DOUGLAS BIZZARO & ELIZABETH MOSS - USA-
the spider awards.com
Am 31 de ani si sunt un looser.
Ratat nu suna la fel de bine. Si nu pentru ca mi-au spalat creierul filmele americane (n-am vazut chiar asa multe); Ci pentru ca ratezi numai cand faci chestii; ca sa ratezi un penalty, tre sa fii deja in careu, singur, fata’n fata cu portarul. Ai parcurs un drum care te-a dus acolo. Ratezi o calificare pentru ca altii sunt mai buni ca tine sau tu nu esti sufficient de bun, dar la un moement dat, erai printre ei, erai ‘in carti’. Nu nimeresti, dar esti pe aproape. Esti viu. Nu suficient de bun, dar viu.
Nu – ceea ce tot pierd eu este ‘viata’. Orice context artificial creat are niste reguli clare, si mai ales logice. Stiu exact ce trebuie sa fac – ca sa castig. De trait nu-mi dau seama cum se face.
Viata n-are niciun sens. Nu pricep o iota.
Cand eram mica eram grozava; si al naibii de curajoasa. Intotdeauna am facut ce-am vrut, dar in secret respectam logica regulilor. Ordinea lucrurilor. Si faceam, in felul meu, ceea ce se astepta de la mine.
A fost o surpriza neplacuta sa ma trezesc intr- zi – teribil de nefericita.
Avem un job, castigam foarte bine, imi admiram sefa, ma intelegeam grozav cu colegii, aveam niste prieteni beton, un barbat superb si al dracului de intelegator, o relatie invidiata de toti, absolvisem un master cu 10 pe linie, si-mi statea bine blonda (cel putin barbatii pareau sa creada asta).
Asta era acum 4,5 ani, si m-am descurcat cum m-am priceput mai bine. Toate astea trebuiau sa se termine.
I-am dat papucii omului care avea rabdare cu crizele si depresiile mele, e drept ignorandu-le. Pentru ca eram ‘perfecta’ si-mi ieseau toate ‘perfect’, el avusese bunul simt sa se simta complexat si nervos in preajma mea. Enervandu-ma nesiguranta lui, i-o accentuam. Ma infuriau minciunile cu care incerca sa se scoata, de care ma prindeam greu si cu putin noroc. Era superb, dar ma saturasem sa admir, de 9 ani, o statuie. El nu era niciodata langa mine.Gandurile lui umblau aiurea si oricat ma zbateam sa-l prind, imi scapa mereu printre degete. (Sexul era bestial; si eu, proasta, am crezut ca asa e peste tot.)
Asa ca m-am indragostit de un mitocan mincinos, care ma trata ca pe-o servitoare si pe-o proasta; care ma mintea in fata si care ma bloca prin sinceritatea debordanta cu care ma calca in picioare, cu aroganta si indreptatirea unei mari increderi in sine, necunoscuta mie pana atunci – dar atat de fascinanta.
Nu mai fusesem niciodata umilita in felul asta, nu simtisem niciodata ca sunt atat de nepriceputa, de stangace, ca mai am atatea de invatat. Nu intelesesem niciodata cat de greu era sa ascult vorbe goale, sa ma supun, sa tac, sa mint. O fascinatie morbida a pus stapanire pe mine. O situatie noua, incitanta; orice secunda de relaxare ea dusmanul meu. Am invatat sa-mi fie frica, si sa stau mereu incordata, sa multumesc pentru fiecare lovitura sub centura, sa fiu recunoscatoare pentru fiecare firmitura pe care o lingeam de pe jos.
De cealalta parte, era placerea pe care o savurez in secret de fiecare data, de a-i surprinde pe ceilalti. De a-i soca, de a lupta contra curentului, si cea mai fascintanta dintre toate - de a lupta cu mine insami – de a ma convinge pe mine si pe toti cei care-mi 'vroiau binele', ca monstrul ala egoist merita sa fie iubit, si admirat. El era un scump, ei nu vedeau asta. Ca umilintele imi dovedeau slabiciunile, si incapacitatea mea de a face fata. Eram o biata tarancuta luptandu-ma sa inteleg si recunoscatoare da a fi acceptata intr-o lume sofisticata si atat de superioara.
Si pentru prima data in viata ma simteam mica, si vulnerabila, si incapabila, si-mi era rusine cu mine insami.
Dar aveam in sfarsit ceva in care sa cred, si pentru care sa lupt.
Cum ce?
Dragostea noastra.
Recunoscand in nefericirea mea rodul compromisurilor de o viata, am decis sa fac, pentru prima data, ceea ce vroiam cu adevarat.
Si pentru ca nu mai stiam de mult asta, m-am intors in timp, am cautat prin amintiri, lucrurile pe care le pierdusem.
