August 26, 2007

“Did I Walk Or Did You Run? What’s The Way To Love Someone?”




Ma intreb daca ar trebui sa explicitez povestea aia scandinava… In ultimii ani, simbolurile au devenit pentru mine o a doua limba, o eliberare de limitarile limbajului obisnuit. Dar o discutie in contradictoriu cu cineva mi-a ridicat o noua problema. Cat de personale si interpretabile sunt simbolurile? Cat de maleabile sunt, cat de …personalizabile? (sper ca Jung nu se rasuceste acum in mormant. Calm! Calm! Ne punem intrebarea ca sa o lamurim. Atat. Orice intrebare e valida. Pana cand desconspiram motivele ei :-)

Ma rog, intre timp am inteles mai bine ‘lupta de eliberare’ dusa de persoana respectiva impotriva oricarei rigori sau restrictii. Dar nevoia de ‘liberatate’ e alt subiect. Povestea noastra depinde mult de simboluri si de receptarea lor – de cele mai multe ori inconstienta. Dar multimea de sensuri care-i corespunde unui simbol e… intotdeauna acceasi, in masura in care poti spune asta despre ceva infinit, intr-un univers in care toate se inrudesc cu toate.


Una din capcanele simbolismului este aceea ca ‘poti reprezenta ceva prin orice’. Sigur. Teoretic, poti. Practic, nu vrei sa faci asta decat daca te atrage ideea de am muri cu ‘secretul’ in brate; pentru ca, daca vrei ca altcineva sa-ti descifreze mesajul, trebuie sa faci doua lucruri: 1. sa te exprimi intr-un cod re-cunoscut 2. sa oferi legenda codului tau.

Simbolurile, in forma lor ‘arhetipala’ (aia pe care ar apara-o Jung si de dincolo de moarte) sunt un fel de cod implantat adanc in inconstientul nostru (colectiv, desigur). Noi toti stim, instinctiv, cum sa-l decodificam. Intelegem mesajul automat, fara effort constient. Ce-i drept, multi dintr noi facem asta automat, si nu constientizam nici procesul, nici mesajul receptat. Ne-am pierdut exercitiul.

Nu-i problema, e tratabila chestia – printr-o lectura unui dictionar de simboluri (ala in 3 volume e rezonabil). Daca aveti ‘muschi’, rabdare si o pasiune pentru povesti, mituri si legende (prin ‘pasiune’ inteleg si un bagaj zdravan de cunostinte, fara de care te uiti ca matza’n calendar) – poti incerca Jung. Chiar daca n-o sa pricepi mare lucru de la inceput, iti garantez niste vise fantastice si puternice. (nu stiu de voi, dar eu cand nu visez, ma simt ‘singura’).



O chestie interesanta si utila pt noi toti ar fi ce a inteles fiecare din povestea de mai jos. E ca la plansele Rorschach : ce vezi tu aici? Ceea ce ne intereseaza sunt bucatile de poveste incarcate emotional pentru fiecare – alea care te-au facut sa tresari, sa razi, sa plangi, sa misti nervos din picior, sa vrei sa pleci, sa bei apa, sa tusesti…. alea pe care ti le mai amintesti si dupa mult timp.

Secretul succesului este, din nou, sinceritatea. Daca te minti singur, iti furi singur caciula. Incep eu, ca-s mai curajoasa


Primul lucru care m-a surprins si care, in plus, a trezit in mine un cald sentiment de recunoastere si validare, a fost frica.

Dupa toate filmele americane si povestile nemuritoare pe care le-am incorporat, pt mine ‘dragostea’ vine cu “fluturi in stomac”, “ameteala”, “fior pe sina spinarii” – in niciun caz n-as fi recunoscut-o in spatele unei frici atat de mari incat sa vrei sa fugi. Well, mea culpa ar fi ca exact asa am facut in viata reala – n-am recunoscut-o.

S-a intamplat acum trei ani sa ma indragostesc de cineva, cineva care ma facea ad-literam sa fug. De fapt, in noaptea dinaintea primului nostru ‘date’, n-am putut deloc sa dorm, sau sa stau locului. Mintea mea de psiholog ‘normal’ a recunscut atacul de panica in acea terifianta iminenta a mortii. Inexplicabila, covarsitoare, paralizanta. Intr-o incercare (disperata?) de a ma salva de sursa de stres, mi-am spus ca nu putea fi dragoste ceea ce simteam si am luat o decizie (jnconstienta) de a-l respinge pe El. El era de vina, nu?

Va mai amintiti articolul meu “catch me when I fall?”. P’asta am invata-o de la papa Jung: sa 'vad' chestii cu sens luand ad-literam expresii verbale si/sau in originea lor. Englezii au niste expresii interesante. Ei ii zic “falling in love” [a cadea in dragoste; a te in-dragosti]. Stim toti ca e nashpa cand cazi. Dap: poti sa si mori! (simptom definitoriu al ataclui de panica ;-)

Sentimentul lipsei de control (asupra corpului tau, asupra vietii tale) e nashpa. E terifiant. Banuiesc ca ai timp sa-l constientizezi cand cazi de sus, de undeva. Cateva secunde bune de “omg! omg! Ma prabusesc!”. Pe urma, asa cum stim foarte bine, cand cazi te lovesti, faci buba. Curge/nu-curge sange, oricum o parte din tine e anihilata pt o vreme. Distrusa. Tre sa stai la pat :-)

D’aia ziceam eu atunci, intr-un dialog imaginar cu El (imaginar, ca nu cred ca a avut rabdare sa citeasca, si nici nu cred ca a inteles; ca e un barbat ‘normal’)- ii ziceam “prinde-ma cand ma prabusesc. Eu imi asum riscul asta (ma indragostesc de tine), imi infrang frica (groaza!), dar da si tu o mana de ajutor! De exemplu, asigura-ma ca n-o sa ma omoare... ca o sa fie okay.”


O alta chestie care cred ca rezoneaza bine in orice suflet de femeie ‘educata’ (in cultura Playboy/Cosmopolitan) este, inversand povestea, momentul in care el se ingrozeste de ea cand o vede.

