nu mai raspunde din senin la telefon, si-i respinge apelurile, ea nu poate decat sa planga, si sa regrete sms-ul suparat pe care i l-a trimis intr-un moment de impertinenta “te rog frumos, suna-ma. Vreu doar sa stiu daca e totul ok. Nu inteleg ce s-a intamplat”

Nici eu nu inteleg ce naiba l-a apucat. CE NAIBA L-A APUCAT? Hei – ce bine de mine! Al meu (acum) ma suna inapoi. Ba chiar, de o vreme, imi raspunde si la sms-uri. Wait… nu e al meu. Eu sunt cantitate neglijabila.

“ba nu poti sa-mi zici “fuck off!” imi reproseaza el cu siguranta de sine.
Ma simt slaba si vinovata. Am gasit 2 apeluri ratate de la el, si l-am sunat imediat inapoi. S-o fi intamplat ceva. Nu e genul lui sa sune de 2 ori. Cateva ore mai tarziu, ii explic, prin sms, de ce nu i-am raspuns. Doua ore in care m-am uitat de 100 de ori la telefon. Era in priza, mergea ok, si – da, chiar ma sunase. De 2 ori. S-o fi intamplat ceva. Sunt o femeie disperata si nesigura. D’aia nu ma iubeste, d’aia nimic din ce fac n-o sa conteze niciodata pentru el. Barbatii, cica, iubesc femei puternice, care stiu ce vor. Femei care nu se lasa calcate in picioare. Femei care ii umilesc si-i abuzeaza. Abuzul e un semn de putere, intelegi? Sunt slaba si nepriceputa – si o sfarsesc singura si neiubita de nimeni. Asta daca n-o sa ma multumesc sa fiu amanta unuia. Aud ca se poarta. Se poarta femeile ‘mature’ care au viata ‘lor’ si nici nu observa ca el a sunat, sau nu; ca el iubeste, sau nu; femeile care se gandesc numai la ele. (daca-l prind p’ala care umple netu de cacaturi d’astea, ii rup gatul).
Are dreptate. Nu pot. Inca.

Intr-o lume de adulti crescuti peste noapte din copii ignorati si abuzati, tandretea, grija, afectiunea, altruismul nu sunt decat relicve ridicole. Nu pot sa ranesc omul pe care il iubesc. Il mai iubesc? Naiba stie? Iubirea asa… are un gust dulce-amar. Citisem – dar d’abia acum il inteleg. Imi sta in gat.

“credeam ca sunteti mai tanara!” ma asigura groparul.
Cum isi permite zdrenturosul asta sa ma agate? Ce anume face sa fie rezonabila invitatia lui la o cafea? Ce dracu am avea noi de vorbit? Ce sa caute mainile lui, cu unghii pline de pamant, pe corpul meu? Indignarea ma amuteste, si ramane fara ecou: muncitorii carand saci de ciment, taximetristii, pustii de liceu care pica bacul cu 2, chiar si barbatii din masini scumpe care opresc langa mine pe strada si deschid portiera – eu sunt doar un corp, printre alte milioane de corpuri. Toate – mult mai disponibile decat al meu. Dezavantaj eu, ca’s fraiera. In fiecare an, fiecare generatie scoate pe piata cateva mii de corpuri proaspete. Ce am eu in plus fata de o ‘femeie’ de 14 ani? 15 ani de… experienta?

N-am nimic de oferit. Toate calitatile mele s-au transformat miraculos in cerinte, si conditii. Barbatul modern vrea sa se simta bine; are destule probleme la servici. Are destule lucruri importante, si mize in viata lui – eu nu trebuie sa fiu – nici importanta, nici miza. Trebuie sa fiu ‘acolo’, mereu acolo. Tacuta, ascultatoare, cuminte. Sau rea, amenintatoare, puternica? Nu mai stiu. Ma simt in plus, si probabil asa si sunt.

“Learn to accept your situation so that the healing process will not become blocked.”
Asta raspunde Universul strigatului meu disperat – ce sa fac???? Ce ma fac? Cum am ajuns aici? Cum naiba ies? “Don’t avoid doing the right thing when you know it to be right, only because it will entail hurt.” Care naiba e ‘the right thing”? Mai stie cineva? Credeam ca daca-mi urmez si-mi respect sentimetele, o sa fie bine. De ce ma tradeaza propriile mele sentimente? De ce iubesc pe cine nu trebuie? De ce cel care nu iubeste ma tine legata? La ce-i foloseste dragostea mea terfelita, calcata in picioare, umilita? Se sterge cu ea la fund? “No longer letting emotions get in the way of clear reasoning and decisiveness.” Asta trebuie sa fac. Stiu, de mult. De ce n-o fac? Ce ma opreste? Nu mai cred de mult jumatatile lui de adevar. Nu mai sper nimic. Viitorul e clar, si nu ma include. Viitorul a inceput ieri, si ieri nu s-a intamplat nimic. Trecutul e deja dincolo de granitele memoriei. Barbatul care-mi mangaia picioarele nu mai exista. Pentru ce mai lupt cu mine insami? “Cowardice, weakness, avoidance of necessary suffering despite the positive outcome.”

Daca nu mai vreau sa fiu aici, eu unde ma duc?

Does Astrology have any scientific validity?

2007-07-08T14:34:00.000+03:00

de aici LindaLand Forum
________________________________________________

"The discovery of quantum nonlocality – the ability of particles to exert subtle influences on each other instantaneously across vast distances – is confirming the ancient mystical teaching that all things are profoundly interconnected. Quantum nonlocality might also explain extrasensory perception…. As well as the miraculous healing that results from prayer and other spiritual practices."

From "Rational Mysticism" by John Horgan

________________________________________________

Thomas Aquinas, medieval theologian extraordinaire, believed that if the moon could influence the tides of the ocean, then there was no reason why the planets couldn’t influence mankind. But even if we assume that ancient symbolism for various constellations is credible, can we honestly believe that the planets and stars making up these constellations exert a force on human beings at the time of birth that infuses them with character traits that pertain to these constellations?

For astrology to gain any scientific merit, a form of energy must be proven to extend from a constellation and have direct effect on the human body. The most likely candidates, science’s two most powerful types of energy, are gravity and electromagnetism.

by Mariapaula Karadimas
_____________________________________________

does science?

do you actually know how 'scientific validity' is defined, measured and calculated?

that quote reflects a very simplistic mind - one that doesn't understand natural NECCESSITY - and looks for causality.

