May 14, 2007

We, The People.


Nu sunt la curent cu politica. Nu stiu cine e cu cine, cine - ce a facut. Sa fie clar!

Asta e o incercare de analiza non-exhaustiva (adica partriala, incompleta ) a campaniei electorale in curs prin prizma mesajelor ajunse la mine intamplator prin afise, fluturasi si sloganuri – pe care va incurajez macar sa le observati cu detasare si simt al umorului.



Deci, avem 2 tabere:
(malitiozitatea nu e intamplatoare, si cauza va deveni clara la sfarsit)
  • “Base” - Basescu, presedinte-suspendat, (cica) mare bautor de wiskey, fost-marinar, fost primar al capitalei, prieten si cu Becali, microbist, gura-sparta, cu 2 fete (una frumoasa, alta divortata si notar), etc. – printre altele Presedinte ales cu majoritate de voturi la alegerile din 2004.

  • Ceilalti - Inamicii lui Basescu, pe scurt “Inamicii” – o vaga gramada, cel mai probabil membrii PSD, usor de identificat dupa mirosul de mici si burta de bere, initiatorii miscarii de eliberare parlamentara fata de restrictiile abuzive (aka “legi”), marii victoriosi in lupta de destabilizare a situatiei politice interne si de ingrozire a opiniei publice internationale cu referinta directa la UE (pe directia ‘ce-a fost in capul nostru de i-am inclus p’astia?!?’)


Pornind de la
t0 – “n-am nici cea mai vaga idee cine conduce tara si cu ce-si ocupa timpul toata ziua, si nici nu ma intereseaza”, am ajuns aici: t1 = sfarsitul ignorantei. (aka asumarea mijloacelor, nu numai a scopului, asumarea responsabilitatii pentru ceea ce este - cum ar zice Sartre)

E mai putin credibil ce declara cineva despre cum ar face o treaba. Campania asta E o treaba de facut - ia sa vedem cat de bine isi FACE fiecare treaba,





“Base”


  • Consistenta si unitate de imagine si stil : toate afisele/fluturasii au aceeasi combinatie de culori: “ferm” & “cald”, aceleasi fonturi, aceeasi organizare in pagina, aceeasi grafica, etc.
  • Comunicarea e personalizata, individualizata – fiecare conteaza: “eu” (presedintele) vorbesc cu “tine” (you and me, baby!)
  • Individul se simte bagat in seama si important.
  • Sunt sustinute si promovate constientizarea si asumarea responsabilitatii
  • “Puterea” si “controlul” situatiei sunt definite ca apartinand alegatorului.

“tu ce vrei?”

“e decizia ta”

“puterea e acum la tine”


  • in acelasi timp, este subliniata ideea de solidaritate, “impreuna” (mesaj implicit ‘eu, ca presedinte, te reprezint pe tine si interesele tale’)


“am nevoie de votul tau” / “am nevoie de tine”.

“singur nu-i pot invinge” / “singur nu pot”



Toate aceste formule trasmit putere interlocutorului – ceea ce englezii numesc “empowerment” / si “apartenenta la un bine comun” – ceea ce Captain Planet spunea prin “the power is yours!”


  • Complexitatea mesajului adreseaza subtil (implicit) aspectele delicate ale situatiei, fara a re-aduce in discutie aspectele controversate si dificil de controlat (mesajul asta e despre vot, votul e despre demiterea presedintelui, presedintele e ales de popor… si asta e tot ce conteaza.).

  • Asocierea reusita intre comportamentul dorit (vot ‘nu’), si opozitia dintre tine (alegerea ta) si ceva ce ti se impune din afara (demisia este hotarata de altii).

“spune NU demiterii presedintelui ales"

  • Implicit (subliminal, dc vreti) se transmite ideea de onestitate, sinceritate, “nu am nimic de ascuns”

In absolut toate fotografiile, apar prim-planuri (apropiere) ale unui Basescu care isi priveste interlocutoul (agresorii?) in ochi. Faptul ca are ochii albastri nu strica deloc; observati ca au fost intelept evidentiati prin alegerea culorilor camasii – asortate atat la albastrul ochilor, cat si la movul fonturilor.

  • Si mai subtil apare ideea de siguranta, stabilitate, incredere (“sunt om serios”). Observati ca in multe fotografii este vizibila verigheta.
  • Non-comformism si degajare. (ca opus elitismului? Un fel de ‘sunt aproape de tine?)
    Prin alegerea fonturilor. "Singur nu pot. Am nevoie de tine' o combinatie de comic-sans si scris de mana.
  • NU in ultimul rand, o inteleapta subliniere prin MAJUSCULE a comportamentului (votului) dorit – care permite o citire rapida si faciliteaza asocierea dintre Basescu si ‘NU”, si clarifica scopul mesajului (vreau sa votezi ‘nu’ / “nu” inseamna ca ‘nu esti de acord cu demisia’)

“Spune NU demiterii presedintelui ales”.





Ok. ajunge. Ce inteleg eu din asta?