Stiu, stiu - in povestea asta scandinava, el a scos din apa un schelet. La naiba, oricine s-ar fi speriat! Stiu. Nu sunt eu chiar asa urata. Nu? :-) (zambet nervos, cautand validare). Dar hai sa o citesc simbolic (asa cum ar trebui citita si biblia ;-). ‘Scosul ei din apa’ e cod pentru o proiectie inconstienta, pentru constientizarea unui continut inconstient. (apa=inconstient; scos din apa = constientizare; realizare). Deci, simbolic, asta e momentul in care el recunoaste in ea (proiectia) ceva de care ii e lui frica (intimitatea? Nevoia de intimitate? Frica de intimitate? Who knows? Fiecare stie pentru el ;-)

De ce mi s-a facut mie frica in noaptea aia? Naiba stie! Ma gandesc la asta de trei ani, si inca nu stiu (si stiu ca nu stiu pt ca nevoia de sens a ramas puternica; cand clarifici, iti gasesti linistea – the truth will set you free ;-). Am mai multe variante – poate toate sunt ‘adevarate’. Suntem fiinte complexe – raspunsul nu e niciodata simplu.

"Era prea frumos ca sa fie adevarat. Era o smecherie la mijloc! Mi se parea incredibil ca sentimentele noastre erau reciproce. Cum era posibil? Chiar ma iubea? No way! Aaah. Dar stai putin! Era doar inceputul. Ar fi urmat apropierea si intimitatea… M-ar fi cunoscut mai bine si ar fi descoperit ca nu eram asa grozava (si deci, nu meritam sa ma iubeasca) si... m-ar fi sufocat!" (simptom cunoscut al atacului de panica). Mie imi era frica de intimitate. Mie! Eu ma sufocam. Eu am fugit. De fiecare data.

E atat de simplu cu cei de care, de fapt, nu-ti pasa, nu? Dar cand gasesti persoana "potrivita", totul devine al naibii de greu. Pe el… pe el nu pot sa-l refuz (nici macar acum). Nu pot sa-l ranesc si, de cate ori ma raneaste el, sunt incapabila sa ma apar. Cred, chiar cred asta, ca l-as lasa sa ma omoare - fara nici o impotrivire. E ca si cum instinctele mele de conservare sunt anulate total. Acel ‘fa ce vrei cu mine’ din romanele de dragoste ieftine? O fi ceva adevarat si acolo, ca prea au succes, huh? Naiba stie!

Cum sa nu-ti fie frica de asa ceva? Cum sa nu fugi? Well… si pescarul nostru a fugit. (subtil, huh – ca personajul e ‘pescar’ – cel care ‘scoate chestii din apa’; adica cel care activeaza contnuturi inconstiente; cel care incearca sa se cunoasca mai bine). Mi-a placut ca, in fuga lui, a tarat-o si pe ea dupa el. Avem si un proverb pe tema asta: frica te urmareste oriunde, oricat de tare ai fugi. Logic, pt ca e 'in tine'.


Si eu am incercat de atatea ori sa fug de el, sa-l anulez prin distanta, tacere, respingere. Dar ramasa singura cu mine insami, el era mereu acolo. Am ras cand mi-a spus ca-i e frica de ‘implicatii’. (in primul rand pt ca i-a luat cam mult sa se prinda). Si pe urma... Hei, pariez ca mie mi-e muuuult mai frica decat ti-e tie! Care dintre noi fuge mai tare? Care dintre noi fuge primul? Oops: ma tem ca eu.

In caz ca n-ai observat ;-) bataile inimii lui au transformat-o pe ea din ceva terifiant si ingrozitor in ceva uman, frumos, tangibil. Face your fear, eh?

E ca’n cosmarurile alea repetitive in care esti absolut ingrozit de ‘ceva’ – fara forma, fara sens – pt ca, dupa mai multe ‘confruntari’, cand in sfarsit iti iei inima’n dinti si, in loc sa fugi, iti privesti frica ‘in ochi’, descoperi cu surprindere ca nu e nimic ingrozitor acolo. Asta e momentul in care interegrezi un continut inconstient – o parte din tine, necunoscuta pana atunci (monstrul indescifrabil) este activata, este integrata in tine. De obicei, visul asta coincide (si noi stim ca nu exista coincidente, nu?) cu ceva din viata ‘reala’ – un succes, o realizare, o transformare personala.

De ce transformarea ei a avut loc in timp ce el dormea, e (inca) un mister pt mine. Ce-i drept, e drept: omul isi infransese groaza; isi castigase linistea. Poate pt ca transformarile se intampla pe nesimtite – te trezesti doar intr-o dimineata un ‘alt om’. Ea, la urma urmei, era o parte din el, necunoscuta lui pana atunci. Nici macar ‘lipsa ei' nu-i era cunoscuta. In dimineata in care a plecat la ‘pescuit’, din cate stia e, viata lui era "completa". Dar in inconstient, ‘dormea’ nevoia de "mai mult".



Oh. faza aia cu 70% apa? e un fapt stiintific, nu? Simbolic vorbind, suntem 70% EMOTIE. Dar ne prefacem destul de bine, nu? (ca suntem fiinte rationale, ca avem motive 'serioase', blah-blah-blah) .



titlul - "Vision Of You", Belinda Carlisle; o lectura educativa (artistii sunt mai pe faza cu chestiile astea)


Disclaimer: sunt si eu om! Ar fi o prostie imensa sa dai vina pe celalalt pt frica ta. Ca celalalt te-ar putea ajuta, asta e clar. Dar ce ne facem cand si el traieste 'aceeasi poveste'?

August 05, 2007

70% APA (Spune-mi de cine ti-e frica, ca sa-ti spun pe cine iubesti)


“Ceea ce facuse ea il suparase foarte tare pe tatal ei. Ce anume era, nimeni nu-si mai aduce aminte. Dar tatal ei fusese atat de furios incat o tarase pana pe stanci, si de acolo ii facuse vant in apele involburate ale marii.

Mult timp a trecut dupa aceea – nimeni nu mai stie cat – si ea a asteptat tacuta in adancuri. Vietatile marii s-au hranit din carnea ei, astfel incat cu timpul, din corpul ei nu mai ramasese decat scheletul – si acela ingalbenit de vreme si acoperit de corali si alge.