It maddens me when I have to explain to stupids that nothing ‘causes’ anything in this world – that things go about following their own nature – being themselves sort to speak.

When you add 1 to another 1, there’s no law that obliges them to ‘make’ a 2. IF only a human choice intervenes and decides to keep them confined to a GIVEN area (say ‘positive numbers’), they will always behave in the expected way – and that would be the given one. The one the human decided and defined. But should that area be different, their ways would change as well, and so would our expectation of the result.

Yet we always trust that '1 + 1 = 2' because it's their nature to do so. 2 follows naturally to 1, that's how we chose, and named them; that's why they're called 'natural numbers'; also, there are no no 1/2, or -1, or square-roots in nature; and we know it... we invented those numbers in order to comprehend nature; but we don't - we never expect to see them walking around, holding hands.

So – only a primitive expects to find ‘causes’ in the natural universe. And only a 4 year old would be amazed that the vase fell 3 meters away when I pulled the cord (simply cos the cord extending to the vase is not visible). and that 4 yo would look for cords everywhere - and that's called 'magical thinking' ('I make things happen in the world', "there has to be a cord', 'things happen when there is somebody pushing/puling them').

The line of thought along the lines of “stars causing people to do or be anything’ is beyond simplistic – is plain stupid.

We ‘read’ the stars bc our human nature makes us unable to see what’s right under our noses – but we can easier see what’s further away. We also forgot how to read the ‘human-signs’. Well… most of us, anyways… thankfully, astrology was written down and we can still learn it today.

Science is just a modern language we invented when we realised that we have no idea about the universe we inhabit. We INVENTED science.

The stars and the people simply ‘act’ according to natural laws – they follow the same TRENDS. when we look at the stars we simply see what's going on at the moment, in the universe. The Universe is dynamic - things move about and change all the time. (remember the ‘up-and-down’ principle of the ancient texts?).

The signs are everywhere. We just don’t know how to read them.

P.S. but when we're THIS stupid, maybe we don't deserve to know shit...

P.S.2 if you do have a good, solid argument, I'd love to know about it.
P.S.3 if you think 'astrology' is about newspaper horoscopes, DON'T waste my time.

Pentru omul absent din tine …

2007-06-24T14:32:00.000+03:00

… cunoasterea a ceea ‘ce este’ este cunoasterea a ceea ‘ce vreau’…

Imi tin privirea atintita asupra scopului, in timp ce adevarul mijloacelor prin care ajung la scop ramane implicit. Astfel, orice ‘adevar’ este o ipotecare a viitorului meu, o pretentie asupra libertatii mele…

(pentru ca eu indreptandu-ma catre ceea ce vreau, resimt mijloacele de a ajunge acolo ca fiind straine mie - refuz sa accept ca ele sunt de fapt implicite in dorinta mea initiala; ma prefac ca-mi sunt impuse cumva din afara - ca ma obliga sa fac lucruri pe care eu nu vreau sa le fac; ca-mi descriu calea pe care eu nu am ales-o explicit. Tocmai pentru ca 'uit' ca pentru a ajunge de la orice A la orice B trebuie sa parcurg drumul dintre ele. Daca vreau sa ajung de la A la B, trebuie sa parcurg distanta dintre ele)

Daca “vrei X”, trebuie sa “vrei Y”.

‘Dorinta mea’ ma arunca in lume, lumea mi-o intoarce sub forma unei exigente – iar eu n-o mai recunosc (io am vrut x, nu y; am vrut sa mananc friptura, n-am ucis eu puiul; nu sunt responsabil de moartea lui).

'A ignora' inseamna sa vrei sa fii ‘libertatea care profita’ in dauna ‘libertatii care face’…aceasta ignorare nu este posibila decat intr-o lume a opresiunii

(in care un altul poarta responsabilitatea faptelor si dorintelor tale; in care esti liber sa ignori ceea ce faci ca nefiind al tau, fara insa ca asta sa te opreasca din facut. eu sunt doar cel care-si savureaza elegant friptura; nu sunt macelarul primitiv si plin de sange, care suceste gatul puiului).

Omul absent – este omul care se gandeste mereu la ‘altceva’ tocmai pentru a ocoli valoarea revelatorie a comportamentului sau. Omul care gandeste pentru a nu vedea… pentru a nu intelege.

(nu soarta puilor din lumea'ntreaga ma preocupa pe mine. ori a ucigasilor de pui. Mananc puiul ucis si ma gandesc 'la ale mele'. toale lucrurile frumoase si destepte prin care imi place sa ma definesc. sunt cine aleg eu sa fiu. alegere pe care o fac simplu, ignorand cine sunt cu adevarat)

oldies but goldies: Sartre - adevar si existenta, explicitat fara bolduri - pentru aceia dintre voi care pretind ca traiesc; si se fac ca nu inteleg ce spun eu aici. recunosc! va dispretuiesc pentru ca sunt tentata de aparenta de calm si comfort pe care o aveti. tentatia renuntarii... tentatia somnului. somnul de veci, dragilor. somn usor!

We, The People.

2007-05-14T17:48:00.000+03:00

Nu sunt la curent cu politica. Nu stiu cine e cu cine, cine - ce a facut. Sa fie clar!

Asta e o incercare de analiza non-exhaustiva (adica partriala, incompleta ) a campaniei electorale in curs prin prizma mesajelor ajunse la mine intamplator prin afise, fluturasi si sloganuri – pe care va incurajez macar sa le observati cu detasare si simt al umorului.

Deci, avem 2 tabere:
(malitiozitatea nu e intamplatoare, si cauza va deveni clara la sfarsit)

“Base” - Basescu, presedinte-suspendat, (cica) mare bautor de wiskey, fost-marinar, fost primar al capitalei, prieten si cu Becali, microbist, gura-sparta, cu 2 fete (una frumoasa, alta divortata si notar), etc. – printre altele Presedinte ales cu majoritate de voturi la alegerile din 2004.

Ceilalti - Inamicii lui Basescu, pe scurt “Inamicii” – o vaga gramada, cel mai probabil membrii PSD, usor de identificat dupa mirosul de mici si burta de bere, initiatorii miscarii de eliberare parlamentara fata de restrictiile abuzive (aka “legi”), marii victoriosi in lupta de destabilizare a situatiei politice interne si de ingrozire a opiniei publice internationale cu referinta directa la UE (pe directia ‘ce-a fost in capul nostru de i-am inclus p’astia?!?’)

