10 of Wands, Rider Waite Tarot
“Undeva, intr-un tinut indepartat, traia o printesa pe nume Turandot, fiica regelui Turan. ("dokht" -> dokhtar (daughter) si Turan – cu sensul peiorativ de primitiv, barbar).
Un blestem teribil se abatuse asupra printesei – orice print care vroia sa se insoare cu ea, trebuia sa raspunda correct la 3 ghicitori. Daca nu stia raspunsul, isi pierdea capul.
In ziua aceea, multimea insetata de sange aclama executia Printului Persiei care tocmai esuase sa raspunda la cele 3 ghicitori ale printesei Turandot. In mijlocul acestei multimi, un tanar calator isi intalneste tatal pe care-l credea pierdut. Acesta este printul Calaf, fiul regelui Timur, exilat din Tartaria cucerita. Impreuna cu regele e si o servitoare, Liu, singura care i-a mai ramas credinciaosa batranului rege. Liu ii marturiseste lui Calaf ca loialitatea i-a fost castigata cu un zambet pe care Printul il aruncase cu mult timp in urma.
Multimea cere extaziata ca executia sa aiba loc, si Printesa Turandot refuza inca o data sa-i salveze viata printului invins. Nici nu s-a rostogolit capul printului ucis, ca necunoscutul inca Print Calaf, indragostit pe loc de Turandot, anunta ca vrea sa fie supus incercarii celor 3 ghicitori – batand de 3 ori gongul si strigand numele printesei de 3 ori. Nimic nu-l poate face pe print sa se razgandeasca.
Inainte de a-i spune noului pretendent ghicitorile, Turandot ii explica sursa blestemului: Lou-Ling, o printesa care condusese singura cu success multi ani imparatia fusese brutal cucerita de catre un Print, care pusese astfel capat prosperitatii Imparatiei. Ca raspuns, Lou-Ling jurase ca niciodata, niciun barbat nu o va mai poseda nici pe ea, nici Imparatia ei.
Turandot ii pune lui Calaf cele 3 ghicitori, si Calaf raspunde correct la fiecare dintre ele:
1.Ce se naste in fiecare noapte si moare in zori? Speranta.
2.Ce luceste rosu si cald, dar nu e foc? Sangele.
3.Ce e rece ca ghiata, dar arde ca focul? Turandot.
Desi ghicitorile au fost rezolvate correct, Turandot isi roaga tatal sa n-o abadoneze strainului. Miscat de spaima printesei, Calaf ii face o propunere surprinzatoare: daca reuseste sa-I afle numele pana a doua zi in zori, isi va pierde si el viata ca toti ceilalti printi inaintea lui, si printesa Turandot nu va mai trebui sa se marite cu el.
In tot orasul, nimeni nu doarme in noaptea aceea. In timp ce multimea insetata de sange incearca sa-I smulga lui Calaf secretul numelui sau, Turandot ii tortureaza pe batranul rege si pe servitoarea lui. Anuntand ca doar ea singura cunoaste secretul printului, Liu se sinucide in numele dragostei ei pt Calaf.
Fata in fata cu Turandot, Calaf ii fura un sarut, apoi ii sopteste printesei la ureche cum il cheama, punandu-si soarta in mainile ei. Spre nemultumirea multimii, Turandot esueaza in incercarea ei de a scapa de maritisul cu Printul, spunand ca numele lui este Dragoste. “
Ce avem noi aici?
O poveste despre puterea
Numelui asupra celui pe care il numeste, il identifica.
Multe mituri si povesti reiau aceiasi tema. Lucrurile numite sunt aduse la viata - se insufletesc (capata un suflet). A sti numele cuiva iti da puterea de posesiune asupra lui, si – ca toate lucrurile care iti apartin pe drept, ii poti decide viata sau moartea. Motiv pt care, vrajitorii puternici aveau grija sa-si tina secret adevaratul nume, pastrandu-si puterea de autodeterminare intacta. Numele secret al lui Dumnezeu deschide multe usi si pecetluieste multe secrete.
Printii isi pierd capul nu pt ca nu stiu ca-l foloseasca, ci pt ca cele 3 ghicitori sunt extrem de subiective si personale. Ceea ce le lipseste pentru a raspunde corect este aceasta conexiune personala cu ‘fiica barbarului’ (anima). Prin cele 3 ghicitori, printesa alta data luata cu forta, nu cere o cunoaste obiectiva a lumii, ci ii cere pretendentului sa o cuoasca pe ea, viata ei interioara.
Simplist, povestea celor 3 ghicitori pt care barbatii isi pierd capul/viata ar putea fi redusa la atat de mediatizatul mister
“
ce vor femeile?”
Ce ar putea fi mai clar decat faptul ca barbatii cad pe capete tocmai ptr ca si le folosesc exagerat, chiar si cand nu e nevoie de ele – pt ca se identifica cu ele in detrimentul celorlalte laturi care le raman
in umbra.
Multe lucruri mor noaptea si renasc in zori.