Intre timp, povestea ei devenise legenda, iar locul in care fusese aruncata de catre tatal ei capatase renumele de a fi bantuit. Oamenii se temeau de Doamna din Adancuri, si apele involburate spargandu-se de stanci ii umpleau de spaima si-I faceau sa ocoleasca cu grija zona.

Si alt timp a trecut, mult, nimeni nu mai stie cat, pana-ntr-o zi cand un pescar nou se abatu prin apele acelea involburate. Poate nu auzise legenda, poate era mai curajos decat altii – nu se mai stie. Apele pustii, ocolite de toate navele de la mare distanta, I s-au parut pascarului numai bune pentru o prada bogata, si plin de entuziasm si-a aruncat navodul. Se gandea probabil ca, chiar daca nu ar fi prins nimic, nu avea totusi nimic de pierdut.

Cand navodul aruncat in adancuri a inceput sa atarne greu, pescarul s-a bucurat teribil: “am prins probabil un peste mare! O captura importanta” si-a zis, si plin de energie si de entuziasm a inceput sa traga navodul afara din apa.


Ea se trezi brusc, smulsa din patul moale de alge. Incerca sa se impotriveasca, dar cu cat se zbatea mai tare, cu atat oasele i se impleteau si mai tare in sforile navodului lui – pana cand, dandu-si seama ca nu se poate opune, sa lasa trasa spre suprafata.

Nu se stie de ce, pescarul se intoarsese cu spatele catre navodul care iesea din apa, astfel incat o vazu d’abia cand intreg scheletul atarna deasupra valurilor. O privire scurta a fost indeajuns ca sa-l umple de groaza. Ea era, cu siguranta, cel mai infricosator lucru pe care-l vazuse vreodata.
Doar o secunda a stat asa, incremenit, paralizat de frica, apoi, cu o zmucitura, el incerca sa o zvarle inapoi in valuri. Dar ea era atat de bine prinsa in navod, ca efortul lui fu zadarnic. O porni atunci catre tarm, vaslind din ce in ce mai tare, din ce in ce mai repede, incercand din toate puterile lui sa scape de grozavia pe care o scosese din adancuri. Dar ea, prinsa in navodul lui, il urma indeaproape, fara sa se poate impotrivi.

Ajuns la tarm, pescarul isi abandona barca, si o rupse la fuga. Frica ii dadea puteri supra-omenesti, si cu toate astea ea era mereu cu doar cativa pasi in urma lui. Epuizat, ajunse acasa si tranti usa dupa el, ferecand-o cu toate lacatele, in sfarsit sigur ca a scapat si ca e in siguranta. Dar cand aprinse lampa, o decoperi cu groaza acolo, tacuta, ghemuita intr-un colt, ferindu-si fata, ca sa nu-l sperie si mai tare.


Nu se stie daca lumina lumanarii o facu sa arate mai putin infricosatoare, sau daca el, obosit de atata alergat, nu mai avea puterea sa se impotriveasca. Fapt este ca de data asta, in loc sa-si intoarca privirea ingrozit, el indrazni sa o priveasca. Si cu cat o privea mai mult, frica i se risipea. Astfel incat, dupa un timp, el se linisti, si privind-o, isi dadu in sfarsit seama ca biata creatura era prinsa inca in sforile navodului lui, si ca fara sa stie, el insusi o tarase cu el pana acasa.

Nemaifiindu-i frica, el se apropie de ea si cu mare grija, o ajuta sa-si elibereze oasele din sforile navodului, apoi se intoarse la locul lui si continua sa o priveasca cu curiozitate. Stinghera, simtindu-se expusa sub privirile lui, ea se cuibari mai bine in coltul ei, fara sa-si ridice fata. Intr-un tarziu, rapus de oboseala, el adormi.

Eliberata de privirile lui necrutatoare, reusi si ea sa se linisteasca. Bataile inimii lui rasunau in intuneric, si ritmul ii coplesi mintea. Si cu cat le asculta, cu atat se simtea mai atrasa, irezistibil catre el, pana cand se trezi langa el, magaiindu-i parul, inspirand cu nesat caldura degajata de corpul lui. Ca vrajita, isi trecu degetele descarnate peste corpul lui, avida sa–i simta pielea, sa-i simta caldura.

Cand isi lipi mana de pieptul lui, inima lui salta brusc. Isi trase mana, speriata – dar observa cu surprindere ca inima lui ii statea acum in palma, batand in continuare ritmul acela obsedant, care-i cuprinse corpul, si-l facu sa vibreze. Din inima lui se scurse lin un fior, care se raspandi de-a lungul oaselor ei, in ritmul batailor inimii, si carnea incepu sa creasca pe ele, si organe, si piele, si toate cele – pana cand, intr-un tarziu, spre dimineata, ea se trezi brusc din vraja si se descoperi iar femeie.

Il privi, si propria ei inima incepu sa bata, din ce in ce mai tare; din ce in ce mai puternic. Atunci ii puse lui cu grija inima la loc in piept, se intinse langa el in pat si-si lipi corpul de a-l lui. Caldura corpului lui o invalui, si viata prinse iar sa vibreze.

Au dormit asa, imbratisati, pana dimineata. Nimeni nu stie ce s-a intamplat dupa aceea. Unii spun ca pescarul si-a continuat munca, apele involburate unde o gasise pe ea fiindu-i loc prielnic de pescuit. Altii zic ca s-au intors in mare, unde vietatile care-i tinusera ei companie atata amar de timp i-au hranit si i-au protejat. Ceea ce se stie sigur este ca, din noaptea aceea, nu s-au mai despartit niciodata, caci pe buna dreptate se castigasera unul pe altul pentru eternitate."



Legenda scandinava, repovestita de mine dupa Clarissa Pinkola Estes, Ph.D. - "Women Who Run With The Wolves".