Pornind de la t₀ – “n-am nici cea mai vaga idee cine conduce tara si cu ce-si ocupa timpul toata ziua, si nici nu ma intereseaza”, am ajuns aici: t1 = sfarsitul ignorantei. (aka asumarea mijloacelor, nu numai a scopului, asumarea responsabilitatii pentru ceea ce este - cum ar zice Sartre)

E mai putin credibil ce declara cineva despre cum ar face o treaba. Campania asta E o treaba de facut - ia sa vedem cat de bine isi FACE fiecare treaba,

“Base”

Consistenta si unitate de imagine si stil : toate afisele/fluturasii au aceeasi combinatie de culori: “ferm” & “cald”, aceleasi fonturi, aceeasi organizare in pagina, aceeasi grafica, etc.
Comunicarea e personalizata, individualizata – fiecare conteaza: “eu” (presedintele) vorbesc cu “tine” (you and me, baby!)
Individul se simte bagat in seama si important.
Sunt sustinute si promovate constientizarea si asumarea responsabilitatii
“Puterea” si “controlul” situatiei sunt definite ca apartinand alegatorului.

“tu ce vrei?”

“e decizia ta”

“puterea e acum la tine”

in acelasi timp, este subliniata ideea de solidaritate, “impreuna” (mesaj implicit ‘eu, ca presedinte, te reprezint pe tine si interesele tale’)

“am nevoie de votul tau” / “am nevoie de tine”.

“singur nu-i pot invinge” / “singur nu pot”

Toate aceste formule trasmit putere interlocutorului – ceea ce englezii numesc “empowerment” / si “apartenenta la un bine comun” – ceea ce Captain Planet spunea prin “the power is yours!”

Complexitatea mesajului adreseaza subtil (implicit) aspectele delicate ale situatiei, fara a re-aduce in discutie aspectele controversate si dificil de controlat (mesajul asta e despre vot, votul e despre demiterea presedintelui, presedintele e ales de popor… si asta e tot ce conteaza.).

Asocierea reusita intre comportamentul dorit (vot ‘nu’), si opozitia dintre tine (alegerea ta) si ceva ce ti se impune din afara (demisia este hotarata de altii).

“spune NU demiterii presedintelui ales"

Implicit (subliminal, dc vreti) se transmite ideea de onestitate, sinceritate, “nu am nimic de ascuns”

In absolut toate fotografiile, apar prim-planuri (apropiere) ale unui Basescu care isi priveste interlocutoul (agresorii?) in ochi. Faptul ca are ochii albastri nu strica deloc; observati ca au fost intelept evidentiati prin alegerea culorilor camasii – asortate atat la albastrul ochilor, cat si la movul fonturilor.

Si mai subtil apare ideea de siguranta, stabilitate, incredere (“sunt om serios”). Observati ca in multe fotografii este vizibila verigheta.
Non-comformism si degajare. (ca opus elitismului? Un fel de ‘sunt aproape de tine?)
Prin alegerea fonturilor. "Singur nu pot. Am nevoie de tine' – o combinatie de comic-sans si scris de mana.

NU in ultimul rand, o inteleapta subliniere prin MAJUSCULE a comportamentului (votului) dorit – care permite o citire rapida si faciliteaza asocierea dintre Basescu si ‘NU”, si clarifica scopul mesajului (vreau sa votezi ‘nu’ / “nu” inseamna ca ‘nu esti de acord cu demisia’)

“Spune NU demiterii presedintelui ales”.

Ok. ajunge. Ce inteleg eu din asta?

Ca Base asta e serios, destept si responsabil. Intelege miza a ceea ce se intampla, si cand are ceva de facut – o face profesionist. Pentru un lider, e mai putin important sa aiba el abilitati in toate domeniile, cat sa stie sa gaseasca, recunoasca si foloseasca talentele altora.

Deci:

Basescu este un bun administrator al resurselor disponibile.
Basescu este un lider care-i respecta pe cei pe care ii reprezinta – le vorbeste ca si cum ar fi destepti, responsabili, parteneri.
Basescu face o treaba buna in campania asta.

Tabara adversa. “Inamicii”

Arata de parca si-ar fi angajat rudele s-o puna de o campanie electorala. Imagini si mesaje disparate, disociate, diferite, … dar hai sa le luam pe rand!

aspect vizual neingrijit, neprofesional, culori stridente (albastru strident ca fond), colaje de imagini cu o impresie clara de fals, facatura, amatorism.
limbaj primitiv si ofensiv (daca as zice ‘de cartier’ as nedreptati cele mai mizerabile cartiere de pe lumea asta).
infantilitate.
agresivitate pronuntata.
adresare catre persoana lui Basescu (facand abstractie totala de adevarul situatiei – e vorba de un presedinte, de o campanie, de o demisie – nu o cearta intre 2 vecini despre un pom din gradina).
mesaje neclare, ambigue, ne-directionate.
acuzatii speculative (ne-dovedite, ne-explicate, ne-clarificate) – si a caror legatura cu situatia in cauza este neclara.
promisiuni (electorale) vagi, generale SI greu de definit, greu de tinut.

“Basecu – presedinte in Congo” (ce anume ar trebui sa cred despre Congo? Daca ‘eu’ l-am ales, asta inseamna ca ‘eu’ sunt congalez? Asta e de rau? E o jignire?)

“Base, nu uita, Congo este tara ta” (@&*%$ copiii sub 7 ani parca n-au drept de vot, eh?!? Cui se adreseaza campania asta? Mie?!?)

“vrei sa nu mai fie coruptie in tara?” (ce legatura are asta cu demisia presedintelui? Se sugeraza o legatura intre faptul ca base e presedinte si coruptia din tara. Se sugereaza o legatura intre demiterea lui si incetarea coruptiei. Ok… Cum anume o sa le reuseasca asta?)

“s-a schimbat. e obsedat de putere”

Asta e mai profunda. Deci:

- “s-a schimbat” – nu mai e cel pe care l-am ales (activare informatia cum ca el e cel ales).

- s-a schimbat din ‘ce’ in ‘ce’? Aha. Inainte nu era obsedat de putere – acum e. De unde stiu asta? Cum se manifesta asta la Basescu? Simplul fapt ca… nu renunta? Ca lupta sa fie anulata demisia si sa revina pe postul pe care a fost ales de milioane de oameni? Hmmm… Dar asta nu e ‘obsesie a puterii’, e tinere de promisiune. Si-a asumat un job (o raspundere) – o duce pana la capat. Nu renunta. Adica sa nu vreau un om care lupta pentru ceea ce crede ca e bine. Sa vreau unul care renunta? Hmm…. Asta nu poate fi o idee buna…

BIG MISTAKE: Imagini ale lui Basescu in posturi interpretabile - in favoarea lui:

Basescu cu bratul ridicat de parca s-ar apara de o lovitura peste fata.