Pentru Turandot, raspunsul corect era Speranta. Si numai jumatatea ei de drept, barbatul care privind-o pe ea, se vede pe sine in oglinda, poate sti raspunsul corect. Noaptea Printesa merge la culcare deznadajduita: inca un barbat care pretindea ca o iubeste nu reuseste sa vada dincolo de aparente, nu reuseste sa o vada cu adevarat pe Ea: rece ca ghiata in aparenta, arzand ca focul dincolo de privirile iscoditoare ale neavenitilor.
Printii mincinosi trebuie sa moara, pt ca identitatea lor este una falsa - iar adevarata lor indentitate a murit nefiind recunoscuta si imbratisata ca atare, inlocuita cu minciuna. Pt ca s-au identificat cu o minciuna care a fost descoperita – nu stiau raspunsul corect, nu iubeau cu adevarat. Din acelasi motiv Liu isi pune singura capat vietii, ducand cu sine secretul numelui celui pe care il iubeste, dar care n-o iubeste la randul lui. Numele lui a ucis-o pe ea, la fel de bine cum l-ar fi putut ucide pe el. Cine nu-si recunoaste imaginea reflectata in oglinda, isi gaseste moartea in ea. Si Liu s-a identificat gresit, s-a privit in alta oglinda si a cazut in ea.
Care e numele meu? Care e al Tatalui meu nume? Cine sunt eu, calator azi prin lume?
Calaf se descopera pe sine in Turandot, motiv pt care – o data ce are aceasta revelatie – ii ofera printesei o dilema in oglinda: eu stiu cine esti tu cu adevarat, tu stii cine sunt eu? Problema reciprocitatii care o ucide pe Liu i se ridica si lui Calaf. Unitatea dintre Yin si Yang are la baza faptul ca fiecare il recunoaste pe celalalt ca fiind sine, in oglinda, si impreuna, acelasi unu.
Numele Tatalui poarta in sine puterea misterului, pt ca numele Mamei este de obicei bine cunoscut. Mama, elementul Pamant, material, corporal, ne este intodeauna mai la indemana, cumva. O recunoastem cu usurinta – si recunoscand-o, ne identificam cu ea.
Dar fiecare dintre noi existam la 3 niveluri de energie:
fizic (corp),
emotional (suflet) si
spiritual (spirit). Aceleasi 3 niveluri le regasim
In Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh – pe care gresit le identificam a fi masculine.
Daca Tatal reprezinta aspectul activ al naturii lucrurilor, Fiul o reprezinta de fapt pe Mama – principiul pasiv-receptiv, in aspectul fecunditatii ei, potentialului ei datator de viata - activat doar prin uniunea cu Tatal, principiul activ. Transformarea Mamei in Fiu reprezinta de fapt uniunea dintre Mama – fizic, corp, pamant, si Tata – spirit, cuvant, aer.
Apa, care fecundeaza pamantul asa cum Sf Duh a fecundat-o pe Maria, este elementul emotie, suflet – si numele ei este Dragoste, asa cum corect o identifica si Turandot. Legatura secreta dintre Mama si Tata, care da nastere uniunii in care se regasesc amandoi, si prin care in acelasi timp se pierd si mor, lasand loc noului, Fiului, sau Fiicei (dupa chipul si asemanarea lor).
Am devenit atat de orbi incat nu ne mai vedem pe noi insine in oglinda. Orbirea in sine opreste accesul la lumea exterioara, fortand o concentrare a atentiei in interior. Daca nu te mai vezi in afara, unde in alta parte sa te cauti?
Problemele de vedere reflecta intotdeauna o legatura sufocanta cu o mama dominatoare, intrusiva, care isi vrea copilul numai pt ea (care refuza sa se dea la o parte, refuza sa moara pt a face loc vietii noi). Elementul Pamant/material fiind deja in exces, accesul la mai mult este taiat, pentru a fi facilitat accesul la elementul lipsa, Spiritul – tatal absent.
Sa porti ochelari iti da iluzia ca ai recapatat ceea ce pierdusei - cand, in realitate, te indeparteaza si mai mult de adevarata solutie – iti ofera o carja sa mergi, dar in directia gresita.
Ce mi-a venit?
Well, intr-o zi cu soare, cam acum o luna, m-am trezit ca nu mai pot merge. As zice brusc, dar ar fi nedrept fata de multele dureri de genunchi peste care am trecut cu prea multa usurinta. Ca intotdeauna,
am cedat presiunilor oamenilor de bine
si am mers sa caut o explicatie la oamenii in alb (mai nou in verde, roz, bleu, dupa preferinte). Diagnosticul nu are nicio relevanta, asa cum solutia nu face decat sa ma ingrozeasca si mai tare – am lasat deja de prea multe ori strainii sa taie bucati din mine, bucati pe care nu i-a interesat sa le inteleaga inainte de a le inlatura.
Dupa ce mi-am linistit copilul adaptat din mine facand ceea ce un om ‘civilizat’ face (ignorandu-si natura complexa, reducandu-se pe sine la o halca de carne, ignorand absurditatea explicatiilor cauzale in universul post Eistenin si Bell), am facut ceea ce fac eu cel mai bine: mi-am pus intrebari de bun simt
De ce acum? De asta?