P.S. apa = emotii / inconstient

July 12, 2007

Hate Is Just A Word For Somebody You Love, But No Longer Believe In




“toata lumea iubeste pe cine nu trebuie” spunea cineva zilele trecute.
Credeam ca eu sunt in cacat, dar femeia de langa mine iubeste un nemernic mai mare decat al meu. Niste ochi albastri absolut superbi, si un decolteu imbietor care-mi atrage ca un magnet privirea. Eu sunt ignorabila, ba si dificila pe deasupra (vorba lui), dar ea? Ea e o femeie incredibil de frumoasa, si desteapta, care asteapta rabdatoare ca nemernicul sa aiba chef sa o ‘vada’. Si, cand el nu mai raspunde din senin la telefon, si-i respinge apelurile, ea nu poate decat sa planga, si sa regrete sms-ul suparat pe care i l-a trimis intr-un moment de impertinenta “te rog frumos, suna-ma. Vreu doar sa stiu daca e totul ok. Nu inteleg ce s-a intamplat”

Nici eu nu inteleg ce naiba l-a apucat. CE NAIBA L-A APUCAT? Hei – ce bine de mine! Al meu (acum) ma suna inapoi. Ba chiar, de o vreme, imi raspunde si la sms-uri. Wait… nu e al meu. Eu sunt cantitate neglijabila.


“ba nu poti sa-mi zici “fuck off!”
imi reproseaza el cu siguranta de sine.
Ma simt slaba si vinovata. Am gasit 2 apeluri ratate de la el, si l-am sunat imediat inapoi. S-o fi intamplat ceva. Nu e genul lui sa sune de 2 ori. Cateva ore mai tarziu, ii explic, prin sms, de ce nu i-am raspuns. Doua ore in care m-am uitat de 100 de ori la telefon. Era in priza, mergea ok, si – da, chiar ma sunase. De 2 ori. S-o fi intamplat ceva. Sunt o femeie disperata si nesigura. D’aia nu ma iubeste, d’aia nimic din ce fac n-o sa conteze niciodata pentru el. Barbatii, cica, iubesc femei puternice, care stiu ce vor. Femei care nu se lasa calcate in picioare. Femei care ii umilesc si-i abuzeaza. Abuzul e un semn de putere, intelegi? Sunt slaba si nepriceputa – si o sfarsesc singura si neiubita de nimeni. Asta daca n-o sa ma multumesc sa fiu amanta unuia. Aud ca se poarta. Se poarta femeile ‘mature’ care au viata ‘lor’ si nici nu observa ca el a sunat, sau nu; ca el iubeste, sau nu; femeile care se gandesc numai la ele. (daca-l prind p’ala care umple netu de cacaturi d’astea, ii rup gatul).
Are dreptate. Nu pot. Inca.

Intr-o lume de adulti crescuti peste noapte din copii ignorati si abuzati, tandretea, grija, afectiunea, altruismul nu sunt decat relicve ridicole. Nu pot sa ranesc omul pe care il iubesc. Il mai iubesc? Naiba stie? Iubirea asa… are un gust dulce-amar. Citisem – dar d’abia acum il inteleg. Imi sta in gat.


“credeam ca sunteti mai tanara!”
ma asigura groparul.
Cum isi permite zdrenturosul asta sa ma agate? Ce anume face sa fie rezonabila invitatia lui la o cafea? Ce dracu am avea noi de vorbit? Ce sa caute mainile lui, cu unghii pline de pamant, pe corpul meu? Indignarea ma amuteste, si ramane fara ecou: muncitorii carand saci de ciment, taximetristii, pustii de liceu care pica bacul cu 2, chiar si barbatii din masini scumpe care opresc langa mine pe strada si deschid portiera – eu sunt doar un corp, printre alte milioane de corpuri. Toate – mult mai disponibile decat al meu. Dezavantaj eu, ca’s fraiera. In fiecare an, fiecare generatie scoate pe piata cateva mii de corpuri proaspete. Ce am eu in plus fata de o ‘femeie’ de 14 ani? 15 ani de… experienta?


N-am nimic de oferit. Toate calitatile mele s-au transformat miraculos in cerinte, si conditii. Barbatul modern vrea sa se simta bine; are destule probleme la servici. Are destule lucruri importante, si mize in viata lui – eu nu trebuie sa fiu – nici importanta, nici miza. Trebuie sa fiu ‘acolo’, mereu acolo. Tacuta, ascultatoare, cuminte. Sau rea, amenintatoare, puternica? Nu mai stiu. Ma simt in plus, si probabil asa si sunt.


“Learn to accept your situation so that the healing process will not become blocked.”
Asta raspunde Universul strigatului meu disperat – ce sa fac???? Ce ma fac? Cum am ajuns aici? Cum naiba ies? “Don’t avoid doing the right thing when you know it to be right, only because it will entail hurt.” Care naiba e ‘the right thing”? Mai stie cineva? Credeam ca daca-mi urmez si-mi respect sentimetele, o sa fie bine. De ce ma tradeaza propriile mele sentimente? De ce iubesc pe cine nu trebuie? De ce cel care nu iubeste ma tine legata? La ce-i foloseste dragostea mea terfelita, calcata in picioare, umilita? Se sterge cu ea la fund? “No longer letting emotions get in the way of clear reasoning and decisiveness.” Asta trebuie sa fac. Stiu, de mult. De ce n-o fac? Ce ma opreste? Nu mai cred de mult jumatatile lui de adevar. Nu mai sper nimic. Viitorul e clar, si nu ma include. Viitorul a inceput ieri, si ieri nu s-a intamplat nimic. Trecutul e deja dincolo de granitele memoriei. Barbatul care-mi mangaia picioarele nu mai exista. Pentru ce mai lupt cu mine insami? “Cowardice, weakness, avoidance of necessary suffering despite the positive outcome.”




June 24, 2007

Pentru omul absent din tine …


… cunoasterea a ceea ‘ce este’ este cunoasterea a ceea ‘ce vreau’…

Imi tin privirea atintita asupra scopului, in timp ce adevarul mijloacelor prin care ajung la scop ramane implicit. Astfel, orice ‘adevar’ este o ipotecare a viitorului meu, o pretentie asupra libertatii mele…


(pentru ca eu indreptandu-ma catre ceea ce vreau, resimt mijloacele de a ajunge acolo ca fiind straine mie - refuz sa accept ca ele sunt de fapt implicite in dorinta mea initiala; ma prefac ca-mi sunt impuse cumva din afara - ca ma obliga sa fac lucruri pe care eu nu vreau sa le fac; ca-mi descriu calea pe care eu nu am ales-o explicit. Tocmai pentru ca 'uit' ca pentru a ajunge de la orice A la orice B trebuie sa parcurg drumul dintre ele. Daca vreau sa ajung de la A la B, trebuie sa parcurg distanta dintre ele)


Daca “vrei X”, trebuie sa “vrei Y”.