Era insa prea tarziu sa-mi continui studiile de balet, iar dansatul prin baruri pe cand aveam 15-16 ani m-a convins pentru totdeauna ca privirile lipite de fundul meu au un effect nedorit asupra stomacului; mi-l intorc pe dos. Pianul – am senzatia ca nu mi-a placut de fapt niciodata. Mi-a placut pianina pe care a vrut mama s-o cumpere, pentru broderiile ei minutios sculptate si materialele pretentioase. Admiram obiectul, nu functia lui.
In facultate decisesem cu dezamagire ca marele meu talent de a copia fidel orice desen, picture, poza - nu era cu adevarat arta, si nici nu avea sa fie vreodata. Imi lipsea cu desavarsire inspiratia, si fiecare minut de rabdare si concentrare ma omora cu zile. Nu era niciun mare pictor ascuns in mine, aveam doar o nefericita coordonare perfecta intre ochi si mana.
Nefericita pentru ca si azi ma simt vinovata ca n-am facut nimic cu toate lucrurile care mi-au fost date.
Le-am irosit.
N-o sa fiu niciodata frumoasa. E timpul sa accept asta. Sa fii slaba nu e mare chestie - cand esti. Cine sunt eu ii tine pe unii la distanta. Cine sunt ei ii tine pe ceilalti. As fi putut arata oricum.
Sunt desteapta degeaba. Capacitatea mea de a procesa cantitati mari de informatie complexa, repede, si de a intelege sisteme complexe e egala cu zero. N-o sa fac niciodata ‘avere’, si nici imprumut la banca, n-o sa am o ‘cariera’ si nici ‘succes’. Mi-ar placea uneori, dar imi place mai mult sa ma simt libera, in orice moment, de orice obligatii.
Capacitatea mea de a intelege oamenii e nula si neavenita – si un pericol social, atat vreme cat oamenii isi gandesc vietile pentru a ascunde si falsifica ceea ce sunt. Ei valorizeaza jocul, mai precis jocul de-a, si minciunile pretioase care-l ridica la rang de arta si religie. Mie mi se pare o prostie, si o pierdere de timp si energie. Pierderea mea, dupa ultimele calcule – sunt ‘pe rosu’.
N-am niciun fel de ambitie de cucerire. Niciun plan.
Vreau sa fiu iubita, dar nu pentru ceea ce fac – nu vreau sa castig asta.
Vreau sa fiu acceptata, dar nu pentru ceea ce sunt.
Vreau sa fiu iubita si acceptata in ciuda a ceea ce fac sau a ceea ce sunt. Se ofera cineva?
M-as distra, dar in baruri e fum si discutii pretioase purtate de oameni care n-au nici cea mai vaga idee cine sunt, dar stiu exact ce vor si cum sa ajunga acolo.
Oameni care sunt adjective sau verbe, si adverbe - oameni cool, oameni creativi, liberi, noncomformisti, ambitiosi, interesanti, oameni care vor sa fie bogati si celebri.
Oameni care iubesc provocarea.
Oameni care-si iubesc aproapele, fizic, si la propriu – indifferenti la cine sau ce e.
Oameni care iubesc petrecerile si distractia, care traiesc clipa, dar ignora timpul, si lasa lucrurile importante pentru maine.
Oameni care iubesc cu tot sufletul – iar, si iar, si iar.
Oameni care nu mai cred in Dumnezeu, cred in ei insisi.
Oameni care nu se mai tem de nimic – pentru ca Dumnezeu iarta.
Oameni care au prieteni si relatii, dar nu asculta niciodata si se evita cu succes pe ei insisi.
Oameni care urasc Minciuna, dar sunt sociabili, si comunicativi.
Oameni care cer Adevarul, dar cred chestii.
Oameni carora le pare sincer rau cand gresesc, dar nu schimba nimic.
Oameni care nu se schimba pentru ca ‘nu poti invata un caine batran trucuri noi’. Toata lumea stie asta.
Oameni care dispretuiesc ceea ce e al lor by default – si scoala, si job-ul, si familia, si tara, si limba.
Oamenii care-si regasesc sufletul in supa de pui.
Am esuat.
Nu pot sa salvez sufletul nimanui; mi-e rusine acum ca am indraznit sa cred ca am dreptul sa o fac - si al meu se stinge vazand cu ochii.
Mi-am pierdut speranta, nu pentru ca ceea ce am inceput sa fac nu avea sanse sa-mi reuseasca; ci pentru ca ar fi trist daca mi-ar reusi.
Barbatul pe care il iubesc, meseria pe care mi-am ales-o, obsesia mea cu frumusetea si perfectiunea – pe toate le dispretuiesc - si am muncit din greu pentru ele. Toate s-au dovedit a fi prostii iremediabile. Cine sunt eu sa va spun voua ce sa faceti?!
Sunt ca un peste pe uscat.
Mi se pare o prostie sa zaci pe nisip la soare toata ziua, dar ma simt un looser pentru ca nu fac plaja 'ca toata lumea'. Pentru ca ma sufoc. Pentru ca din nou, sunt al dracului de nefericita.
Si de data asta, nu mai e nimic de facut.
