pic by darkbean
“… pierderea sperantei inseamna moarte vie. Sunt oameni, cum sunt si eu, pentru care viata e o eterna pedeapsa, asa cum va fi si restul vietii mele.
Am un bagaj informational suficient ca sa stiu sa fiu fericit, sa fac din a trai o arta. Daca as vrea, as putea fi fericit. Nu vreau! In matricea mintii mele s-a intiparit o conditie.
Fi-voi fericit in clipa cand si doar atat cat Dumnezeul meu imi va zambi cu dragoste. Dumnezeul meu este o entitate complexa, formata din sotia si fiul meu.
Se pare ca am compromis definitiv acest zambet. Am ales sa mor cate putin in fiecare clipa.”
Frumos, nu? Profund? Sincer? Emotionant? De bun simt?
Autorul cuvintelor de mai sus este un oarecare A. Radulescu. Gandurile lui au ajuns pana la noi pentru ca intr-o zi a anului 2001, o femeie nu si-a tinut gura facand observatie extrem de nepoliticoasa: “se pare ca esti impotent!”. I-a zdrobit craniul cu lovituri repetate de ciocan. A taiat-o apoi in bucati, pe care le-a imprastiat prin tot Bucurestiul.
Un altul, refuzand sa se apere:
"Am ucis 6 persoane: n-am nici o scuza. Remuscari?
Pentru ce? Imi erau complet straini..."