Heart Shaped World

Cineva imi zicea zilele trecute despre un post de pe blog – “nu l-am citit, dar m-a speriat titlul”. Incerc sa ma explic:

cris: barbatul perfect e o constructie imaginara
cris: adica 'eu' l-am 'facut'
cris: doar ca uneori e bine sa te intorci la realitate si sa-ti 'ucizi' fanteziile

e bine ce-am zis! vine momentu' cand trebuie sa-ti ucizi fanteziile; crima care iti salveaza sufletul! tara arde si io ...

un altu, imi zicea la un mom dat ca e prea complicat ce scriu io aici. Altu zicea ce e elitist – ca d’aia n-am miile lui de cititori. Cum ar veni, poporu’ nu serveste filosofie; prefera ‘divertisment’. I'auzi! ( sarcasm! sugerez ca 1)stiam 2)e evident 3) esti un idiot ca-mi subliniezi chestii evidente 4)oricum esti idiot pt ca crezi ca conteaza)

Un studiu zicea ca poporu nu face eforturi sa citeasca – ca daca e la nivelul lui, bine. Daca nu, la revedere. Ma rog – poporu’ nu mai face eforturi in general. “Comfortul” e dumnezeul contemporanilor mei. Din pacate, conform logicii oricarui test de inteligenta si curbei lu’ gauss, cei mai multi e si prosti – deci ce ne facem?

Pai, cica Isus zicea ca daca vorbesti pe intelesu’ copiilor, te inteleg toti. Dincolo de optiunile personale legate de credinta religioasa, 2007 de ani de crestinism si procentu de crestini din populatia globului ar fi argumente sa credem ca fiul_omului se pricepea macar la propaganda si comunicare.

Singuratatea m-a facut sa valorizez mai mult compania altuia – recunosc, inainte eram mai pretentioasa; imi alegeam audienta dupa viteza cu care pricepea corect ce ziceam io. Acum… cred ca m-am speriat: de unde au aparut gramezile astea de oameni prosti?!? Unde au fost pana acum? Cum de nu mi-am dat seama ca exista?

Suntem oare atat de bine protejati de grupurile noastre de prieteni, familie, colegi de facultate/master/servici incat nu mai intelegem cum stau cu adevarat lucrurile?

In prostia mea, am crezut ca e suficient sa-mi exersez dreptul de a alege – mi-am ales prietenii, cartile, filmele, emisiunile tv, revistele si ziarele. Inca din facultate am fost criticata ca sunt … well, he-he-he, prea critica! Asa ca mi-a fost simplu sa schimb canalul, sa-mi gasesc linistea la umbra prietenilor mei care – nu-i asa? gandesc 'la fel’. (cin' s'aseamana...)

Primul semn de alarma a venit de la o prietena. Discutam o chestiune de principiu si i-am aruncat in fata, cu trufie, increderea mea in specia umana: “daca eu pot, oricine poate!” A ras.

I-am explicat cum ca eu nu sunt cu nimic speciala – ca ma servesc de fix aceleasi resurse pe care le are toata lumea. Ca succesele mele s-au dovedit de fiecare data o simpla chestiune de ambitie si effort. Toata lumea vrea chestii. E suficient sa vrei (mult) ceva – se cheama ambitie, si e urmata natural de efortul de a obtine chestia aia. Ma rog.

Prin facultate ma preocupa o problema – aparent pur teoretica, abstracta, de-a dreptu’ filosofica: care e diferenta de responsabilitate intre “a gandi” si “a face” ceva. Mai precis, un om responsabil si serios (ca mine, asa) ar trebui sa-si cenzureze si gandurile? (pe criterii morale, de exemplu). Sau e okay sa gandesti orice, pt ca e doar un exercitiu mental??

Varianta comerciala a acestei dileme morale o gasiti in playboy la capitolul fantezii erotice: "sunt femeile curve pentru ca se viseaza violate de straini?" (okay, nu discutam aici daca femeile au cu adevarat asemenea fantezii erotice sau daca ele apartin de fapt editorilor playboy care propun cumparatorilor scuze perfecte pt lipsa de responsabilitate – pt ca ‘au un produs de vandut’).

Sau sunt fanteziile si gandurile absolvite de responsabilitate, eventual tocmai pt ca ar avea un rol de tensionare fara consecinte reale? Adica imi ucid sefu linistit in capul meu de cate ori ma enerveaza, si gata! Energia se consuma, io raman un om bine integrat social si fara cazier. Fac sex cu toata echipa de fotbal a italiei fara sa dau vreun ban pe biletu de avion (okay, si cu reputatia intacta; am ales Italia aleator, pe baza prejudecatilor ca italienii sunt mai, aah, pasionali.)

Dilema mea din facultate a pornit de la incapacitatea mea sincera de a decide daca as consuma cu adevarat droguri. In teorie (fantezie), suna... "interesant". "Fun". Cunosc suficient de multe despre consecintele consumului/dependentei pt a ma tine departe de ele. Dar, hey! M-am lasat io de fumat! Sunt puternica! Am vointa! Nu mi se intampla mie asta! Freud a facut experimente cu LSD...

In ce masura pot sa am incredere in mine? In ce masura pot sa-mi pastrez fanteziile ne-cenzurate, cu credinta ca voi fi in stare sa le cenzurez in realitate?

Oare o fantezie consumata imaginar nu lasa nici o urma? Orgasmul unei masturbari e identic cu orgasmul unui act sexual cu o alta persoana? Identic cu orgasmul unui act sexual cu o persoana pe care o iubesti? Identic?? Sigur? Daca imi omor imaginar vecinul de deasupra cu 50 de lovituri de cutit, eu raman aceeasi? Sau devin o criminala?

