Cuvantul asta imposibil de pronuntat e cea mai recenta contributie a Universului la educatia mea, inca o piatra de temelie pt initierea mea in arta sarcasmului desavarsit. De care numai Universul poate fi in stare – si noi, diletantii, ne minunam.
Daca sunteti ca si mine, o sa va displaca sa aflati – daca o sa aflati – ca momentele de “ironie a sortii” nu sunt, in niciun fel, vreo dovada a existentei vreunui Sens in Univers. Dimpotriva. Sunt o dovadaa capacitatii noastre infinite de autoamagire si justificare a lipsei de sens, a dezordinii. Adica, exceptia nu demonstreaza regula.
“Inconsequential” este chintesenta oricarei forme de viata de pe terra – viata constienta, dotata cu ratiune si pretentii.
“Inconsequential” este Secretul Fericirii, al Sublimului, al somnului linistit de la 10 la 8, al fripturii cu cartofi prajiti + Cola.
“Inconsequential” este legatura mistico-magica dintre “tu” si “mine”, oricine am fi noi, in oricare “acum” – asta-i frumusetea si perfectiunea lui – e singur mai presus de spatiu si timp, fie ele si subiective.
“Inconsequential” raspunsul eternei lupte intre obiectiv si subiectiv, intre empiric si stiintific, formal si informal, legal si ilegal, frumos si urat. Oricare ar fi intrebarea, “Inconsequential” e raspunsul, sensul, fundamentul si implicatiile conexe.
“Inconsequential” se defineste prin el insusi, si renaste de fiecare data cand moare, din propria lui cenusa. “Inconsequential” e dovada perfectiunii creatiei – ochiul care se vede pe sine, gandul care se gandeste pe sine, emotia care se consuma pe sine.
“Inconsequential” e destinul omului.
PS asta e filmul pe care l-am facut anul trecut, de valentine, in bucuresti, pt examenul de 'reportaj'. p'ala de mai jos l-am facut tot anu' trecut, in sesiunea din vara, pt alt examen.