‘Dorinta mea’ ma arunca in lume, lumea mi-o intoarce sub forma unei exigente – iar eu n-o mai recunosc (io am vrut x, nu y; am vrut sa mananc friptura, n-am ucis eu puiul; nu sunt responsabil de moartea lui).




'A ignora' inseamna sa vrei sa fii ‘libertatea care profita’ in dauna ‘libertatii care face’…aceasta ignorare nu este posibila decat intr-o lume a opresiunii

(in care un altul poarta responsabilitatea faptelor si dorintelor tale; in care esti liber sa ignori ceea ce faci ca nefiind al tau, fara insa ca asta sa te opreasca din facut. eu sunt doar cel care-si savureaza elegant friptura; nu sunt macelarul primitiv si plin de sange, care suceste gatul puiului).



Omul absent – este omul care se gandeste mereu la ‘altceva’ tocmai pentru a ocoli valoarea revelatorie a comportamentului sau. Omul care gandeste pentru a nu vedea… pentru a nu intelege.

(nu soarta puilor din lumea'ntreaga ma preocupa pe mine. ori a ucigasilor de pui. Mananc puiul ucis si ma gandesc 'la ale mele'. toale lucrurile frumoase si destepte prin care imi place sa ma definesc. sunt cine aleg eu sa fiu. alegere pe care o fac simplu, ignorand cine sunt cu adevarat)



oldies but goldies: Sartre - adevar si existenta, explicitat fara bolduri - pentru aceia dintre voi care pretind ca traiesc; si se fac ca nu inteleg ce spun eu aici. recunosc! va dispretuiesc pentru ca sunt tentata de aparenta de calm si comfort pe care o aveti. tentatia renuntarii... tentatia somnului. somnul de veci, dragilor. somn usor!

May 14, 2007

We, The People.


Nu sunt la curent cu politica. Nu stiu cine e cu cine, cine - ce a facut. Sa fie clar!

Asta e o incercare de analiza non-exhaustiva (adica partriala, incompleta ) a campaniei electorale in curs prin prizma mesajelor ajunse la mine intamplator prin afise, fluturasi si sloganuri – pe care va incurajez macar sa le observati cu detasare si simt al umorului.



Deci, avem 2 tabere:
(malitiozitatea nu e intamplatoare, si cauza va deveni clara la sfarsit)
  • “Base” - Basescu, presedinte-suspendat, (cica) mare bautor de wiskey, fost-marinar, fost primar al capitalei, prieten si cu Becali, microbist, gura-sparta, cu 2 fete (una frumoasa, alta divortata si notar), etc. – printre altele Presedinte ales cu majoritate de voturi la alegerile din 2004.

  • Ceilalti - Inamicii lui Basescu, pe scurt “Inamicii” – o vaga gramada, cel mai probabil membrii PSD, usor de identificat dupa mirosul de mici si burta de bere, initiatorii miscarii de eliberare parlamentara fata de restrictiile abuzive (aka “legi”), marii victoriosi in lupta de destabilizare a situatiei politice interne si de ingrozire a opiniei publice internationale cu referinta directa la UE (pe directia ‘ce-a fost in capul nostru de i-am inclus p’astia?!?’)


Pornind de la
t0 – “n-am nici cea mai vaga idee cine conduce tara si cu ce-si ocupa timpul toata ziua, si nici nu ma intereseaza”, am ajuns aici: t1 = sfarsitul ignorantei. (aka asumarea mijloacelor, nu numai a scopului, asumarea responsabilitatii pentru ceea ce este - cum ar zice Sartre)

E mai putin credibil ce declara cineva despre cum ar face o treaba. Campania asta E o treaba de facut - ia sa vedem cat de bine isi FACE fiecare treaba,





“Base”


  • Consistenta si unitate de imagine si stil : toate afisele/fluturasii au aceeasi combinatie de culori: “ferm” & “cald”, aceleasi fonturi, aceeasi organizare in pagina, aceeasi grafica, etc.
  • Comunicarea e personalizata, individualizata – fiecare conteaza: “eu” (presedintele) vorbesc cu “tine” (you and me, baby!)
  • Individul se simte bagat in seama si important.
  • Sunt sustinute si promovate constientizarea si asumarea responsabilitatii
  • “Puterea” si “controlul” situatiei sunt definite ca apartinand alegatorului.

“tu ce vrei?”

“e decizia ta”

“puterea e acum la tine”


  • in acelasi timp, este subliniata ideea de solidaritate, “impreuna” (mesaj implicit ‘eu, ca presedinte, te reprezint pe tine si interesele tale’)


“am nevoie de votul tau” / “am nevoie de tine”.

“singur nu-i pot invinge” / “singur nu pot”



Toate aceste formule trasmit putere interlocutorului – ceea ce englezii numesc “empowerment” / si “apartenenta la un bine comun” – ceea ce Captain Planet spunea prin “the power is yours!”


  • Complexitatea mesajului adreseaza subtil (implicit) aspectele delicate ale situatiei, fara a re-aduce in discutie aspectele controversate si dificil de controlat (mesajul asta e despre vot, votul e despre demiterea presedintelui, presedintele e ales de popor… si asta e tot ce conteaza.).

  • Asocierea reusita intre comportamentul dorit (vot ‘nu’), si opozitia dintre tine (alegerea ta) si ceva ce ti se impune din afara (demisia este hotarata de altii).

“spune NU demiterii presedintelui ales"

  • Implicit (subliminal, dc vreti) se transmite ideea de onestitate, sinceritate, “nu am nimic de ascuns”

In absolut toate fotografiile, apar prim-planuri (apropiere) ale unui Basescu care isi priveste interlocutoul (agresorii?) in ochi. Faptul ca are ochii albastri nu strica deloc; observati ca au fost intelept evidentiati prin alegerea culorilor camasii – asortate atat la albastrul ochilor, cat si la movul fonturilor.