Data viitoare cand ma va trezi la 7 dimineata cu lovituri de ciocan, nu voi avea oare senzatia unui deja-connu? Cunoscand deja satisfactia crimei comise si lipsite de consecinte, o sa mai am oare argumente sa ma cenzurez? Hey – data trecuta nu m-au prins! Va sti creierul meu sa faca diferenta?

Voua vi s-a intamplat vreodata sa tineti minte fantezii si vise, si sa vi le amintiti dupa o vreme? Erau diferite de amintirile unor intamplari reale? Ma tem ca raspunsul ar putea fi ‘nu prea’.

Ma tem ca masa mare de oameni are o judecata morala de nivelul 1. Si zic asta dupa ce m-am gandit la ea cativa ani si am tot adunat date. Ceea ce-i opreste pe oameni sa faca chestii este teama de a fi prinsi si pedepsiti. Atat. Sunt inconjurata de imbecili (termen stiintific: IQ<50!) care - daca nu-i opreste nimeni (adica altcineva!) fac orice. FAC – nu “ar face”. Ii recunoasteti dupa formula imbatabila de provocare: “nu poti sa faci asta?!?” Nimeni nu mai pune problema “vrei sa faci?!?” Protozoare!

Blogul asta despre asta e: striga in gura mare frustrarea si teama mea ca ne pierdem sufletele. Le vindem? Le mancam? N-as comenta, dar le vindem ieftin! (‘libertatea’ costa 5500 vechi; si e al dracului de usor de citit) Si le mancam - repede (aluzie). Ne-am gandit bine? Vrem asta?

Mi-ar placea la nebunie sa zic “sa va ia dracu! Daca sunteti prosti, ce-mi pasa!? Fiecare pt el’. Dar nu e chiar asa de simplu. Si nu, nu ma refer la faptul ca se topeste gheata la poli sau se subtiaza stratul de ozon. In momentul asta, sa murim ar fi o solutie frumoasa. Au trimis aia in spatiu niste urme ale culturii noastre – poate viitorul o sa ne inregistreze ca pe o specie de poeti si filosofi. Ce romantic! (sarcasm )

Mai teama mi-e ca ecosistemul asta al nostru o sa se regleze singur (implicit, ca asa fac sistemele astea, deh) – ca o sa supravietuim, ca o sa ne adaptam. Ca alegand biologia ca singura explicatie a faptelor, gandurior, viselor noastre – incet-incet, o sa ni se atrofieze sufletele.

O sa ajungem sa fim ce zicem ca suntem: sa reactionam automat, inconstient la mediu – ca niste masini destepte, ca niste organisme biologice ce suntem!

E irelevant daca e adevarat ca dragostea e un dezechilibru chimic in creier, ca schizofrenia e genetica, ca barbatul e “biologic programat” sa perpetueze specia, ca-ti place sa fumezi/droghezi, ca femeia e inferioara barbatului, ca homosexualitatea e ne-naturala, ca donatorii de organe sunt opriti la poarta raiului de Sfantu Petru si re-distribuiti in iad… (rai si iad se scriu cu litere mari?)

Importante sunt consecintele.

Consecintele pe termen lung.

Viata e o chestiune de credinta.

ALEG sa cred ceva - nu pentru ca stiu ca e adevarat - ci pentru ca 'e bine'. Oricum alegi - macar fa-o constient! Nu exista certitudini – si nu exista glorie in a merge mereu “la sigur” – si un soarece gaseste drumul pana la branza. Cu asta te lauzi?? (sarcasm sugerez ca 1) o faci si 2)deci esti un cretin)

Paranteza:
Daca tu crezi ca “studiile stiintifice” reflecta realitatea si stabilesc ‘adevarul’ – esti un IDIOT! (termen stiintific – IQ<20). Dispari de pe blogul meu! Daca ai si facut o facultate – cere banii inapoi! Ai fost jecmanit! Mai bine te invatau sa impletesti sosete de lana – faceai si tu un ban cinstit. Inchis paranteza.

Concluziile pe care le-am tras io azi (“PE care”, nu “care”) sunt:

este inacceptabil ca o persoana inteligenta sa aleaga explicatia “biologia e de vina”. Acest argument, in orice fel de discutie, atrage dupa sine, automat, descalificarea de la rangul de “Om” si retrogradarea pe alte trepte ale evolutiei speciilor (de stabilit ulterior, dupa ce verificam prezenta/absenta coloanei vertebrale).

"imi pare rau" nu se pune. Daca ti se pare o prostie, n-o face!!! da, stiu. pt asta e necesar sa te gandesti inainte de a actiona si sa-ti dai atunci seama ca e o prostie.

nu pt ca te va prinde cineva. nu pt ca vei fi pedepsit. si pt ca ASA E BINE.

(nu stii diferenta dintre "bine" si "rau"? oh, in acest caz probati va rog aceasta frumoasa camasa alba: nici o grija! va ajutam noi sa va legati toate sireturile alea la spate. de acum inainte nu va trebui sa va mai faceti griji! o sa avem noi grija de dvs.!)

in timp ce io gandesc, prostul face.

Nota pt viitor: Sa urli la un idiot ‘esti un idiot!’ e o ineficient. Tre sa gasim solutii sa ne intelegem. Argumentele nu ajuta la nimic. FRICA e singura care are sens pt un idiot.

Vorba unui copil de 7 ani, brusc cuprins de apatie, care refuza sa manance sau sa-si faca temele:

- Ce ai? Ce te-a apucat?
- Nu mai are nici un sens!
- Cum adica? De ce spui asta?
- N-ai auzit? Soarele galaxiei noastre se stinge. O sa murim cu totii.

DA, stiu, dar NU AZI.
Azi luptam.