Un om este atacat fizic, personal – si se apara. Daca votez pentru demiterea lui, devin agresor si eu… vreau sa fiu partas la o agresiune?

Basescu cu spatele. (il vorbim de rau pe la spate; il atacam pe la spate)

Cea mai mare greseala: Demiterea e definita ca un act agresiv, un atac personal la adresa lui Basescu – Credeam ca demiterea e un gest politic justificat.

Altele n-am vazut, dar n-o sa uit prea curand impresia lasata de Parcul Izvor in seara mitingului PSD: nori de fum putzind a mici; munti - si campii acoperite de gunoaie; o multime de… cetateni putind a bere ieftina, parfum ieftin, traspiratie si 3 ani d’acasa; niste gagicute aproape dezbracate pe scena dand din … diferite parti ale corpului pentru a satisface audienta; o mare de scaune albe de plastic. MIZERIE.

Recunosc – mascota PSD-istilor – FURNICILE – mi s-a parut o idee funny. O gramada de furnici acolo. Mici si rosii. Si multe. Muncind pt supravietuire. Lipsite de constiinta de sine, constiinta valorica, abilitatea de a comunica altfel decat prin semne, mirosuri…

Furnicile din tara asta se vor duce ascultatoare sa voteze. Cu cine? Nu-mi pasa. Nu stiu cine are dreptate. Asta am inteles eu din campania asta total dezechilibrata.

Toate astea NU conteaza. Singurul lucru care conteaza e asta:

Sambata, 19 mai,

vor vota 50%+1 dintre romanii cu drept de vot.

inclusiv TU!

q.e.d. (si logica e curva'n tara mea. hei! hei!)

2007-05-08T18:53:00.000+03:00

din SENATUL EVZ: E mai rau decat credeati

Legea referendumului - articol 5:

(1) Referendumul national si cel local se organizeaza conform prevederilor prezentei legi.

(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale”.

reformularea in Parlament a articolului 10:

„Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum”.

(boldurile si linku la dex imi apartin)

pt cei dintre voi care nu se prind, info despre istoricul participarii la vot in tara asta de cacat (in care 'smecherii', 'intelectualii', bucurestenii si aia care-si cumpara hartie igienica de la unguri nu voteaza) - pe scurt, d'abia trecem de 50%, de fiecare data. (cu tot cu decedatii, dublurile, etc.)

la atata nesimtire din partea 'poporului', astia isi bat capul degeaba - mai simplu era sa scrie in lege direct (hai, ba, baieti! va invat io?!?)

"pt economisirea fondurilor irosite pe un referendum anulat, parlamentul va revota demiterea presedintelui in termen de 2 luni de la primul vot, si hotararea va fi naibii definitiva."

plus "prin derogare de la art tz din Constitutie, parlamentul va vota alegerea unui nou presedinte si-l va prezenta poporului cu prima ocazie."

sa dea dracu sa nu votati!!!!

Heart Shaped World

2007-04-24T18:56:00.000+03:00

Cineva imi zicea zilele trecute despre un post de pe blog – “nu l-am citit, dar m-a speriat titlul”. Incerc sa ma explic:

cris: barbatul perfect e o constructie imaginara
cris: adica 'eu' l-am 'facut'
cris: doar ca uneori e bine sa te intorci la realitate si sa-ti 'ucizi' fanteziile
e bine ce-am zis! vine momentu' cand trebuie sa-ti ucizi fanteziile; crima care iti salveaza sufletul! tara arde si io ...

un altu, imi zicea la un mom dat ca e prea complicat ce scriu io aici. Altu zicea ce e elitist – ca d’aia n-am miile lui de cititori. Cum ar veni, poporu’ nu serveste filosofie; prefera ‘divertisment’. I'auzi! ( sarcasm! sugerez ca 1)stiam 2)e evident 3) esti un idiot ca-mi subliniezi chestii evidente 4)oricum esti idiot pt ca crezi ca conteaza)

Un studiu zicea ca poporu nu face eforturi sa citeasca – ca daca e la nivelul lui, bine. Daca nu, la revedere. Ma rog – poporu’ nu mai face eforturi in general. “Comfortul” e dumnezeul contemporanilor mei. Din pacate, conform logicii oricarui test de inteligenta si curbei lu’ gauss, cei mai multi e si prosti – deci ce ne facem?

Pai, cica Isus zicea ca daca vorbesti pe intelesu’ copiilor, te inteleg toti. Dincolo de optiunile personale legate de credinta religioasa, 2007 de ani de crestinism si procentu de crestini din populatia globului ar fi argumente sa credem ca fiul_omului se pricepea macar la propaganda si comunicare.

Singuratatea m-a facut sa valorizez mai mult compania altuia – recunosc, inainte eram mai pretentioasa; imi alegeam audienta dupa viteza cu care pricepea corect ce ziceam io. Acum… cred ca m-am speriat: de unde au aparut gramezile astea de oameni prosti?!? Unde au fost pana acum? Cum de nu mi-am dat seama ca exista?

Suntem oare atat de bine protejati de grupurile noastre de prieteni, familie, colegi de facultate/master/servici incat nu mai intelegem cum stau cu adevarat lucrurile?

In prostia mea, am crezut ca e suficient sa-mi exersez dreptul de a alege – mi-am ales prietenii, cartile, filmele, emisiunile tv, revistele si ziarele. Inca din facultate am fost criticata ca sunt … well, he-he-he, prea critica! Asa ca mi-a fost simplu sa schimb canalul, sa-mi gasesc linistea la umbra prietenilor mei care – nu-i asa? gandesc 'la fel’. (cin' s'aseamana...)

Primul semn de alarma a venit de la o prietena. Discutam o chestiune de principiu si i-am aruncat in fata, cu trufie, increderea mea in specia umana: “daca eu pot, oricine poate!” A ras.

I-am explicat cum ca eu nu sunt cu nimic speciala – ca ma servesc de fix aceleasi resurse pe care le are toata lumea. Ca succesele mele s-au dovedit de fiecare data o simpla chestiune de ambitie si effort. Toata lumea vrea chestii. E suficient sa vrei (mult) ceva – se cheama ambitie, si e urmata natural de efortul de a obtine chestia aia. Ma rog.

