Do I love you because you're beautiful

or are you beautiful because I love you?

~Richard Rodgers and Oscar Hammerstein II, Cinderella

E una din zilele alea cand ma simt cea mai ghinionista fata din lume; cand ma indoiesc de tot si toate, dar cel mai mult de mine, pt ca eu sunt parca singura care 'nu face sens' in poveste. 

Ce ghinion sa-l iubesc tocmai pe el. De ce mi s-a intamplat mie tocmai asta? De ce? Ce-am facut sa merit o asa povara? Chiar sa nu existe un El pentru mine in toata lumea asta? Unu care chiar sa vrea sa fie cu mine, sa nu-mi reflecte inapoi la nesfarsit propriile mele indoieli. Unu care sa fie capabil de un gest atat de lipsit de egoim cum este ala de a iubi pe cineva - altul decat tine insuti.

Il vad ca se straduie; ii inteleg intentiile; dar nu va fi niciodata un baietel adevarat in felul asta; o sa ramana un Pinochio, gata sa minta frumos ca sa pastreze o imagine. Nu, nu ca sa nu ma supar eu - i se rupe lui de ce simt eu. Minte ca lucrurile sa para frumoase in continuare. Ce sunt ele, nu conteaza. 

Cum naiba am ajuns eu in mizeria asta de poveste? 

Reflecta asta propria mea incertitudine interioara? propria mea dificultate de accepta un comittment? Propria mea frica de intimitate si dependenta emotionala de altul? 

Da, m-am indoit de el in secunda doi. In secunda unu m-a lovit ca un fulger, am simtit ca se invarte pamantul cu mine. Timpul s-a oprit in loc. Pentru o clipa l-am iubit fara sa ma gandesc la nimic, fara sa ma tem, fara sa sper. Doar pentru o clipa.
Apoi imediat mi s-a strans stomacul, presimtind deja avalansa de probleme si complicatii pe care le cara cu el oriune merge. Uhuu! Am avut dreptate. Mama, ce tare sunt! 

Pentru cineva care fuge atata de obligatii, mi-am gasit o puscarie tare frumoasa: sa ma invart mereu in jurul cozii - il iubesc, nu-l iubesc, il iubesc, nu-l iubesc. 
Nu vreau sa-l iubesc. Doamne, de ce el? De ce e tocmai el perfect petru mine? 

Ce bine de el - el e in siguranta; el nu simte nimic in carcasa lui acoperita cu platose. Trece prin viata ca gasca prin apa, nu se uda niciodata. "traieste clipa". Face ce pare cool la momentul respectiv, isi regizeaza momente memorabile. Un adevarat colectionar de experiente. Nu, nimic nu conteaza dincolo de 'acum'. Nu, nimic n-a contat, n-a insemnat nimic. Las' ca e mai bine sa nu am incredere in el, zice. 
Normal ca e mai bine - pentru el. Zero responabilitate pentru orice zice, orice face. Ca doar mi-a zis....  

Cum de-l pot iubi? Cum de mi se pare atat de frumos si de perfect cand sunt cu el? Ce sunt eu daca sunt in stare sa-l iubesc pe el - o minciuna? 

Sa ma rog sa minta si de data asta? Poate se da mare, poate i se pare lui cool sa nu-i pese de nimeni si de nimic. Poate-i e frica sa nu-l ranesc si d'aia face ce face el cand ii e frica... Ce frumos ar fi. Wishful thinking. Cine pe cine minte pana la urma?

Cine e omul pe care-l iubesc eu de atatia ani? 

Ce putem noi construi impreuna fara ca eu sa am incredere in el, in sentimentele lui pentru mine, in loialitatea lui fata de mine... fata de noi. Cum sa-mi pun eu viata in mainile unui om care se joaca mereu cu ea? 

Sunt toate astea simple naivitati? E cumva o relatie intre doi oameni maturi altceva decat m-am obisnuit eu sa cred? Asta e viitorul: fiecare pentru el? Fiecare pe drumul lui, fiecare protejandu-si interesele. Sunt sentimentele o chestie demodata? Intr-o lume plina de atractii si "oferte speciale", sunt alegerile univoce o chestie perimata? Omul sofisticat nu mai iubeste?


Generalizez degeaba incapacitatea unui om de a ma iubi pe mine. Asta e tot ce e. Nici mai mult, nici mai putin. 


Da, toata rabdarea din lume - rabdarea mea - poate 'construi' o relatie. A mai facut-o o data, odata de mult. Rabdare, strans din dinti si ambitie cat cuprinde: reteta succesului. Reteta 'relatiei perfecte' in ochii tuturor, mai putini ai mei. 
Ce-am invatat eu atunci, la sfarsitul celor 9 ani de "relatie"? Ca nu se merita. Ca asa cum era la inceput, asa o sa tot fie. Ca vointa unuia nu tine loc de dragoste cat pentru doi. Ca daca n-o simti, probabil nu este; si daca trebuie sa lupti pentru ea, in final platesti mai mult decat face si gustul ala amar nu se duce prea usor.  

E oare posibil pentru mine o poveste 'adevarata'? Vad ca repet aceleasi teme - iar, si iar. Minciuni, ambitii, promisiuni desarte. Sunt eu un om atat de puternic sa fiu mereu atrasa de oameni atat de slabi? Mint eu oare cand iubesc, e propria mea lasitate reflectata inapoi catre mine de barbatul care nu ma poate iubi, si nu ma poate alege? Ma tem eu atat de mult de ceea ce sustin ca vreau, cat sa manaresc mereu calea catre situatii imposibile? 

Nu vreau sa repet greselile trecutului. Nu vreau sa-l 'salvez' iar pe el de propriile lui temeri si indoieli. Nu vreau sa fac eu iar toata munca, doar pentru ca eu vreau, si pot, si inteleg ca o 'relatie' inseamna de fapt multa munca. Nu vreau sa-mi petrec tot restul vietii intrebandu-ma ce simte el de fapt pentru mine. Daca nu cumva e langa mine pentru ca eu am facut ca lucrurile sa fie usoare si comode, si la indemana.

O prietena imi spune ca 'asa sunt barbatii': mereu manati de impuls, niciodata constienti de ceea ce simt, fara sa simta de fapt altceva decat dorinta de moment. Mereu rationalizand post-factum. Poate, cine stie. Asta sustine si el. Barbatul meu frumos si perfect, care nu e de fapt al meu, nici frumos, nici perfect. Si probabil nu va fi niciodata altfel decat in mintea mea. Mintea mea nebuna.

E totul prea greu, prea urat, prea meschin. O sa-l pot oare privi vreodata in ochi fara teama ca o sa ma pierd in intuneric? O sa ma poata oare vreodata privi in ochi simtind ca ma iubeste si ma vrea doar pe mine? Nu in ciuda fricilor si indoielilor lui, ci tocmai pentru ca ele exista. 

O sa-i pot vreodata spune cat il iubesc fara sa-mi fie rusine de asta? Fara sa simt ca asta ma anuleaza si ma umileste, ma reduce la o gramada de carne fara minte, manata de sentimente stupide, fara fond.

Nu vreau doar o relatie. Vreau dragoste.
Dragoste nemanjita de interese de moment, nepatata de suferinte, si minciuni, si indoieli. Din aia care dureaza toata viata. 

Se poate? 

“Prove yourself 
brave, truthful and unselfish 
and someday 
you will be a real boy“.