Si s-a prabusit cerul. Peste mine. Ma sufoca. Ii vad miscandu-se in jurul meu, lent, vocile lor ajung pana la mine un murmur indepartat. Ii vad? Imi privesc mainile: straine; imi aud inima batand. Greoi, stangaci, ezitant. Macar o gura de aer. Prelung.
Zgomotul brusc ma zapaceste. Imi amorteste timpanele. O sa inchid ochii. Un pic.
Reinsufletiti, ii vad pe toti in jurul meu, grabiti. Ma ametesc. Ma apuc de treaba. Am atatea de facut. Si atat de putin timp! Atat de putin
…
Pasii mei rasuna in linistea noptii. Unul dupa altul, felinarele se oglindesc miscator. Un trecator ma scruteaza cu privirea, si sunt gata sa i-o tai. Scurt si rece.
Il resimt intrusiv, bagacios, scotocindu-mi sufletul cu ignoranta lui. Lasati-ma in pace! Cer prea mult ?!? Altii par sa aiba atatea! Eu n-am indraznit macar sa sper… sa cred… de ce ?
Am jucat corect... n-am facut rau nimanui! Am incercat sa-I protejez pe toti… cu pretul… cu orice pret! nu m-am gandit macar la mine… la ce vroiam eu… mi-a fost frica! Atat de frica...
Respiratia unui gand ar fi putut sa strice totul. Tot ce-am dorit vreodata, tot ce-am sperat. Ce ti-am facut eu tie vreodata? Cu ce ti-am gresit ? Ce am facut sa merit asta? E atat de nedrept!! ce fel de dumnezeu esti tu sa lasi asta sa se intample? Sa mi s e intample... Te-ai jucat cu mine ? atata rautate !? rautatea gratuita ma zapaceste. Ma paralizeaza. De ce sa te joci cu mine ? de ce sa-mi arati cum ar putea fi… cat de frumos… sa-mi arati ca aveam dreptate sa-mi doresc asta... Sa-mi arati cat de mica si neinsemnata sunt.
In cele mai grele clipe, intotdeauna, am avut incredere ca o s a fie bine , pana la urma. Cat de naiva am fost! Viata nu va mai fi niciodata la fel… viata?!? Ce sens ar mai putea avea acum? Pentru ce? Acum cand stiu… acum cand vad cum totul se poate prabusi peste tine si tot ce poti sa faci este sa privesti... neputiincios ...Ce mi-as mai putea dori acum ? am avut totul...am fost atat de aproape... si n-am putut... n-am fost in stare... n-am stiut cum ... sa ma agat… sa lupt ... sa pastrez .... ceea ce aveam. Ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Totul. Pentru mine. Vreau sa mor... sa nu ma mai doara.
Plang. Tot timpul. Sa ma apar. Plang. Cata neputinta de a-mi invinge propriile emotii! cata ironie ! sa lupt cu ele. Sa lupt cu mine insami. Nu mai stiu de ce plang. A trecut timpul, am uitat... Plang tacut. Sa nu ma auda nimeni.. Plang. Sa nu ma stie nimeni. Mereu intre furie si disperare.. .si mihnirea care ma cuprinde, ma ineaca, ma sufoca. Respir adanc Fiecare gura de aer ma nedumereste. Sunt atat de obosita....
E prea tarziu. Prea tarziu. Trebuie sa inteleg asta. Sa accept.. N-a fost sa fie...nu pentru mine oricum... nu pentru mine... cat de neinsemnate sunt visele, si sperantele mele, suferinta mea... dragostea mea
s-a sfarsit.
Stages of Grief (stadiile suferintei)
1-Numbness (Amortirea simturilor)
2-Denial (negare) and Isolation(izolare)
3-Anger (furie)
4-Depression (depresie=furie catre tine insuti/insati)
5-Accepting the Loss (acceptarea pierderii)
6-Releasing the Emotions of Grief (eliberarea emotiilor – exprimarea mihnirii)
7-Reinvesting Emotional Energy in the Present (reinvestirea energiei eliberate in prezent).