Prin facultate ma preocupa o problema – aparent pur teoretica, abstracta, de-a dreptu’ filosofica: care e diferenta de responsabilitate intre “a gandi” si “a face” ceva. Mai precis, un om responsabil si serios (ca mine, asa) ar trebui sa-si cenzureze si gandurile? (pe criterii morale, de exemplu). Sau e okay sa gandesti orice, pt ca e doar un exercitiu mental??

Varianta comerciala a acestei dileme morale o gasiti in playboy la capitolul fantezii erotice: "sunt femeile curve pentru ca se viseaza violate de straini?" (okay, nu discutam aici daca femeile au cu adevarat asemenea fantezii erotice sau daca ele apartin de fapt editorilor playboy care propun cumparatorilor scuze perfecte pt lipsa de responsabilitate – pt ca ‘au un produs de vandut’).

Sau sunt fanteziile si gandurile absolvite de responsabilitate, eventual tocmai pt ca ar avea un rol de tensionare fara consecinte reale? Adica imi ucid sefu linistit in capul meu de cate ori ma enerveaza, si gata! Energia se consuma, io raman un om bine integrat social si fara cazier. Fac sex cu toata echipa de fotbal a italiei fara sa dau vreun ban pe biletu de avion (okay, si cu reputatia intacta; am ales Italia aleator, pe baza prejudecatilor ca italienii sunt mai, aah, pasionali.)

Dilema mea din facultate a pornit de la incapacitatea mea sincera de a decide daca as consuma cu adevarat droguri. In teorie (fantezie), suna... "interesant". "Fun". Cunosc suficient de multe despre consecintele consumului/dependentei pt a ma tine departe de ele. Dar, hey! M-am lasat io de fumat! Sunt puternica! Am vointa! Nu mi se intampla mie asta! Freud a facut experimente cu LSD...

In ce masura pot sa am incredere in mine? In ce masura pot sa-mi pastrez fanteziile ne-cenzurate, cu credinta ca voi fi in stare sa le cenzurez in realitate?

Oare o fantezie consumata imaginar nu lasa nici o urma? Orgasmul unei masturbari e identic cu orgasmul unui act sexual cu o alta persoana? Identic cu orgasmul unui act sexual cu o persoana pe care o iubesti? Identic?? Sigur? Daca imi omor imaginar vecinul de deasupra cu 50 de lovituri de cutit, eu raman aceeasi? Sau devin o criminala?

Data viitoare cand ma va trezi la 7 dimineata cu lovituri de ciocan, nu voi avea oare senzatia unui deja-connu? Cunoscand deja satisfactia crimei comise si lipsite de consecinte, o sa mai am oare argumente sa ma cenzurez? Hey – data trecuta nu m-au prins! Va sti creierul meu sa faca diferenta?

Voua vi s-a intamplat vreodata sa tineti minte fantezii si vise, si sa vi le amintiti dupa o vreme? Erau diferite de amintirile unor intamplari reale? Ma tem ca raspunsul ar putea fi ‘nu prea’.

Ma tem ca masa mare de oameni are o judecata morala de nivelul 1. Si zic asta dupa ce m-am gandit la ea cativa ani si am tot adunat date. Ceea ce-i opreste pe oameni sa faca chestii este teama de a fi prinsi si pedepsiti. Atat. Sunt inconjurata de imbecili (termen stiintific: IQ<50!) care - daca nu-i opreste nimeni (adica altcineva!) fac orice. FAC – nu “ar face”. Ii recunoasteti dupa formula imbatabila de provocare: “nu poti sa faci asta?!?” Nimeni nu mai pune problema “vrei sa faci?!?” Protozoare!

Blogul asta despre asta e: striga in gura mare frustrarea si teama mea ca ne pierdem sufletele. Le vindem? Le mancam? N-as comenta, dar le vindem ieftin! (‘libertatea’ costa 5500 vechi; si e al dracului de usor de citit) Si le mancam - repede (aluzie). Ne-am gandit bine? Vrem asta?

Mi-ar placea la nebunie sa zic “sa va ia dracu! Daca sunteti prosti, ce-mi pasa!? Fiecare pt el’. Dar nu e chiar asa de simplu. Si nu, nu ma refer la faptul ca se topeste gheata la poli sau se subtiaza stratul de ozon. In momentul asta, sa murim ar fi o solutie frumoasa. Au trimis aia in spatiu niste urme ale culturii noastre – poate viitorul o sa ne inregistreze ca pe o specie de poeti si filosofi. Ce romantic! (sarcasm )

Mai teama mi-e ca ecosistemul asta al nostru o sa se regleze singur (implicit, ca asa fac sistemele astea, deh) – ca o sa supravietuim, ca o sa ne adaptam. Ca alegand biologia ca singura explicatie a faptelor, gandurior, viselor noastre – incet-incet, o sa ni se atrofieze sufletele.

O sa ajungem sa fim ce zicem ca suntem: sa reactionam automat, inconstient la mediu – ca niste masini destepte, ca niste organisme biologice ce suntem!

E irelevant daca e adevarat ca dragostea e un dezechilibru chimic in creier, ca schizofrenia e genetica, ca barbatul e “biologic programat” sa perpetueze specia, ca-ti place sa fumezi/droghezi, ca femeia e inferioara barbatului, ca homosexualitatea e ne-naturala, ca donatorii de organe sunt opriti la poarta raiului de Sfantu Petru si re-distribuiti in iad… (rai si iad se scriu cu litere mari?)

Importante sunt consecintele.

Consecintele pe termen lung.

Viata e o chestiune de credinta.

ALEG sa cred ceva - nu pentru ca stiu ca e adevarat - ci pentru ca 'e bine'. Oricum alegi - macar fa-o constient! Nu exista certitudini – si nu exista glorie in a merge mereu “la sigur” – si un soarece gaseste drumul pana la branza. Cu asta te lauzi?? (sarcasm sugerez ca 1) o faci si 2)deci esti un cretin)

Paranteza:
Daca tu crezi ca “studiile stiintifice” reflecta realitatea si stabilesc ‘adevarul’ – esti un IDIOT! (termen stiintific – IQ<20). Dispari de pe blogul meu! Daca ai si facut o facultate – cere banii inapoi! Ai fost jecmanit! Mai bine te invatau sa impletesti sosete de lana – faceai si tu un ban cinstit. Inchis paranteza.

Concluziile pe care le-am tras io azi (“PE care”, nu “care”) sunt:

este inacceptabil ca o persoana inteligenta sa aleaga explicatia “biologia e de vina”. Acest argument, in orice fel de discutie, atrage dupa sine, automat, descalificarea de la rangul de “Om” si retrogradarea pe alte trepte ale evolutiei speciilor (de stabilit ulterior, dupa ce verificam prezenta/absenta coloanei vertebrale).