  • Si mai subtil apare ideea de siguranta, stabilitate, incredere (“sunt om serios”). Observati ca in multe fotografii este vizibila verigheta.
  • Non-comformism si degajare. (ca opus elitismului? Un fel de ‘sunt aproape de tine?)
    Prin alegerea fonturilor. "Singur nu pot. Am nevoie de tine' o combinatie de comic-sans si scris de mana.
  • NU in ultimul rand, o inteleapta subliniere prin MAJUSCULE a comportamentului (votului) dorit – care permite o citire rapida si faciliteaza asocierea dintre Basescu si ‘NU”, si clarifica scopul mesajului (vreau sa votezi ‘nu’ / “nu” inseamna ca ‘nu esti de acord cu demisia’)

“Spune NU demiterii presedintelui ales”.





Ok. ajunge. Ce inteleg eu din asta?

Ca Base asta e serios, destept si responsabil. Intelege miza a ceea ce se intampla, si cand are ceva de facut – o face profesionist. Pentru un lider, e mai putin important sa aiba el abilitati in toate domeniile, cat sa stie sa gaseasca, recunoasca si foloseasca talentele altora.

Deci:

  • Basescu este un bun administrator al resurselor disponibile.
  • Basescu este un lider care-i respecta pe cei pe care ii reprezinta – le vorbeste ca si cum ar fi destepti, responsabili, parteneri.
  • Basescu face o treaba buna in campania asta.






Tabara adversa. “Inamicii”


Arata de parca si-ar fi angajat rudele s-o puna de o campanie electorala. Imagini si mesaje disparate, disociate, diferite, … dar hai sa le luam pe rand!

  • aspect vizual neingrijit, neprofesional, culori stridente (albastru strident ca fond), colaje de imagini cu o impresie clara de fals, facatura, amatorism.
  • limbaj primitiv si ofensiv (daca as zice ‘de cartier’ as nedreptati cele mai mizerabile cartiere de pe lumea asta).
  • infantilitate.
  • agresivitate pronuntata.
  • adresare catre persoana lui Basescu (facand abstractie totala de adevarul situatiei – e vorba de un presedinte, de o campanie, de o demisie – nu o cearta intre 2 vecini despre un pom din gradina).
  • mesaje neclare, ambigue, ne-directionate.
  • acuzatii speculative (ne-dovedite, ne-explicate, ne-clarificate) – si a caror legatura cu situatia in cauza este neclara.
  • promisiuni (electorale) vagi, generale SI greu de definit, greu de tinut.



“Basecu – presedinte in Congo” (ce anume ar trebui sa cred despre Congo? Daca ‘eu’ l-am ales, asta inseamna ca ‘eu’ sunt congalez? Asta e de rau? E o jignire?)

“Base, nu uita, Congo este tara ta” (@&*%$ copiii sub 7 ani parca n-au drept de vot, eh?!? Cui se adreseaza campania asta? Mie?!?)

“vrei sa nu mai fie coruptie in tara?” (ce legatura are asta cu demisia presedintelui? Se sugeraza o legatura intre faptul ca base e presedinte si coruptia din tara. Se sugereaza o legatura intre demiterea lui si incetarea coruptiei. Ok… Cum anume o sa le reuseasca asta?)

“s-a schimbat. e obsedat de putere”

Asta e mai profunda. Deci:

- “s-a schimbat” – nu mai e cel pe care l-am ales (activare informatia cum ca el e cel ales).

- s-a schimbat din ‘ce’ in ‘ce’? Aha. Inainte nu era obsedat de putere – acum e. De unde stiu asta? Cum se manifesta asta la Basescu? Simplul fapt ca… nu renunta? Ca lupta sa fie anulata demisia si sa revina pe postul pe care a fost ales de milioane de oameni? Hmmm… Dar asta nu e ‘obsesie a puterii’, e tinere de promisiune. Si-a asumat un job (o raspundere) – o duce pana la capat. Nu renunta. Adica sa nu vreau un om care lupta pentru ceea ce crede ca e bine. Sa vreau unul care renunta? Hmm…. Asta nu poate fi o idee buna…




BIG MISTAKE: Imagini ale lui Basescu in posturi interpretabile - in favoarea lui:

Basescu cu bratul ridicat de parca s-ar apara de o lovitura peste fata.

  • Un om este atacat fizic, personal – si se apara. Daca votez pentru demiterea lui, devin agresor si eu… vreau sa fiu partas la o agresiune?
Basescu cu spatele.
(il vorbim de rau pe la spate; il atacam pe la spate)
  • Cea mai mare greseala: Demiterea e definita ca un act agresiv, un atac personal la adresa lui Basescu – Credeam ca demiterea e un gest politic justificat.


Altele n-am vazut, dar n-o sa uit prea curand impresia lasata de Parcul Izvor in seara mitingului PSD: nori de fum putzind a mici; munti - si campii acoperite de gunoaie; o multime de… cetateni putind a bere ieftina, parfum ieftin, traspiratie si 3 ani d’acasa; niste gagicute aproape dezbracate pe scena dand din … diferite parti ale corpului pentru a satisface audienta; o mare de scaune albe de plastic. MIZERIE.

Recunosc – mascota PSD-istilor – FURNICILE – mi s-a parut o idee funny. O gramada de furnici acolo. Mici si rosii. Si multe. Muncind pt supravietuire. Lipsite de constiinta de sine, constiinta valorica, abilitatea de a comunica altfel decat prin semne, mirosuri…

Furnicile din tara asta se vor duce ascultatoare sa voteze. Cu cine? Nu-mi pasa. Nu stiu cine are dreptate. Asta am inteles eu din campania asta total dezechilibrata.


Toate astea NU conteaza. Singurul lucru care conteaza e asta:


Sambata, 19 mai,

vor vota 50%+1 dintre romanii cu drept de vot.

inclusiv TU!