Ca Base asta e serios, destept si responsabil. Intelege miza a ceea ce se intampla, si cand are ceva de facut – o face profesionist. Pentru un lider, e mai putin important sa aiba el abilitati in toate domeniile, cat sa stie sa gaseasca, recunoasca si foloseasca talentele altora.

Deci:

  • Basescu este un bun administrator al resurselor disponibile.
  • Basescu este un lider care-i respecta pe cei pe care ii reprezinta – le vorbeste ca si cum ar fi destepti, responsabili, parteneri.
  • Basescu face o treaba buna in campania asta.






Tabara adversa. “Inamicii”


Arata de parca si-ar fi angajat rudele s-o puna de o campanie electorala. Imagini si mesaje disparate, disociate, diferite, … dar hai sa le luam pe rand!

  • aspect vizual neingrijit, neprofesional, culori stridente (albastru strident ca fond), colaje de imagini cu o impresie clara de fals, facatura, amatorism.
  • limbaj primitiv si ofensiv (daca as zice ‘de cartier’ as nedreptati cele mai mizerabile cartiere de pe lumea asta).
  • infantilitate.
  • agresivitate pronuntata.
  • adresare catre persoana lui Basescu (facand abstractie totala de adevarul situatiei – e vorba de un presedinte, de o campanie, de o demisie – nu o cearta intre 2 vecini despre un pom din gradina).
  • mesaje neclare, ambigue, ne-directionate.
  • acuzatii speculative (ne-dovedite, ne-explicate, ne-clarificate) – si a caror legatura cu situatia in cauza este neclara.
  • promisiuni (electorale) vagi, generale SI greu de definit, greu de tinut.



“Basecu – presedinte in Congo” (ce anume ar trebui sa cred despre Congo? Daca ‘eu’ l-am ales, asta inseamna ca ‘eu’ sunt congalez? Asta e de rau? E o jignire?)

“Base, nu uita, Congo este tara ta” (@&*%$ copiii sub 7 ani parca n-au drept de vot, eh?!? Cui se adreseaza campania asta? Mie?!?)

“vrei sa nu mai fie coruptie in tara?” (ce legatura are asta cu demisia presedintelui? Se sugeraza o legatura intre faptul ca base e presedinte si coruptia din tara. Se sugereaza o legatura intre demiterea lui si incetarea coruptiei. Ok… Cum anume o sa le reuseasca asta?)

“s-a schimbat. e obsedat de putere”

Asta e mai profunda. Deci:

- “s-a schimbat” – nu mai e cel pe care l-am ales (activare informatia cum ca el e cel ales).

- s-a schimbat din ‘ce’ in ‘ce’? Aha. Inainte nu era obsedat de putere – acum e. De unde stiu asta? Cum se manifesta asta la Basescu? Simplul fapt ca… nu renunta? Ca lupta sa fie anulata demisia si sa revina pe postul pe care a fost ales de milioane de oameni? Hmmm… Dar asta nu e ‘obsesie a puterii’, e tinere de promisiune. Si-a asumat un job (o raspundere) – o duce pana la capat. Nu renunta. Adica sa nu vreau un om care lupta pentru ceea ce crede ca e bine. Sa vreau unul care renunta? Hmm…. Asta nu poate fi o idee buna…




BIG MISTAKE: Imagini ale lui Basescu in posturi interpretabile - in favoarea lui:

Basescu cu bratul ridicat de parca s-ar apara de o lovitura peste fata.

  • Un om este atacat fizic, personal – si se apara. Daca votez pentru demiterea lui, devin agresor si eu… vreau sa fiu partas la o agresiune?
Basescu cu spatele.
(il vorbim de rau pe la spate; il atacam pe la spate)
  • Cea mai mare greseala: Demiterea e definita ca un act agresiv, un atac personal la adresa lui Basescu – Credeam ca demiterea e un gest politic justificat.


Altele n-am vazut, dar n-o sa uit prea curand impresia lasata de Parcul Izvor in seara mitingului PSD: nori de fum putzind a mici; munti - si campii acoperite de gunoaie; o multime de… cetateni putind a bere ieftina, parfum ieftin, traspiratie si 3 ani d’acasa; niste gagicute aproape dezbracate pe scena dand din … diferite parti ale corpului pentru a satisface audienta; o mare de scaune albe de plastic. MIZERIE.

Recunosc – mascota PSD-istilor – FURNICILE – mi s-a parut o idee funny. O gramada de furnici acolo. Mici si rosii. Si multe. Muncind pt supravietuire. Lipsite de constiinta de sine, constiinta valorica, abilitatea de a comunica altfel decat prin semne, mirosuri…

Furnicile din tara asta se vor duce ascultatoare sa voteze. Cu cine? Nu-mi pasa. Nu stiu cine are dreptate. Asta am inteles eu din campania asta total dezechilibrata.


Toate astea NU conteaza. Singurul lucru care conteaza e asta:


Sambata, 19 mai,

vor vota 50%+1 dintre romanii cu drept de vot.

inclusiv TU!