"imi pare rau" nu se pune. Daca ti se pare o prostie, n-o face!!! da, stiu. pt asta e necesar sa te gandesti inainte de a actiona si sa-ti dai atunci seama ca e o prostie.

nu pt ca te va prinde cineva. nu pt ca vei fi pedepsit. si pt ca ASA E BINE.

(nu stii diferenta dintre "bine" si "rau"? oh, in acest caz probati va rog aceasta frumoasa camasa alba: nici o grija! va ajutam noi sa va legati toate sireturile alea la spate. de acum inainte nu va trebui sa va mai faceti griji! o sa avem noi grija de dvs.!)

in timp ce io gandesc, prostul face.

Nota pt viitor: Sa urli la un idiot ‘esti un idiot!’ e o ineficient. Tre sa gasim solutii sa ne intelegem. Argumentele nu ajuta la nimic. FRICA e singura care are sens pt un idiot.

Vorba unui copil de 7 ani, brusc cuprins de apatie, care refuza sa manance sau sa-si faca temele:

- Ce ai? Ce te-a apucat?
- Nu mai are nici un sens!
- Cum adica? De ce spui asta?
- N-ai auzit? Soarele galaxiei noastre se stinge. O sa murim cu totii.

DA, stiu, dar NU AZI.
Azi luptam.

"Toate durerile se uita, dar nu uitam nici o umilinta…" (Cioran)

2007-03-23T16:46:00.000+02:00

pic by darkbean

“… pierderea sperantei inseamna moarte vie. Sunt oameni, cum sunt si eu, pentru care viata e o eterna pedeapsa, asa cum va fi si restul vietii mele.
Am un bagaj informational suficient ca sa stiu sa fiu fericit, sa fac din a trai o arta. Daca as vrea, as putea fi fericit. Nu vreau! In matricea mintii mele s-a intiparit o conditie.
Fi-voi fericit in clipa cand si doar atat cat Dumnezeul meu imi va zambi cu dragoste. Dumnezeul meu este o entitate complexa, formata din sotia si fiul meu.
Se pare ca am compromis definitiv acest zambet. Am ales sa mor cate putin in fiecare clipa.”

Frumos, nu? Profund? Sincer? Emotionant? De bun simt?

Autorul cuvintelor de mai sus este un oarecare A. Radulescu. Gandurile lui au ajuns pana la noi pentru ca intr-o zi a anului 2001, o femeie nu si-a tinut gura facand observatie extrem de nepoliticoasa: “se pare ca esti impotent!”. I-a zdrobit craniul cu lovituri repetate de ciocan. A taiat-o apoi in bucati, pe care le-a imprastiat prin tot Bucurestiul.

Un altul, refuzand sa se apere:

"Am ucis 6 persoane: n-am nici o scuza. Remuscari?
Pentru ce? Imi erau complet straini..."

Omul cu doua ceasuri nu stie niciodata sigur cat e ora.

2007-03-12T00:53:00.000+02:00

Cand Coco s-a indragostit imediat si total de prima femeie care a intrat in viata lui, am fost dezamagita. Orbita de orgoliul meu, am simtit un fel de superioritate morala fata de papagalul care imbratisa cu tot sufletul singura optiune disponibila lui.

Acum inteleg insa ca lipsa optiunilor (sau alternativelor de inlaturat) nu-i diminueaza nicidecum valoarea; ca alegerea lui Coco e semnificativa tocmai prin faptul ca legitimeaza ca pe o responsabilitate personala ceva ce altfel n-ar fi decat necesitatea destinului sau.

"Nu exista nici o posibilitate de a afla care hotarare e cea mai buna..."

In carte, Tomas se vede pus in fata unei alegeri – o vrea sau nu pe Tereza? In acest moment, ambele optiuni ii par egale. Pentru ca Tomas crede ca Tereza devine semnificativa sau insignifianta pentru el ca urmare a optiunii lui.

Citim aceeasi carte, vedem acelasi film, si totusi intelegem altceva. (eu invat noi motive sa ma schimb; "voi" gasiti noi confirmari sa ramaneti la fel. cum e mai bine?!?)

"daca ar invita-o acum, Tereza ar veni ca sa-i ofere toata viata ei. Se temea de aceasta responsabilitate. Sau, mai bine, sa renunte, si sa nu-i mai dea niciun semn? in cazul asta, Tereza ar ramane o simpla chelnerita intr-un local pierdut undeva..."

"constiinta totalei sale neputinte avea asupra lui efectul unei lovituri de maciuca in moalele capului. dar, in acelasi timp, avea darul sa-l linisteasca. Nimeni nu-l silea sa ia o hotarare.... Tereza hotarase totul de una singura"

"tereza se indragostise intamplator de el... [intelegea acum ca] in afara iubirii ei realizate cu Tomas, mai existau in imensul posibilului, un numar infinit de iubiri nerealizate cu alti barbati"

"profunda perversiune morala inerenta unei lumi intemeiate esential pe inexistenta eternei reintoarceri. o lume in care totul e dinainte iertat si, in consecinta, totul e permis..."

"in lumea eternei reveniri, fiecare gest poarta greutatea unei poveri insuportabile"

stii de ce trag eu mereu concluziile, Bogdane? de ce nu va las pe "voi" sa le trageti?

pt ca "voi" alegeti mereu varianta usoara!

Oh. cartea e de kundera - ceva cu usuratatea fiintei... eu aflu intotdeauna ultima... noroc ca ma prind si singura. pacat ca "voi" va prindeti degeaba.

"Frankly, my dear, I don't give a damn"

2007-03-05T17:15:00.000+02:00

Cabaret by Bob Fosse feat. Liza Minelli

observ cu surprindere ca toate cantecele care mi-au placut in copilarie si-au gasit mai tarziu un moment al lor in viata mea - un moment pe care il descriu perfect, mai bine decat as putea-o face eu in cuvinte. ca un regizor metodic ce sunt, mi-am stabilit atunci nu numai scenariul de viata, dar si coloana sonora...

Riddle Me This!