April 24, 2007

Heart Shaped World


Cineva imi zicea zilele trecute despre un post de pe blog – “nu l-am citit, dar m-a speriat titlul”. Incerc sa ma explic:

cris: barbatul perfect e o constructie imaginara
cris: adica 'eu' l-am 'facut'
cris: doar ca uneori e bine sa te intorci la realitate si sa-ti 'ucizi' fanteziile

e bine ce-am zis! vine momentu' cand trebuie sa-ti ucizi fanteziile; crima care iti salveaza sufletul! tara arde si io ...



un altu, imi zicea la un mom dat ca e prea complicat ce scriu io aici. Altu zicea ce e elitist – ca d’aia n-am miile lui de cititori. Cum ar veni, poporu’ nu serveste filosofie; prefera ‘divertisment’. I'auzi! ( sarcasm! sugerez ca 1)stiam 2)e evident 3) esti un idiot ca-mi subliniezi chestii evidente 4)oricum esti idiot pt ca crezi ca conteaza)




Un studiu zicea ca poporu nu face eforturi sa citeasca – ca daca e la nivelul lui, bine. Daca nu, la revedere. Ma rog – poporu’ nu mai face eforturi in general. “Comfortul” e dumnezeul contemporanilor mei. Din pacate, conform logicii oricarui test de inteligenta si curbei lu’ gauss, cei mai multi e si prostideci ce ne facem?


Pai, cica Isus zicea ca daca vorbesti pe intelesu’ copiilor, te inteleg toti. Dincolo de optiunile personale legate de credinta religioasa, 2007 de ani de crestinism si procentu de crestini din populatia globului ar fi argumente sa credem ca fiul_omului se pricepea macar la propaganda si comunicare.


Singuratatea m-a facut sa valorizez mai mult compania altuia – recunosc, inainte eram mai pretentioasa; imi alegeam audienta dupa viteza cu care pricepea corect ce ziceam io. Acum… cred ca m-am speriat: de unde au aparut gramezile astea de oameni prosti?!? Unde au fost pana acum? Cum de nu mi-am dat seama ca exista?


Suntem oare atat de bine protejati de grupurile noastre de prieteni, familie, colegi de facultate/master/servici incat nu mai intelegem cum stau cu adevarat lucrurile?


In prostia mea, am crezut ca e suficient sa-mi exersez dreptul de a alege – mi-am ales prietenii, cartile, filmele, emisiunile tv, revistele si ziarele. Inca din facultate am fost criticata ca sunt … well, he-he-he, prea critica! Asa ca mi-a fost simplu sa schimb canalul, sa-mi gasesc linistea la umbra prietenilor mei care – nu-i asa? gandesc 'la fel’. (cin' s'aseamana...)


Primul semn de alarma a venit de la o prietena. Discutam o chestiune de principiu si i-am aruncat in fata, cu trufie, increderea mea in specia umana: “daca eu pot, oricine poate!” A ras.


I-am explicat cum ca eu nu sunt cu nimic speciala – ca ma servesc de fix aceleasi resurse pe care le are toata lumea. Ca succesele mele s-au dovedit de fiecare data o simpla chestiune de ambitie si effort. Toata lumea vrea chestii. E suficient sa vrei (mult) ceva – se cheama ambitie, si e urmata natural de efortul de a obtine chestia aia. Ma rog.




Prin facultate ma preocupa o problema – aparent pur teoretica, abstracta, de-a dreptu’ filosofica: care e diferenta de responsabilitate intre “a gandi” si “a face” ceva. Mai precis, un om responsabil si serios (ca mine, asa) ar trebui sa-si cenzureze si gandurile? (pe criterii morale, de exemplu). Sau e okay sa gandesti orice, pt ca e doar un exercitiu mental??


Varianta comerciala a acestei dileme morale o gasiti in playboy la capitolul fantezii erotice: "sunt femeile curve pentru ca se viseaza violate de straini?" (okay, nu discutam aici daca femeile au cu adevarat asemenea fantezii erotice sau daca ele apartin de fapt editorilor playboy care propun cumparatorilor scuze perfecte pt lipsa de responsabilitate – pt ca ‘au un produs de vandut’).


Sau sunt fanteziile si gandurile absolvite de responsabilitate, eventual tocmai pt ca ar avea un rol de tensionare fara consecinte reale? Adica imi ucid sefu linistit in capul meu de cate ori ma enerveaza, si gata! Energia se consuma, io raman un om bine integrat social si fara cazier. Fac sex cu toata echipa de fotbal a italiei fara sa dau vreun ban pe biletu de avion (okay, si cu reputatia intacta; am ales Italia aleator, pe baza prejudecatilor ca italienii sunt mai, aah, pasionali.)


Dilema mea din facultate a pornit de la incapacitatea mea sincera de a decide daca as consuma cu adevarat droguri. In teorie (fantezie), suna... "interesant". "Fun". Cunosc suficient de multe despre consecintele consumului/dependentei pt a ma tine departe de ele. Dar, hey! M-am lasat io de fumat! Sunt puternica! Am vointa! Nu mi se intampla mie asta! Freud a facut experimente cu LSD...



In ce masura pot sa am incredere in mine? In ce masura pot sa-mi pastrez fanteziile ne-cenzurate, cu credinta ca voi fi in stare sa le cenzurez in realitate?

Oare o fantezie consumata imaginar nu lasa nici o urma? Orgasmul unei masturbari e identic cu orgasmul unui act sexual cu o alta persoana? Identic cu orgasmul unui act sexual cu o persoana pe care o iubesti? Identic?? Sigur? Daca imi omor imaginar vecinul de deasupra cu 50 de lovituri de cutit, eu raman aceeasi? Sau devin o criminala?

Data viitoare cand ma va trezi la 7 dimineata cu lovituri de ciocan, nu voi avea oare senzatia unui deja-connu? Cunoscand deja satisfactia crimei comise si lipsite de consecinte, o sa mai am oare argumente sa ma cenzurez? Hey – data trecuta nu m-au prins! Va sti creierul meu sa faca diferenta?

Voua vi s-a intamplat vreodata sa tineti minte fantezii si vise, si sa vi le amintiti dupa o vreme? Erau diferite de amintirile unor intamplari reale? Ma tem ca raspunsul ar putea fi ‘nu prea’.



Ma tem ca masa mare de oameni are o judecata morala de nivelul 1. Si zic asta dupa ce m-am gandit la ea cativa ani si am tot adunat date. Ceea ce-i opreste pe oameni sa faca chestii este teama de a fi prinsi si pedepsiti. Atat. Sunt inconjurata de imbecili (termen stiintific: IQ<50!) care - daca nu-i opreste nimeni (adica altcineva!) fac orice. FAC – nu “ar face”. Ii recunoasteti dupa formula imbatabila de provocare: “nu poti sa faci asta?!?” Nimeni nu mai pune problema “vrei sa faci?!?” Protozoare!




