“Zeii îl osândiră pe Sisif sa rostogoleasca întruna o stâncă până în varful unui munte, de unde piatra cadea dusa de propria ei greutate. Socotisera cu oarecare dreptate ca nu exista pedeapsa mai crancena decât munca zadarnica fără speranta.”
“Toata bucuria tacuta a lui Sisif e aici. Destinul sau îi apartine. Stanca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contempla chinul, face sa amuteasca toti idolii."
"În acea clipa subtila când omul se apleaca asupra vietii sale – Sisif intorcandu-se la stanca – contempla acel sir de fapte fără legatura care devine propriul sau destin, creat de el, unit sub privirea amintirilor sale şi, în curand, pecetluit de moarte."
Albert Camus – Mitul lui Sisif; citat din manualul de filosofie de cls a XII-a, editia... 96?