2007-02-27T02:39:00.000+02:00

articol intr-o revista pentru barbati (italics-urile le apartin; boldurile in rosu sunt all mine):

What's the right attitude to have when you are meeting a woman? (link)

You should be totally detached from the "outcome" of any situation with a woman.
What that means is that no matter what she says or does, your life goes on the same way.
If a woman rejects you, it is no big deal.
If a woman goes home with you, it is also no big deal.
Try to become the guy who doesn't care either way. This attitude of indifference is magnetically attractive to women.
They can sense it the moment they start talking to a man.
But this isn't a way you can "act" or something you can say. It has to come from inside of you.
Make it a point to avoid the "scarcity" way of thinking at all costs.
Stay committed to your overall goal of success with women, but don't worry about success with any one woman.
There will always be another. Always.

bai, baieti! cine pacaleste pe cine?!?

Sunt bine. Foarte Bine. N-am nimic.

2007-02-21T21:47:00.000+02:00

pic by elena getzieh

Sunt oarecum racita si am senzatia aia vaga ca nu’s cu adevarat nici treaza, dar parca nici nu dorm. Mi se invalmasesc toate in cap; imi vine sa rad, imi vine sa plang – dar sunt okay. Stiu ca sunt okay pentru ca n-am nimic – n-am absolut nimic. Sunt plictisita – dar asta nu e niciodata o tragedie – nu poate fi, pentru ca oricine altcineva in locul meu s-ar simti excelent. Doar eu – eu vreau mereu mai mult, mai repede – si ‘filmul’ nu e niciodata suficient de bun ca sa ma “prinda” pana la sfarsit. Aproape niciodata.

Stiu foarte bine logica lucrurilor – stiu ordinea lor, si cu toate astea ma ucid perioadele astea luungi de “nimic” – nimic asezonat cu toate chestiile plictisitoare, repetitive, rutiniere, cotidiene pe care noi toti le numim “viata”. Voi toti! Eu nu! Sa fie clar!

Daca asta e viata, imi bag picioarele! Ma rog – adica prostestez, public, cu toata convingerea si energia de care sunt in stare (si sunt in stare: o-ho! Am o gramada de energie; acu’ sunt oarecum racita, dar imi trece… aoleu! Cred ca am somatizat plictiseala asta! M-am imbolnavit ca sa am ceva de facut! Clar! Acum inteleg si deja mi-e mai bine. Okay… unde eram? Stai sa vad daca am febra …
Am. Deci:

Acu’ o saptamana-si am facut o chestie… mare! Am pus bazele unui scenariu – de altfel bestial! Mai trebuie lucrat la detalii, facute dialoguri, dar in principiu – e gata. Stiu care-cine-ce.
Normal, l-am lasat pe ultima clipa – adica trebuia dat la scoala pe la 12, vineri – m-am trezit la 6 dim si m-am apucat de scris. La 13 era gata. Nu-mi venea sa cred.

Eram in al 9-lea cer. Parca pluteam.

Nu ma intelege gresit, nu e nici o magie la mijloc – de cateva luni ma gandeam la asta. Facusem deja profilele psihologice ale personajelor, le alesesem cate un nume, o poveste de viata, un trecut. Stiam care e ideea. Si aveam cateva scene cheie foarte clar in cap – trebuia doar sa le gasesc locul in logica povestii. Ma rog – si trebuia sa gasesc povestea - legaturile.

Si in dimineata aia totul a curs pe hartie ca o poezie invatata pe din’afara. “Stiam” totul. Si toate bucatile se potriveau unele cu altele ca prin minune.

Si dupa ce l-am lasat la scoala … era o zi superba, soare, cald - si am pornit-o asa usor spre cismigiu; eram in al 9-lea cer… si nu era absolut nimeni cu care as fi putut sa impartasesc chestia asta. Absolut nimeni.

Am cautat disperata – mi-am rascolit mintea, am luat la rand toate intrarile din agenda telefonului.

Prietena cu care vorbesc mai des era la servici – nu mi-a raspuns; nu m-a sunat inapoi. Are si ea o gramada de probleme. E psihoterapeut si stiu ca daca o sun sunt sanse infime sa-mi poate raspunde. Nu stiu niciodata cand incep si cand se termina sedintele ei.

Mai e un … barbat cu care … vorbesc, din cand in cand. Nu stiu daca suntem prieteni – sau ‘ce’ suntem. E unul dintre oamenii singuri care a gasit in mine un confident, un ascultator fidel. Si ma suna cand are chef de vorba. Nu prea vorbim despre mine. Ca toti ceilalti, nu vrea sa stie ca si eu am probleme. Prefera sa ramana cu o imagine oarecum idealizata despre mine, sa pastreze distanta si detasarea – si e ok. Inteleg. E un schimb. Ne oferim unul altuia impresia de intimitate emotionala, si asta e. Doi oameni singuri.

Stiu ca atunci cand o sa apara o femeie reala in viata lui, n-o sa ma mai caute – si uneori ma intreb daca eu i-as mai raspunde daca ar fi un barbat real in viata mea. Nu stiu. Uneori mi-e sila de joaca asta de-a intimitatea. Apoi trece timpul si fug inapoi in ea ca intr-un refugiu. Mi-e dor de emotii reale… m-am cam saturat de jumatati de masura.

In ziua aia eram atat de fericita – si pur si simplu simteam nevoia sa impartasesc asta cu cineva. Cu oricine. L-am sunat. Nu mi-a raspuns. Nu m-a sunat inapoi. Nu m-a surprins. Entuziasmul meu real din ziua aia ar fi sunat straniu in povestea noastra. Era vorba de mine, numai de mine… n-avea absolut nici o legatura cu el.

Nu m-am simtit niciodata mai singura ca in ziua aia …si se zice ca atunci cand esti fericit e usor sa gasesti ‘prieteni’!?!

eh… Am sunat un prieten mai vechi, unu care nu vrea nimic de la mine, care mi-a raspuns – si apoi m-a sunat inapoi sa mai vorbim, si a fost sincer bucuros sa ma auda razand. Si am stat pe o banca in Cismigiu si mi-am amintit ce norocoasa sunt sa pot face asta oricand am chef…

Si apoi, joia trecuta, am facut un film. Primul meu film.

A aparut din nimic – nici nu mai stiu cum gramada aia de imagini si povesti a inceput sa se inchege, si sa capete sens. Mai stiu momentele de haos si de panica, in care ma invarteam haotic prin casa frecandu-mi fruntea nervos, uitandu-ma in gol. Apoi ma asezam iar la masa si … timpul se scurgea…

Si chiar in clipa cand l-am terminat, si ma ridicasem in picioare sa-l vad de la distanta, cu un amestec de mandrie si uimire - partenerul meu de discutii in miez de noapte m-a sunat pe neasteptate. Si pentru o clipa, doar pentru o clipa, am crezut ca o sa pot impartasi ceva - cuiva din bucuria mea…

Si am vorbit … iar... despre el, despre viata lui, in timp ce micul meu succes astepta tacut sa-i vina randul. Si l-am privit din cand in cand, vinovata – la inceput facandu-i semn sa aiba rabdare, apoi i-am evitat privirea plina de repros pentru ca stiam ca iar nu e loc de el; de mine.

