asta nu e o metafora; nu e un dialog imaginar cu mine insami. a existat o alta cristina in viata mea... intr-o alta viata. si niste hartii uitate pe fundul unei cutii au readus-o in prezent de parca ar fi fost ieri...
nu stiu, zau! uneori as vrea sa nu fiu atat de perfectionista, sa nu incerc atat de tare sa fac lucrurile 'cum trebuie'; poate anumite lucruri merita ingropate, si uitate. Poate e bine sa ai niste scheleti undeva pe fundul unei cutii; poate uneori e mai bine sa renunti pur si simplu; sa o lasi balta.
anumite relatii pur si simplu nu merg; nu conteaza ce faci, sau ce nu faci, nu conteaza cine si cat iubeste, uraste, raneste, inseala, tradeaza… uneori, sentimentul ala de conexiune magica cu un altul e doar o capcana – iti promite uniunea perfecta (apropiere, intimitate, … whatever), si te trezesti zbatandu-te intr-o gramada de cacat (care pana sa zici ‘shit!’ devine Viata Ta).
Si pe urma, ai de ales: faci dus si pretinzi ca “nu s-a intamplat nimic” sau “lupti” - incerci sa intelegi ce s-a intamplat… unde s-a gresit… ce poti face ca “sa fie bine”.
as vrea sa pot lupta petru mine asa cum lupt pentru altii; altii care nici macar nu stiu cum de-au devenit atat de importanti.
as vrea sa pot renunta la sentimentele mele pentru ceilalti asa cum renunt la visele mele, la dorintele si nevoile mele… cum? cand? devine un strain mai important de cat mine insami?