Apoi au venit de la sine:
la ce ma obliga? De la ce ma opreste?
Si cumva, urmand firul rosu (firul sangelui, al orginii, al apartenentei ereditare), am ajuns la singura intrebare care conteaza:
cine sunt eu? de unde vin si incotro ma indrept? de ce intr-acolo? Si vechea poveste a copilariei mele mi-a revenit in minte – “… calator azi prin lume”. Povestea printului ratacitor care se regaseste cu riscul de a-si pierde viata.
Nu cred ca o sa mor din asta, dar toata viata mi-a trecut prin fata ochilor. Ai dintr-o data al naibii de mult timp la dispozitie cand esti fortat sa stai cuminte in pat, saptamani la rand, fara sa te poti misca.
Cred ca viata iti trece prin fata ochilor in momentul dinaintea mortii ca o balanta,
o
trecere in revista a trecutului in fata unui moment de trecere inspre viitor, in fata unei Porti. In tarot, Moartea se mai cheama si Marea Trecere sau Marea Transformare. Ceva trebuie sa moara, ca restul sa mearga inainte, si dupa principiul vaselor comunicante, daca nu moare ceva spiritual sau emotional, moare ceva fizic. Dar ceva trebuie sa moara, ca sa faca loc, sa elibereze energia prizoniera (enegia legata).
Dar de ce nu-mi mai pot indoi deloc genunchii?
In primele 2 saptamni de teroare, si sa-mi tin picioarele drepte, intinse, era atat de dureros ca-mi provoca greata. Puteam sta pe burta, apasandu-mi stomacul care se revolta, dar nu pentru mult timp (in stomac, sunt procesate emotiile, mai ales furia si frica). Ca un compromis, am reusit sa supravietuiesc tinandu-mi artificial, cu multe perne, picioatele intr-o pozitie semi-indoita.
Indoirea genunchilor are fara indoiala o legatura directa cu tema umilinta. Omul ingenunchiat e omul supus, tributar, care cere su primeste ceva pe degeaba, care cerseste sau primeste – indurare, ajutor, recunoastere.
In mers, articulatia genunchlor cu complicatele ei parghii permite o flexibilitate in lupta impotriva gravitatiei, ne permite sa stam, intre cer si pamant,
sa ne mentinem pozitia,
sa stam drept sustinand-o,
sa inaintam pe drumul nostru, ne amortizeaza
caderile, ne sustine in
sarituri – peste obstacolele ridicate de mama-pamant,
si salturi - aspirational, catre spiritul-tata.
Imi lipsise oare aceasta flexibilitate? Ma apropiasem prea mult de pamant, intr-o inacceptabila si continua umilinta? Chiar si acum, cand pot iar sa merg, singura pozitie care imi e permisa e una de mijloc. Daca indoi prea mult genunchiul, durerea aia sfasietoare, care-mi strapunge parca intreaga fiinta, revine cu toata puterea nestirbita.
Ruediger Dahlke, in “Boala ca sansa”, imi spune ca
“orice boala e expresia unei idei scufundate in corp, a unui model care lipseste din constiinta”. Citindu-I cartea in cautare de solutii pt inexplicabila mea problema, modelul vaselor comunicante nu m-a parasit nicio clipa. Daca energia e respinsa din constiinta, ea va creste in corp, pt ca niciodata nu se pierde.
Mai spune si ca fiecare boala are o cauza materiala, identificabila de obicei in trecut, dar si model de dezvoltare specific care se indreapta catre un scop viitor, un sens.
Tarotul imi ofera propria lui interpretare pt dilema mea:
10 of Wands. Imaginea omului care duce prea mult, singur. Omul infrant, ingenunchiat de greutatea care il apasa - sau care il treage in jos. Sigur, o imagine superba si impresionanta prin potrivire (din 72 de carti, sansa putea alege orice altceva).
Wands/Bate reprezinta elementul Foc – Inspiratie, Intuitie, Energie - si ne apar sub forma unor bate - alea cu care lupti, sau in care te sprijini. Si nu ma mira deloc ca personajul meu duce 10 bete, 10 carje pentru un efort "supraomenesc".
(in limbaj psihologic, un conflict psihic solicita din ce in ce mai multa energie, pe care o deturneaza de la alte activitati, pana cand intreaga energie disponibila e blocata la acest nivel)
Mergeam oare in directia gresita?
Ma incapatanam sa urnesc muntii din loc, ca un om neintelept ce sunt? (daca muntele
te recunoaste drept stapan - daca-i cunosti numele - vine el la tine)
In ziua in care n-am mai putut sa merg, trebuia sa ma apuc de treaba. Era totul planificat, decis. Vacanta mea, oficial, incheiata, impachetata, pusa deoparte. Si apoi asta, care m-a fortat, ad-literam,
sa ma opresc, sa stau. Vroiam sa merg mai departe, si corpul meu a strigat ingrozit:
– Nu acum! (Nu intr-acolo?) Trebuie mai intai sa ne gandim.
La ce?