Si l-am dus la scoala, l-am privit inghetata impreuna cu ceilalti, abia controlandu-mi tremuratul in linistea salii – si cand s-a terminat am fugit sa-mi iau cd-ul. Mi-a fost frica sa-i privesc. Sa vad ce cred. Stiu, ca prin vis, ca au aplaudat. Stiu ca s-au identificat cu unul dintre personaje si au reactionat cand el a suferit. Si stiu ca profu mi-a cerut filmul.

Si apoi am plecat. Confuza. Neclara. Asta e tot. Gata. O luam de la capat. Peste doua saptamani o sa vorbim despre el…

Sambata seara, la petrecere, am aruncat asa, intr-o doara, o vorba despre el, prietenilor. M-au privit pentru o clipa ca pe o extraterestra. Apoi si-au vazut de ale lor.

O prietena mi-a cerut fimul sa-l vada – dar tot aman. Nu stiu de ce. Poate pt ca ma tem ca n-o sa “inteleaga” - ca o sa se uite ca la un obiect strain, ca n-o sa ma intalneasca 'pe mine' nicaieri.

Si iar am avut senzatia aia apasatoare, terifianta – ca sunt absolut singura. Ca dac’as disparea peste noapte - nu mi-ar simti nimeni lipsa, nu mi-ar duce nimeni dorul. Mama, poate, s-ar simti abandonata; si furioasa ca nu i-am dat nici o explicatie. Sigur – prietenii ar fi surprinsi, uimiti, contrariati – pentru o vreme. Dar nimeni nu ar fi profund afectat de lipsa mea.

Viata nimanui nu ar fi mai goala decat este acum – in clipa asta. Totul ar fi exact la fel – cu sau fara mine. Micile roluri pe care le joc eu in viata fiecaruia ar fi preluate de altcineva, sau s-ar topi pe nesimtite.

Fetele graviteaza invariabil catre barbatii din viata lor. Sunt singura. Prietenele mele s-au maritat sau ‘au pe cineva’. Nu mai e nimeni cu mine – in afara jocului. Ma simt irelevanta si inlocuibila – si nu e un sentiment grozav.

Ok, stiu ca am febra si asta ‘ajuta’. Dar e un fapt absolut indiscutabil ca in clipa asta nu se gandeste nimeni la mine, nu vrea nimeni sa ma vada, nu e nimeni care arde de nerabdare sa-mi spuna ce i s-a intamplat. Nu e nimeni cu adevarat ingrijorat ca sunt oarecum racita. Nu se intreaba nimeni ce fac la ora asta.

Si nu e nimeni la care sa ma gandesc eu, nu e nimeni cu care sa ma vad, sau sa-i povestesc ce mi s-a intamplat. Nu e nimeni cu care sa-mi impartaseasc bucuriile si tristetile, nu e nimeni cu care sa-mi impart viata. Nu e nimeni care sa ma faca sa visez sau sa sper. Nu e nimeni care sa ma faca sa plang.

Vezi? Ti-am spus ca sunt ok. N-am nimic. N-am absolut nimic.

P.S. ok. universul are simtul umorului. recunosc! m-au sunat 2 prietene. sa vada ce fac. la naiba! si io care ma simteam atat de singura...

"Mie ar trebui sa-mi fie rusine! Nu-mi inteleg propriul suflet..."

2007-02-19T22:58:00.000+02:00

cea mai originala cerere in casatorie pe care am auzit-o vreodata:

"Pana acum, de cate ori am vrut sa fac ceva rau, am facut-o.
Astfel am suferit mai putin.
Dar acum e altceva.

Te-am avut deja, dar nu m-am saturat.

E foarte greu.
Te implor sa-mi fii sotie.

Faimosul bandit Tajomaru te implora în genunchi.
Daca vrei, ma las de talhareala.
Am agonisit destul ca sa-tipot oferi o viata fara griji.
Dar daca nu vrei banii mei murdari sunt în stare sa si muncesc.
Ma voi umili vanzand maruntisuri pe strada, ca sa te întretin.
Voi face orice daca ma urmezi.

Ia-ma de barbat, te rog.

Te rog, spune ca vrei.

Nu mai plange si raspunde-mi.
Spune ca-mi vei fi sotie!
Spune!

Daca spui 'nu', nu-mi ramane decat sa te omor."

Rashômon (1950) de Akira Kurosawa.

"If people are truly, madly, deeply in love with each other, they will find a way.”

2007-02-08T18:32:00.000+02:00

or so the legend goes...

traducere libera pentru merce

adica: daca oamenii se iubesc cu adevarat, la nebunie, etc, or sa gaseasca o cale. asa zice legenda (care legenda, e drept, am facut-o io in paintbrush.)

(pt ca ma pricep!)

***

mada: mai, pe blog remarc ca sunt in forma de inimi toate
mada: in rest...
cris: da sunt semne de circulatie, see...

mada: nu e f clar
cris:
mada: are noima inima in lucru
mada: dar
cris: offf.... tie nu-ti trebuie sa "citesti" in inimile celorlati?
cris: asa
mada: inima cu circulatie din ambele sensuri?!?!?
cris: unii vin, altii pleaca
mada: inima cu sens giratoriu?
mada: ei, nu e f clar
cris: e confuza, nu stie ce vrea
mada: ca putea fi si "ambii se iubesc"
mada: adica iubirea merge in ambele sensuri
cris: ar putea fi si sex, simbolic
cris: exact!
mada: vezi, sunt interpretabile
cris: ai dreptate
mada: prima poza era ff clara (alta, pe mail)
cris: pai asa sunt oamenii
mada: ne-ambigua
cris: interpretabli
cris: ambigui
mada: at nu sunt niste semne bune
cris: transmit mesaje alambicate, codate
mada: nu pt a circula dupa ele
mada: vor provoca accidente
cris: primul titlu era 'si ne mai miram ca sutn atatia oameni siguri?!?"
mada: si toti vor avea dreptate
mada: nu singuri
cris: daaa...sunt multe accidente
mada: ci loviti
cris: dap
mada: pai vezi

mada: deci nu sunt bune