Blogul asta despre asta e: striga in gura mare frustrarea si teama mea ca ne pierdem sufletele. Le vindem? Le mancam? N-as comenta, dar le vindem ieftin! (‘libertatea’ costa 5500 vechi; si e al dracului de usor de citit) Si le mancam - repede (aluzie). Ne-am gandit bine? Vrem asta?



Mi-ar placea la nebunie sa zic “sa va ia dracu! Daca sunteti prosti, ce-mi pasa!? Fiecare pt el’. Dar nu e chiar asa de simplu. Si nu, nu ma refer la faptul ca se topeste gheata la poli sau se subtiaza stratul de ozon. In momentul asta, sa murim ar fi o solutie frumoasa. Au trimis aia in spatiu niste urme ale culturii noastre – poate viitorul o sa ne inregistreze ca pe o specie de poeti si filosofi. Ce romantic! (sarcasm )



Mai teama mi-e ca ecosistemul asta al nostru o sa se regleze singur (implicit, ca asa fac sistemele astea, deh) – ca o sa supravietuim, ca o sa ne adaptam. Ca alegand biologia ca singura explicatie a faptelor, gandurior, viselor noastre – incet-incet, o sa ni se atrofieze sufletele.

O sa ajungem sa fim ce zicem ca suntem: sa reactionam automat, inconstient la mediu – ca niste masini destepte, ca niste organisme biologice ce suntem!



E irelevant daca e adevarat
ca dragostea e un dezechilibru chimic in creier, ca schizofrenia e genetica, ca barbatul e “biologic programat” sa perpetueze specia, ca-ti place sa fumezi/droghezi, ca femeia e inferioara barbatului, ca homosexualitatea e ne-naturala, ca donatorii de organe sunt opriti la poarta raiului de Sfantu Petru si re-distribuiti in iad… (rai si iad se scriu cu litere mari?)


Importante sunt consecintele.
Consecintele pe termen lung.
Viata e o chestiune de credinta.


ALEG sa cred ceva - nu pentru ca stiu ca e adevarat - ci pentru ca 'e bine'. Oricum alegi - macar fa-o constient! Nu exista certitudini – si nu exista glorie in a merge mereu “la sigur” – si un soarece gaseste drumul pana la branza. Cu asta te lauzi?? (sarcasm sugerez ca 1) o faci si 2)deci esti un cretin)



Paranteza:
Daca tu crezi ca “studiile stiintifice” reflecta realitatea si stabilesc ‘adevarul’ – esti un IDIOT! (termen stiintific – IQ<20). Dispari de pe blogul meu! Daca ai si facut o facultate – cere banii inapoi! Ai fost jecmanit! Mai bine te invatau sa impletesti sosete de lana – faceai si tu un ban cinstit. Inchis paranteza.



Concluziile pe care le-am tras io azi (“PE care”, nu “care”) sunt:


este inacceptabil ca o persoana inteligenta sa aleaga explicatia “biologia e de vina”. Acest argument, in orice fel de discutie, atrage dupa sine, automat, descalificarea de la rangul de “Om” si retrogradarea pe alte trepte ale evolutiei speciilor (de stabilit ulterior, dupa ce verificam prezenta/absenta coloanei vertebrale).


"imi pare rau" nu se pune. Daca ti se pare o prostie, n-o face!!! da, stiu. pt asta e necesar sa te gandesti inainte de a actiona si sa-ti dai atunci seama ca e o prostie.


nu pt ca te va prinde cineva. nu pt ca vei fi pedepsit. si pt ca ASA E BINE.


(nu stii diferenta dintre "bine" si "rau"? oh, in acest caz probati va rog aceasta frumoasa camasa alba: nici o grija! va ajutam noi sa va legati toate sireturile alea la spate. de acum inainte nu va trebui sa va mai faceti griji! o sa avem noi grija de dvs.!)

in timp ce io gandesc, prostul face.


Nota pt viitor: Sa urli la un idiot ‘esti un idiot!’ e o ineficient. Tre sa gasim solutii sa ne intelegem. Argumentele nu ajuta la nimic. FRICA e singura care are sens pt un idiot.



Vorba unui copil de 7 ani, brusc cuprins de apatie, care refuza sa manance sau sa-si faca temele:

- Ce ai? Ce te-a apucat?
- Nu mai are nici un sens!
- Cum adica? De ce spui asta?
- N-ai auzit? Soarele galaxiei noastre se stinge. O sa murim cu totii.


DA, stiu, dar NU AZI.
Azi luptam.

March 23, 2007

"Toate durerile se uita, dar nu uitam nici o umilinta…" (Cioran)


pic by darkbean



“… pierderea sperantei inseamna moarte vie. Sunt oameni, cum sunt si eu, pentru care viata e o eterna pedeapsa, asa cum va fi si restul vietii mele.

Am un bagaj informational suficient ca sa stiu sa fiu fericit, sa fac din a trai o arta. Daca as vrea, as putea fi fericit. Nu vreau! In matricea mintii mele s-a intiparit o conditie.

Fi-voi fericit in clipa cand si doar atat cat Dumnezeul meu imi va zambi cu dragoste. Dumnezeul meu este o entitate complexa, formata din sotia si fiul meu.

Se pare ca am compromis definitiv acest zambet. Am ales sa mor cate putin in fiecare clipa.”




Frumos, nu? Profund? Sincer? Emotionant? De bun simt?



Autorul cuvintelor de mai sus este un oarecare A. Radulescu. Gandurile lui au ajuns pana la noi pentru ca intr-o zi a anului 2001, o femeie nu si-a tinut gura facand observatie extrem de nepoliticoasa: “se pare ca esti impotent!”. I-a zdrobit craniul cu lovituri repetate de ciocan. A taiat-o apoi in bucati, pe care le-a imprastiat prin tot Bucurestiul.


Un altul, refuzand sa se apere:

"Am ucis 6 persoane: n-am nici o scuza. Remuscari?
Pentru ce? Imi erau complet straini..."